Moralismul caragialian al vieții noastre politice

img 3770 e1575527816664
Distribuie:

 

Sper că vă amintiți de buclucul, relatat de Caragiale, prin care „o damă bună” l-a declanșat într-un județ prin pierderea unei scrisorici!? Era o scrisoare a prefectului (avea el numele Fănică Tipătescu), un bilețel de amor către Zoe, soție de-a doua a venerabilului politician de județ, Trahanache: „Scumpa mea Zoe, venerabilul merge deseori la întrunire … vino tu la cocoșelul tău, care te adoră, ca totdeauna, și te sărută de o mie de ori, Fănică”. O fi avut loc sau nu vizita coanei la cocoșel nu mai spune comediantul, dar ce mai contează, amorul prelung de peste opt anișori nu s-ar putea opinti într-un conflict provincial. Scrisorica ajunge în mâinile lui Cațavencu, adversar politic și șeful unui director de ziar. – Fănică, ne amenință o nenorocire grozavă …, apucă să mai rostească „dama bună” disperată… Atunci era ca atunci. Dar acum tot mai multe „Zoițici” ajung demnitărese, pe criterii de frumusețe sau nevestici, amante ori viitoare animatoare de partid.
Încurcate treburi, Domnilor cititori! Iată-ne într-„o soțietate fără prințipuri”, în care nu există „altă petrecere decât bârfirea”! (spunea, prin anii 1870, Mitică). Publicarea scrisorii „poate compromite onoarea unei familii”. Ce mai, onoare de familist, și încă ce familist! „Mișelul, gogomanul, mizerabilul, canalia” dorește mandat de demnitar, de înalt politician. Râvnește „gogomanul” Fotoliu, nu pentru binele țărișoarei sale, de care vorbește cu lacrimi, ci pentru banii țării. Așa cum sunt atâția decidenți contemporani (parlamentari, primari, vice, euro – …), dintre care mulți nu au rostit vreun înălțător discurs, dar vor afirma pe facebook că a votat și el vreo lege, vot secret cu bile albe și negre, la vedere, sub privirea ageră a vreunui pitbull de partid. Pentru alții, microfonul parlamentului a devenit sursă de epitete josnice, începând cu „mincinos” și „prost” încheind cu gesturi obscene. E momentul în care viața publică, spre a se însănătoși, are nevoie de idei generoase, de fapte mărețe, de devotament și chiar sacrificiu politic (unde sunt discursurile parlamentare ale lui Maiorescu, Kogălniceanu, Odobescu, Vaida Voevod ori Vasile Goldiș?).

Să revenim la moralitatea vieții politice de pe timpul lui Caragiale. Mai sunt și oameni onești, cărora le place „să pună punctele pe i”. Exemplu este Farfuridi, un avocat fără procese, cel incapabil să rostească o propoziție cu sens, dar cinstit, naiv, ticăit; ori Cetățeanul turmentat prea zgândărit să mai priceapă „cu cine trebuie să voteze”: cu un plastograf (plagiator) sau cu un prostănac. Sau poate Coana Joițica, frumoasa amoreză, care promite opozantului politic un târg: „Lasă, onorabile, mai sunt și alte alegeri”. Apele au curs, alți actori joacă aceeași piesă, cu aceiași regizori și cu spectatori aplaudaci, fără opinie, fără atitudine, fără speranță.

Ițele încurcate ale județului le descurcă tot capitaliștii (adică șefii din Capitala) … care numesc un candidat de la centru – un cretin și un șiret – pe Agamiță (Dandanache), care și el șantajase cu un bilețel de amor al unui „un (mai) mare becher” adresat „unei dame și mai bună”. Final de comedie: Cațavencu își aclamă contracandidatul, invocând avantajele unui „sistem constituțional”, având promisiunea Coanei Joițica: „fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră …”. Zoe rămâne oricum cu „cocoșelul ei”, scrisoarea de amor ajunge la „andrisant”, plastograful rămâne „mare becher” și toți „se pupă în Piața Endependenței”. Vorba lui Pristanda, polițaiul: „curat constituțional”. Altfel spus, toate faptele, curate ori necurate, dar politice, sunt ocrotite de Constituție. Ce vreți, ar fi spus Mircea Eliade, ne aflăm la porțile Orientului, unde orice e posibil. Inclusiv o societate fără principii, oameni fără demnitate, școală fără educație, justiție fără dreptate, pădurari fără pădure, moralism fără moralitate, corupție fără corupți!

***

„Doamne, dar unde-o fi intriga acestui articolaș (?)”, mă întreb și eu, în relatarea aventurii „damei bune” cu „cocoșelul”, politicieni venerabili! Evident cu gândul la anul 2020. Observați din presă că statul dispune de toate ingredientele care împiedică afirmarea unei vieți tihnite: mită, corupție, trafic de influență, adulter, șantaj, delațiuni etc. Noi, cetățenii onești și plătitori de taxe și impozite, constatăm neputincioși că datorită perfidiei politice, decidenții politici și administrativi exercită guvernanța unui stat de cațavenci și brânzoveni, în care rolurile principale sunt ocupate de miniștri, șefi de partide, demnitari, judecători, procurori, avocați, polițiști, parlamentari, primari, prefecți și președinți. Ei reprezintă statul („Statul sunt Eu”), acest stat finanțat de cetățeni, amăgiți cu promisiuni și cu speranța că va veni „la butoane” o generație vizionară, în stare să pună ordinea în guvernanța! acestei țări.

Vorba zicalei: orice asemănare cu realitatea este o pură (și lungă) întâmplare!…

lansare de banda desenata o scrisoare pierduta i.lcaragiale la bucuresti

FOTO: Google / Caragialeînbenzidesenate

 

Categorie: Opinii
Etichete: Agamiță, Cațavencu, Coana Joițica, Fănică Tipătescu, I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută, politica, Trahanache, Zoe
Distribuie:
Articolul anterior
„O seară magică” a postfațat Ziua Culturală a ROMÂNILOR din Bătania [FOTO]
Articolul următor
Mihai Fifor: „România a avut cea mai mare creștere a puterii de cumpărare din UE, în timpul guvernării PSD“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…