Marin Lupaș: „Este o scenetă!… Monumentul și Piața – teatru pus la cale de PNL și PSD!”

marin lupas birou
Distribuie:

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Înaintea ședinței Consiliului Local ce de câteva zile se anunță a fi una scandaloasă, Marin Lupaș declară: „Este o scenetă! De când PSD-ul este condus la Arad de Căprar, au existat mereu suspiciuni de blat cu Falcă și PDL azi PNL. Iată că și în 2017 bănuiala de înțelegere ascunsă dintre cei doi `transpiră` în cazul Monumentului Marii Uniri. Oricât de nepregătit este Dorel sau Ministrul de economie, era normal ca adresele și concluziile transmise de Guvern să fie comunicate atunci nu după o lună, de reprezentanții acestuia, nu de către oponenții săi, nu?!”

De la începutul anului, consilierul Lupaș susține public că amplasarea Monumentului Unirii este responsabilitatea administrației locale. Acesta a prezentat arădenilor, prin intermediul presei și nu numai, documentele semnate de primar cât și cele care certificau alocările de bani din bugetul local. Vizita recentă a celor de la Ministerul Culturii în Arad s-a făcut fără invitarea jurnaliștilor și fără tam-tam, cu toate că subiectul era pe agenda publică a manifestațiilor legate de Centenar 2018 cât și a acuzelor josnice dintre PNL și PSD.

Consilierul independent subliniază că vizita reprezentanților Ministerului Culturii la Arad trebuia finalizată cu o conferință de presă, fie comună cu Primăria fie cu cei din PSD Arad, care au un secretar de stat în Departamentul Centenar. Lipsa unui astfel de eveniment sau măcar a unui comunicat de presă atunci în 25 iulie, a permis lui Gheorghe Falcă și PNL-ului să prezinte ei la ce concluzii au ajuns cei din Guvernul PSD!

Pe lângă ciudata tăcere a oamenilor lui Căprar pe subiectul amplasării Monumentului, mai avem și poziția acestora pe tema Pieței Catedralei. Consilierii PSD din CLM au înaintat în luna martie un proiect de hotărâre prin care propun păstrarea funcției de piață agroalimentară în zona aceea. Acțiunea contrazice votul din 2014 pe regenerarea urbană a Pieței, dat tocmai în unanimitate pe considerentul că acelor comercianți ce-și desfășoară activitatea acolo li s-a promis din partea Municipalității o alternativă de relocare sau piață-volantă înaintea demarării lucrărilor propriu-zise de transformare în pietonal.

Pesediștii trimiși în 2016 în CLM de către Căprar și așa-zisa societate „civilă” politizată, s-au spălat pe mâini cu salvarea piețarilor prin acest proiect de hotărâre, pus în această săptămână pe ordinea de zi fix după cel cu amplasarea Monumentului în zonă. Adică, timp de jumătate de an PSD nu a mai comentat nimic despre inițiativa lor, cu toate că nu preau au altele și trimit comunicate cu jigniri la adresa PNL în fiecare zi. Iar convenabil primarul Falcă a pus subiectul pe ordinea de zi imediat după schimbarea amplasării Monumentului, pentru ca parlamentarii PSD și noii săi aliați să nu poată fi acuzați că nu s-au opus deciziei de amenajare a Pieței fără relocarea comercianților! Nu se vorbește nimic despre presupusa investiţie de 34 milioane de euro într-o parcare subterană dublu etajată cu 508 locuri, votată de Consiliul Local și valabilă de ani de zile în Piața Catedralei – cea care a demarat ideea de reamenajare la suprafață – nimic despre concesionarea parcării unui investitor privat cum anunța Primăria, peste toate acestea s-a apus tăcerea.

Marin Lupaș: „Devine tot mai clar că este o scenetă de teatru pusă la cale de PNL și PSD, sau mai bine zis de șefii acestora din Arad, care controlează comunicarea subiectelor și care dictează ce e de interes pentru arădeni. Mi-e mai limpede situația după ce s-au activat în jurul subiectului și așa-zișii dușmani ai PSD, care vara trecută au bătut palma cu efectul de a-l menține pe Falcă la Primărie, și care în februarie cereau demisia lui Dragnea ca acum să fie mână-în-mână cu oamenii acestuia și mai ales cu cei de la București. Eu nu am să votez asemenea proiecte, aruncate pe masa CLM fără o consultare prealabilă cu arădenii. De ani de zile puteau găsi o alternativă de amplasare pentru Monumentul Unirii, acum dintr-o dată și-au adus aminte că trebuie repede repede, așa că vin să demoleze Piața?! FALS! Mai întâi consultare cu arădenii, apoi decizii.”

 

Categorie: Știri
Etichete: amplasare monument, Marin Lupa;, monumentul marii uniri, Piata Catedralei Arad, PNL, PSD, scandal
Distribuie:
Articolul anterior
EXECUȚIA unui polițist pe înțelesul tuturor: CAZUL „Claudiu Maleș” – sau cum să arestezi niște infractori violenți fără violență… ca să nu fii inculpat
Articolul următor
Cum e să fii „tânăr și rebel” la DIECI: spargi lămpile din curtea bisericii, noaptea!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie