CAMPANII

Mihai Fifor: „Secţia de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad este un obiectiv ce beneficiază de un suport financiar generos din partea Guvernului României”

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – PSD Arad]

Mihai Fifor: „Sănătatea cetățenilor, o prioritate pentru Guvernarea social-democrată”

 

Programul de Guvernare social-democrat promovează un concept care pune în centrul său cetățeanul și nu sistemul medical în sine, entitate pe care își propune însă să o redimensioneze după model european. Scopul final este acela ca individul să nu se mai deplaseze pentru un act medical de calitate, ci sistemul să fie construit cât mai aproape de cetățean. Sigur că acest lucru presupune investiții serioase în infrastructură iar finanțările guvernamentale consistente în sistemul arădean de sănătate sunt cel mai bun exemplu al consecvenței Executivului, spune senatorul PSD de Arad Mihai Fifor.

„Secţia de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad este un astfel de obiectiv ce beneficiază de un suport financiar generos din partea Guvernului României, investiția fiind finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Am militat, alături de colegii mei, parlamentarii PSD Arad, pentru sistemul de sănătate arădean, atrăgând public atenția și organizând mese rotunde pe tema incidenței alarmante de cancer în județul Arad. Am mers până la adresa, la începutul anului trecut, o scrisoare deschisă ministrului Sănătății din acea vreme, Florian Bodog. Aduceam atunci argumente, inclusiv pentru construcția unui institut de oncologie, luând în considerare faptul că acea clădire în care funcţionează secția de Oncologie a spitalului datează de la începutul secolului douăzeci.

Vorbesc și acum despre investiții, respectarea ghidurilor și protocoalelor după model european, pentru ca pacientul să beneficieze de un tratament corect, cu efecte în planul vindecării și îmbunătățirii calității vieții. La urma urmei, sănătatea cetăţenilor trebuie să reprezinte prioritate zero și astfel și este în viziunea noastră”, afirmă senatorul de Arad Mihai Fifor

 

 Biroul de Presă al PSD Arad

Critic Arad, 4 decembrie 2018 11:09

Foto-Fifor-4-decembrie-2018