POLITICE

„Măcar în ceasul al doisprezecelea se impune ca Adrian Wiener să lase capul în pământ de rușine!”

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ / SCRISOARE DESCHISĂ]

Dragi politicieni USR,

Am trăit momentul în care viața și sănătatea românilor au ajuns să conteze pentru voi infinit mai puțin decât poleiala de credibilitate pe care vă străduiți să o lipiți pe fața lui Vlad Voiculescu, un om cu studii incerte spre nule, ajuns prin voința politică a celor care au pierdut alegerile pe fotoliul de ministru al Sănătății. Și asta acum, în plină criză medicală, cu o pandemie care ne pune în pericol pe toți.

Cât de mare este acest pericol pentru români? Din nefericire, nu putem spune. Nu pentru că nu am vrea ci din cauza ministrului vostru Master#fără#licență, care în loc să controleze sistemul, refuză testarea, dă peste cap campania de vaccinare și închide ochii la rețelele de bișnițari care au umplut spitalele României, în plină pandemie, cu măști neconforme, care ucid în loc să  protejeze.

Aveți tupeul nesimțit de a arunca vina pe „trista moștenire” lăsată, vezi Doamne, de PSD? Păi dacă voi vă faceți că ați uitat, noi știm cine a distrus sistemul sanitar românesc și a desființat spitale: tovarășii voștri de drum liberali altoiți pe fostul PDL, cu care destui de-ai voștri au și un trecut comun.

Poate ați uitat cine a condus Ministerul Sănătății în ultimul an și mai bine, adică de la începutul pandemiei, cine a aruncat medici și asistente în lupta cu virusul fără o minimă protecție? Cam slabă memorie aveți, domnilor! Nu PSD, ci aliatul vostru de conjunctură, PNL. Dar nu a condus singur PNL destinele sistemului sanitar: a avut ajutoare vajnice chiar din rândul vostru.

Aici, la Arad, îl avem pe Salvatorul națiunii, colegul vostru, dr. Adrian Wiener, care și-a dublat veniturile din Parlament cu sinecura de la Spitalul Județean și chiar a pozat în mare șef de spital Covid, postură numai bună  pentru ședințe foto. A avut și rezultate: predecesorul său a încuiat bolnavii în saloane. El a descuiat saloanele dar a încuiat secțiile spitalului. Rezultatele „managementului strategic” le vedem azi, când zeci de aparținători ai unor bolnavi care au pierdut lupta cu coronavirusul la Arad s-au adresat Parchetului. Rapid, Wiener a părăsit barca, și-a abandonat colegii de la spitalul Covid și a țâșnit unde l-a mânat noul interes.

Aveți tupeul să acuzați, când voi vă asociați cu groparii sistemului sanitar arădean, de exemplu? S-a făcut pușcărie la Arad pentru acte corupție legată de spital, s-au dat milioane de euro înapoi pentru că tovarășii voștri liberali nu au știut să folosească banii pentru modernizarea spitalului. Fostul președinte al Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, a fost condamnat într-un dosar legat de achiziții pentru Județean. Dar ce a urmat a depășit cu mult faptele puse în seama sa: în pandemie, după cum a arătat Curtea de Conturi, s-a furat ca în codru fără ca până acum organele să se sesizeze. Dar vine o zi…

Acum avem ocazia să facem o radiografie reală a sistemului, să îl trimitem la școala pe care nu a făcut-o pe ocupantul de conjunctură al postului de ministru al Sănătății și să le arătăm românilor care este adevărata dimensiune a crizei sanitare cu care ne confruntăm. Nu este despre persoane, prieteni, colegi sau tovarăși politici de drum: moțiunea noastră este despre dreptul la Viață! Măcar în ceasul al doisprezecelea se impune ca Adrian Wiener să lase capul în pământ de rușine!

Biroul de Presă al PSD Arad

Critic Arad, 16 februarie 2021 9:34

Wiener-Voiculescu-gropari