Marius Copil a ratat calificarea pe tabloul principal în Franța

marius copil
Distribuie:

 

Marius Copil, locul 216 ATP şi cap de serie numărul 2, a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului challenger de la Quimper (Franţa), cu premii totale în valoare de 88.520 de euro. El a fost învins, azi , cu scorul de 6-3, 6-4, de francezul Tristan Lamasine, locul 249 ATP, după un meci de 68 de minute. Cei doi s-au înfruntat o singură dată până acum, Lamasine câştigând cu 6-4, 6-1 în 2019, în primul tur la Orleans. Duminecă l-a învins pe italianul Stefano Napolitano locul 279 cu 7-6 (6), 3-6, 6-3, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal. Ultimul succes a lui Copil a fost în urmă cu un an  când s-a impus, cu scorul de 3-6, 7-6 (1), 7-6 (8), in fața taiwanezului Tung-Lin Wu, în primul tur al calificărilor  la Australian Open. Trebuie spus că Marius a revenit în această lună pe teren după o pauză de 4-5 luni, el a devenit anul trecut tată. Prima sa evoluție din acest an a fost  eșecul neașteptat pe care l-a suferit în prima rundă a calificărilor de la Australian Open, scor 6-7(3), 6-2, 3-6 cu Dane Sweeny 19 ani (Australia, 794 ATP).

Tenismenul arădean, în vârstă de 30 de ani, va primi un premiu de 440 de euro şi un punct ATP pentru parcursul său din această săptămână din Frnța.

Categorie: Sport
Etichete: Australian Open, Franta, Marius Copil, tenis
Distribuie:
Articolul anterior
La Gurahonț și Almaș, Compania de APĂ furnizează consumatorilor NOROI: iată prima provocare cu care se confruntă noua „echipă de verișori” care s-a instalat la robineții principali!
Articolul următor
Mihai Fifor: „PSD susține revendicările sindicale privind creșterea salariilor“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…