Ministrul de Interne, Carmen Dan, la Arad: „M-am bucurat să constat că s-au gestionat bine situații destul de serioase”

img 0337
Distribuie:

 

Prezentă la Arad cu ocazia prezentării unui prim raport al autorităților locale (Prefectură, Consiliul Județean Arad, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmerie, Poliție)  privind  pagubele pe care furtuna de duminică seara le-a produs în județ, ministru de Interne Carmen Dan a declarat presei, imediat după ședința pe care a avut-o la Prefectură că „ m-am bucurat  să constat că s-au gestionat bine situații destul de serioase”  și că întregul efectiv al structurilor din subordinea ministerului a fost în dispozitiv. „Este un motiv să-i felicit pe cei din Arad pentru cum au gestionat situația ” – a mai precizat ministrul de Interne.

Ministrul de Interne s-a interesat de starea  de sănătate a persoanelor care au necesitat îngrijiri medicale, respectiv despre modul în care se acționează pentru repararea avariilor, produse de furtună,  la sistemul de alimentare cu energie electrică, avarii care afectează circa 42 000 de persoane din județul Arad, prioritate având spitalele și unitățile de învățământ. S-a făcut referire și la preconizatul sistem național de avertizare a populației în situații de urgență, ministrul precizând că, la nivelul Departamentului pentru situații de urgență, este funcțională, începând cu anul 2016, o aplicație  de avertizare în timp real a populației (ce poate fi descărcată gratuit inclusiv pe telefoanele mobile).

În ceeea ce privește evaluarea pagubelor și solicitările de sprijin  pentru eliminarea acestora , ministrul Carmen Dan a precizat că  aceasta trebuie realizată cât mai repede pentru că „în ședința de guvern de săptămâna aceasta este important să transmitem premierului o primă situație, în așa fel încât, să vedem cum se poate aloca o sumă și, care este această sumă, din Fondul de rezervă al Guvernului.”

 

Categorie: Știri
Etichete: Arad, Carmen Dan, evaluare, furtuna, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, ministru de interne, Prefectura Arad
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Familia LESZAY, dată dispărută în urma FURTUNII, a fost GĂSITĂ
Articolul următor
JANDARMII arădeni au ȘEF NOU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie