Misiuni ale jandarmilor în acest sfârșit de săptămână

jandarmi
Distribuie:

 

[BULETIN INFORMATIV – JANDARMERIA ARAD]  

 

Misiuni ale jandarmilor în acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, peste 100 de jandarmi vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor la manifestările cultural artistice și religioase desfășurate atât în municipiul cât și în județul Arad  la: Zilele localității Șiria,  Concertul Filarmonicii de Stat de la Basilica Maria Radna din Lipova,  Ziua localității Turnu, Festival Folcloric de Dans Maghiar din localitatea Adea, Sărbătoarea Câmpenească de la Berechiu,  Zilele localității Peregul Mare, Ziua Prăznuirii Sfințiilor Apostoli Petru și Pavel, în localitatea Secusigiu,  Zilele comunei Zădăreni, Spectacol de Muzică Creștină în cartierul Bujac, din municipiul Arad,  Ziua localității Bata, Nedeea de la Tăcășele,  Ziua localității Andrei Șaguna.

De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad va adopta un set de măsuri și acțiuni specifice pentru siguranța cetățeanului, urmărindu-se prevenirea și combaterea faptelor antisociale  și a celor care aduc atingere normelor de conviețuire socială. Totodată, în această perioadă vom fi prezenți în zonele de agrement din zona de competență teritorială și în zonele aglomerate (piețe târguri și oboare).

Pentru a preveni apariția unor situații care pot duce la tulburarea ordinii publice, Jandarmeria Arad recomandă tuturor participanților la manifestările publice, să respecte indicațiile echipajelor de jandarmerie aflate în teren și să evite implicarea în conflicte. Atunci când cetățenii au cunoştinţă despre săvârşirea de fapte antisociale, sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor, sau pot apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

 Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

 

Categorie: Știri
Etichete: Concertul Filarmonicii de Stat de la Basilica Maria Radna din Lipova, Festival Folcloric de Dans Maghiar din localitatea Adea, în localitatea Secusigiu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Nedeea de la Tăcășele, Sărbătoarea Câmpenească de la Berechiu, sfârșit de săptămână, Spectacol de Muzică Creștină în cartierul Bujac, Zilele comunei Zădăreni, Zilele localității Peregul Mare, Zilele localității Șiria, Ziua localității Andrei Șaguna, Ziua localității Bata, Ziua localității Turnu, Ziua Prăznuirii Sfințiilor Apostoli Petru și Pavel
Distribuie:
Articolul anterior
A plecat pe câmp în extravilanul localității Tauț și de atunci nu se mai știe nimic despre el. Sunați la 112 dacă dețineți informații
Articolul următor
URBAN WASH Arad – servicii profesionale ecologice de SPĂLARE și CURĂȚARE haine și livrări la domiciliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie