miercuri, august 17, 2022

Maraton pentru cinefili, la Cluj. 225 de filme în 9 zile la Transilvania International Film Festival 2017

 

 

Odată cu toropeala generată de venirea verii, sezonul festivalurilor începe să ia amploare. Astfel, vineri 2 iunie 2017, la aproximativ 300 km de Arad a avut loc deschiderea oficială a celui mai mare festival de film din România, și anume, Transilvania International Film Festival ( TIFF), de la ora 19 în Cluj-Napoca.

Multe surprize îi așteaptă pe amatorii de film care vor fi prezenți, unele în premieră la TIFF, precum programul InfiniTIFF, tradus drept un cinema care utilizează tehnologia de ultimă oră pentru a-i transpune pe cei prezenți într-o realitate virtuală și multisenzorială, o nouă secțiune de film, sub numele Viva Erotica, drept un omagiu pentru filmele erotice, cu o justă valoare cinematografică și o secțiune Film Food, cu și despre mâncare.

Așa cum ne-au obișnuit, va avea loc și o competiție cu filme din Uruguay, Argentina, Germania, Georgia, Franța, Bulgaria, Grecia, Australia, Danemarca, Islanda, Spania, Iran, Marea Britanie, Israel, Palestina, Polonia, Ucraina și Mexic. Din nefericire, anul acesta România nu și-a făcut loc în această selecție, fiind un an nefast pentru cinematografia românească, contrar anului trecut când filmul „Câini” în regia lui Bogdan Mirică a câștigat Marele Premiu al Festivalului.

Printre invitații speciali de anul acesta se numără Alain Delon, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră și Tora Vasilescu, căreia i se va înmâna Premiul de Excelență TIFF 2017, sâmbătă 10 iunie 2017 de la ora 21:30 la Teatrul Național din Cluj.

În cele 9 zile de festival vor rula 225 de filme în toate cinematografele din oraș, dar și diverse locații inedite și proiecții în aer liber, vor avea loc 3 mari expoziții de fotografie și 11 concerte mai puțin conformiste și un mega-concert Loredana.

În deschiderea oficială TIFF 2017 din Piața Unirii din Cluj-Napoca a rulat comedia „Regele Belgienilor” în regia lui Peter Brosens, Jessica Woodworth, precedat de un mini-concert a „Sirenelor de la Marea Neagră” din Bulgaria, care au avut o considerabilă contribuție în film, spre deliciul celor prezenți, amintindu-ne cât de important este să ne păstrăm valorile și tradițiile. Această peliculă a stârnit admirația și simpatia întregului public, bucurându-se de o reală  apreciere pentru ceea ce înseamnă un film de calitate. La finalul proiecției am avut șansa de a ne întâlni cu o parte din distribuție, inclusiv cu „Regele Belgienilor”, Peter Van den Begin.

A fost încântător să văd persoane care stăteau în picioare în afara spațiului special amenajat pentru a putea lua parte la această călătorie, fapt ce dovedește că spiritul omului pentru frumos este încă viu. Urmează câteva zile de poveste pentru Cluj-Napoca, care merită urmărite de oriunde din țară. Dacă vă aflați deja aici, vă recomand să luați popcornul și să veniți la film, promit că merită!

 

 

Ultimele Știri

Related news