miercuri, octombrie 5, 2022

Marin Lupaș solicită Primăriei consultări cu iubitorii de animale

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

După discuții cu iubitorii de animale Marin Lupaș solicită o dezbatere pe marginea noilor modificări la regulamentul privind animalele pe domeniul public. Consilierul independent consideră că până ce nu există suficiente condiții pentru acces la spațiu verde, propunerile primarului – țintite de fapt pentru amendarea cetățenilor – trebuie oprite.

Cred că arădenii sunt iubitori de animale, în ciuda unor grupuri gălăgioase ce țin să arate periodic contrariul. Am citit ce dorește acum Primăria să facă și mi se pare puțin exagerat. După discuții cu alți iubitori de animale din Arad am decis să solicit o dezbatere publică pe marginea noilor propuneri”, declară Marin Lupaș într-un comunicat de presă.

În proiectul inițiat de Gheorghe Falcă se menționează, printre altele, interzicerea accesului câinilor în mijloace de transport în comun, cimitire sau ștranduri. Lupaș este de părere că aceste modificări vor lovi în cei care dețin deja animale de companie și au ca scop amendarea acestora și nicidecum prevenirea apariției câinilor vagabonzi sau a altor animale.

Modificările propuse de Primărie sunt îndreptate tocmai pentru a amenda oamenii care își plimbă câinii, nicidecum pentru a preveni apariția câinilor vagabonzi sau altor animale. Dacă ar fi spațiu verde în proximitatea locuințelor așa cum am mai propus alături de societatea civilă, poate ar fi fost rezonabile modificările. Dar din moment ce nu există asemenea condiții de confort, când se caută amendarea arădenilor pentru a mai strânge bani la buget pentru excursii în Japonia sau parcări cu piramide, propunerile primarului trebuie oprite”, argumentează Marin Lupaș.

 

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news

3 COMENTARII

  1. Mai bine ne-am uita la ţările civilizate, unde animalele de companie sunt primite in Mall, în cofetării, în magazine, cu exceptia magazinelor cu produse alimentare. Noi suntem un fel de ” capra râioasă cu coada sus „.

  2. Sau si mai bine,ar aloca bani pt sterilizarea obligatorie a tuturor cainilor si pisicilor,cu apartinator sau fara,asa cum prevede legea

  3. Chiar asa!
    Suntem foarte democratici fata de lgbtisti dar ingradim drepturile iubitorilor de animale (ma refer la iubitori, nu la zoofili) E destula chestia cu punguta pt excremente..Ca azi-maine nu lasam cainii la strand dar ii casatorim cu stapanii…Atunci, cum o fi??? N-are omu voie sa-si aduca sotia patrupeda la strand???

Comentariile sunt închise.