Ministrul Petre Daea – în vizită la Arad

petre daea arad
Distribuie:

Prezent la Arad, la invitația parlamentarilor social-democrați, ministrul Agriculturii, Petre Daea a susținut în această dimineață o conferință de presă, la sediul local al partidului, prezidată de președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Ministrul s-a adresat în mod direct fermierilor, vorbind despre prioritățile momentului în agricultură și despre obiectivele naționale majore ale mandatului său.

Principalul obiectiv în domeniul agriculturii, în viziunea ministrului, este reabilitarea sistemului de irigații și acesta poate fi îndeplinit, dacă există voință, întrucât „avem libertatea de execuție pentru că statul e proprietar pe canale și nu se pune problema exproprierilor sau a altor cheltuieli suplimentare care ar apărea dacă nu am avea aceste canale de irigații.”

Totodată, referindu-se la sistemele de irigații, ministrul își dorește o mai bună colaborare între fermieri și constructori, pentru că „nu putem face obiective de investiții dacă nu ne punem de acord fermier cu constructor, astfel încât să se știe ce se face în fiecare etapă, ce lucrări se execută și ce lucrări agricole se pot face”.

Al doilea mare obiectiv este pregătirea pentru prevenirea factorilor naturali distructivi.

„Seceta se poate atenua prin aducerea suplimentului de apă prin irigații, dar există fenomene, și din nefericire se înregistrează peste tot, care pot aduce distrugeri în doar câteva minute pentru toate culturile. Aici vorbesc de sistemul de combatere a grindinii și stimulare a precipitațiilor”, a declarat Petru Daea.

Ministrul Petre Daea a enumerat și măsurile de sprijin

luate de ministerul pe care îl conduce cu scopul de a sprijini fermierii cât mai mult în această perioadă dificilă, a amintit despre sursele de finanțare care sunt atât de la bugetul de stat, cât și din fondurile europene, de avansul care va fi de 70% din sumele aferente plății unice pe suprafață, dar și de faptul că Planul Național Strategic se află în faza finală.

După conferința de presă, ministrul s-a deplasat la Expo Arad, unde în aceste zile este organizat Târgul Agromalim.

Categorie: Politice
Etichete: ministrul agriculturii, petre daea, PSD Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Statistici sumbre în primele 8 luni ale anului, la nivelul județului Arad, în ceea ce privește respectarea legislației rutiere
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Lansarea volumului de debut în literatură „Rârâieli de om peltic” a bioinformaticianei Ligia MATEIU [FOTO / VIDEO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie