Marius Copil a pierdut la simplu în primul turneu al anului

marius copil 1
Distribuie:

 

 

Marius Copil (ATP 152) a pierdut în primul tur la simplu în faţa jucătorului ţării gazdă, australianul Andrew Harris (ATP 160), scor final 4-6, 7-5, 7-6 (7), după două ore și 31 de minute. Marius Copil a fost cotat favorit și a convins în primul set cu un serviciu excelent și un break la scorul egal 4 – 4 dar a început slab setul doi când a revenit de la 1-3, a egalat 4 – 4 dar a pierdut. În decisiv, cei doi sportivi au făcut câte un break  fiecare, iar câștigătorul s-a decis în tie-break. Arădeanul a continuat întrecerea în proba de dublu la turneul challenger de la Bendigo. Cuplul format din tenismenul român Marius Copil şi ucraineanul Denis Molceanov a pierdut duelul de joi, cu tenismenii Jonathan Erlich (Israel) şi Andrei Vasilevski (Belarus), din sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Bendigo (Australia), dotat cu premii totale de 162.480 dolari. Copil şi Molceanov s-au înclinat în faţa capilor de serie numărul trei după o oră şi 26 de minute de joc efectiv cu scorul de 7-6 (3), 6-3.

Cei doi vor primi pentru evoluţia lor un cec în valoare de 1.920 de dolari, respectiv 25 de puncte ATP la dublu.

Săptămâna viitoare încep calificările la Australian Open, arădeanul e în calificări

Cel mai așteptat turneu de la începutul lui 2020 va găzdui competiția pe 25 de terenuri, principalele arene ale complexului de la Melbourne Park fiind Rod Laver Arena, Hisense Arena și Margaret Court Arena. De asemenea, organizatorii au îmbunătățit ceea ce era cunoscut drept terenul numărul doi al complexului, acum fiind denumită 1573 Arena.

În perioada 14-18 ianuarie vor avea loc partidele din calificări. Joi, pe 16 ianuarie, va avea loc tragerea la sorți a tablourilor principale, iar pe 18, în ultima zi de caliicări, va avea loc Kids Day. Acțiunea principală va debuta pe 20 ianuarie, iar partidele din primul tur se vor desfășura pe 20 și pe 21.

Pentru o victorie în turul inaugural, un jucător/o jucătoare primește 10 puncte, iar pentru turul secund 45 de puncte (ATP)/70 de puncte (WTA). În turul al treilea, un jucător primește 90 de puncte, în timp ce o jucătoare primește 130 de puncte. Pentru o victorie în optimile de finală, un jucător va primi 180 de puncte, în timp ce o jucătoare va primi 240 de puncte.

Pentru victorie în sferturile de finală, un jucător primește 360 de puncte, iar o jucătoare va primi 430 de puncte. Pentru semifinală, un jucător va primi 720 de puncte, în timp ce o jucătoare primește 780 de puncte. Finaliștii vor primi 1200 de puncte (ATP) și 1300 (WTA). Campionii primesc câte 2000 de puncte.

Lista jucătorilor care sunt direct acceptați pe tablourile principale de la Australian Open 2020 a fost alcătuită în baza clasamentului mondial de pe data de 9 decembrie. România are la ediția de anul acesta doar trei jucătoare direct acceptate pe tabloul principal – Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu (datorită retragerii Verei Zvonareva). Totuși, câteva modificări ar mai putea interveni în cazul retragerilor de ultim moment. Pe tabloul principal masculin, România nu are niciun reprezentant. Marius Copil va disputa calificările.

La ediția de anul trecut, organizatorii turneului Australian Open au decis introducerea super tie-break-ului în setul decisiv, la scorul de 6-6, în al cincilea set la băieţi, respectiv în al treilea la fete, pentru a scurta meciurile. Câştigător ar urma să fie declarat primul jucător/jucătoare care ajunge la zece puncte în super-tie-break.

 

Categorie: Sport
Etichete: Arad, atp, Australian Open, Marius Copil, tenis
Distribuie:
Articolul anterior
Pompierii Gărzii nr. 2 Chișineu-Criș au stins într-un TIMP RECORD un incendiu VIOLENT, salvând 90% dintr-o casă din Grăniceri care a luat foc din cauza COȘULUI DE FUM
Articolul următor
Victorie dramatică în „CLASICUL” FCC Baschet Arad – CSM Târgovişte: 63 – 56

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…