Mesaj EMOȚIONANT și MOBILIZATOR al „Lorzilor de la OLD-BOYS UTA”, pornind de la „inexplicabila linie de clasament” a echipei-fanion

old boys
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Suntem Old-Boys UTA, o grupare profund implicată sentimental în viața clubului fanion al Aradului, pe care (cândva) l-am servit cu toată priceperea noastră și calitățile fotbalistice ale tinereții.


Ca martori la derularea competiției sportive, aceea a Ligii a II-a de fotbal, suntem contrariați și profund dezamăgiți de actuala și inexplicabila linie de clasament:
12. UTA Arad 7 2 3 2 7-7 (+0) 9 puncte.
Nu căutăm vinovați de actuala stare a performanței echipei noastre de suflet, dar nici nu putem rămâne impasibili la ceea ce se petrece „în iarbă”, adică pe adevărata scenă unde se manifestă, din plin, adevăratul spirit al fotbalului.
De aceea, pentru că ne doare situația, considerăm că factorii decizionali ai clubului UTA trebuie să stea la aceeași masă cu principalul furnizor de buget, adică Primăria mun. Arad, dar și cu liga suporterilor, adică cel de-al 12 jucător, pentru a purta discuții constructive și a se găsi un numitor comun în ceea ce privește redresarea cât mai grabnică a actualei situații.
Old-Boys UTA, mânați de cele mai frumoase gânduri față de mișcarea fotbalistică a Aradului, propune părților implicate o întâlnire deschisă, bazată pe respect de opinie și decență sportivă. Iar dacă se consideră oportună, poate fi acceptată la discuții și participarea unor nume „grele” din istoria Campioanei Provinciei.
Cu speranța acceptării provocării noastre, așteptăm cu interes și emoție un punct de vedere oficial, care să dezamorseze eventualele stări conflictuale dintre decidenții implicați. Este o condiție esențială pentru asigurarea unui climat sănătos, propice performanței și atingerii eternului obiectiv: PROMOVAREA în Liga I-a.
Cu aceleași frumoase sentimente,
Flavius Domide,
Gabor Birău,
Viorel Sima,
Metkas Hristos,
Mircea Axente și alții, și alții…
în numele cărora semnează Gheorghe Vaczi, președintele grupării Old-Boys UTA.

Categorie: Sport
Etichete: Flavius Domide Gheorghe Vaczi, gabi biro, Gheorghe Vacz, old boys, UTA, Viorel Sima
Distribuie:
Articolul anterior
L-au prins pe motociclistul care a sfidat bariera și i-a arătat „muie” la tren. Este un tânăr „de mare angajament” din satul Horia [VIDEO DIN DOUĂ UNGHIURI OPUSE]
Articolul următor
E OFICIAL: administrația Falcă a demolat ilegal stadioanele din Arad!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie