ȘTIRI

„Milano” (fostă „Dacia”) și MAREA UNIRE: despre niște enoriași pe grabă, decupați din tablă, care se întâlnesc în fața pizzeriei lui Falcă

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Continuă lucrările de amplasarea grupului statuar „Arad-1918”

Primăria Municipiului Arad a început amplasarea grupului statuar „Arad-1918”. Elementele metalice au fost aduse în cursul zilei de luni, 19 noiembrie 2018 pe platoul din faţa fostului cinematograf Dacia.

Lucrarea de artă tridimensională este compusă din 3 statuete metalice aşezate pe o hartă schematică a ţării. Fiecare statuetă este încadrată într-un dreptunghi din care se va decupa un contur de siluetă umană. Se vor obţine astfel trei „porţi”simbolice prin care se va putea trece, fiind la aceeaşi cotă cu trotuarul existent. Pe harta simbolică a României vor  fi amplasate proiectoare exterioare încastrate în sol, în poziţia geografică a oraşelor Arad, Alba Iulia, Bucureşti şi Iaşi. Proiectoare exterioare vor fi montate şi în zona statuetelor astfel încât să se obţină atât un iluminat ambiental de mare putere cât şi unul subtil, de accentuare.

Zona unde va fi amplasat grupul statuar urmează să fie amenajată: se vor reconfigura zonele verzi, vor fi amenajate alei pietonale, va fi amplasat mobilier urban, destinat staționării. La finalul acestor lucrări zona va fi transformată într-un spațiu adecvat contemplării si relaxării.

Administraţia locală arădeană a decis realizarea acestui grup statuar în contextual în care în acest moment în Arad nu există o lucrare de artă care să exprime personalitatea și identitatea orașului Arad–capitala politică a Marii Uniri.

Grupul statuar „Arad-1918” urmeazăsă fie inaugurat în 30 noiembrie 2018.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

Articol asociat:

ĂSTA E – cu el defilăm! Așa arată MICUL MONUMENT al MARII UNIRI din fața pizzeriei MILANO [FOTO]

Critic Arad, 19 noiembrie 2018 4:20

grup-statuargrup-statuar-2Varianta-A_3Varianta-A_2Varianta-A_1