PLEDOARII

„Mure” pe facebook – noul mod de a „face știri”

 

Prolog

A(m) fost odată ca niciodată, o naivă, domnișoară bătrână care (mai mult de nevoie) a ignorat uzanțele sociale și a trăit așa cum își doresc multe femei să trăiască: în umbra unui bărbat puternic dar ușor idiot, care poate fi făcut să creadă că angajata îi este indispensabilă. Și pentru asta, nici nu trebuie să se culce cu el, trebuie doar să îi tolereze fumurile de bărbat care are nevoie de tinerele cu botox ca să-și confirme bărbăția, în special în fața nevestei.

A(m) fost odată o domnișoară total în afara standardelor de frumusețe actuale, care de nevoie s-a acomodat la o viață solitară, cu un pisoi (mascul) care a decis să moară și să lase în urmă un om devastat.

A(m) fost odată o (nu chiar atât de) tânără ordonatoare de cuvinte, cu pretenții de aspirant la „statutul” de jurnalist, încurajată de unii vechi în domeniu, care ziceau că începutul e mai greu și că munca, scrisul, cititul și munca de teren formează stilul și că trebuie să muncești și… etc… blablabla… a(m) fost odată o PROASTĂ!

La un moment dat, din varii motive, oarecum nejustificat  complexată de unii și alții, am lăsat hobby-ul ăsta la o parte, că nu-i loc pentru amatori și diletanți, că jurnalimul e treabă serioasă și că ce fac eu este nici măcar o pierdere de vreme. După cum ziceam, a(m) fost odată o PROASTĂ.

Introducere

Citeam zilele trecute două dintre marile publicații online ale Aradului, le comparam, făceam studii de piață, trafic ranking, ca un nebun care știe că nu are voie să conducă mașini de formula 1 și joacă playstation, de masochist ce e. Și văd la un moment dat că una dintre ele face o ȘTIRE în care dă copy/paste la postarea unuia de pe facebook. Aialaltă publicație, să nu e lase mai prejos, și să fie mai cu moț, preia aceeași postare dar îi mai adaugă un paragraf introductiv, menit să ridice cumva calitatea știrii. Sau să-i facă ceva să pară mai mult decât e.

Cuprins

Întrucât e vorba de poliție, și poliția în titlu vinde (asta o știe oricine), hop, ca niciodată, sare și comentează purtătoarea (blondă) de cuvânt al IPJ Arad, pe facebook, acolo unde începuse toată tevatura. Limbaj greoi, destul de elevat pentru un polițist, un mesaj prudent dar exprimat coerent și punctual. Evident că una din publicații preia postarea purtătoarei, face un paragraf introductiv și uite cum are știrea și o încheiere.

(Deci ăsta e noul mod de a face știri – se urmărește o postare, un personaj sau un grup, se preiau de acolo diverse după care apar pe site-uri specifice. Păi atunci, hai să fac și eu, poate iese ceva și apare pe „critic”…)

Dacă tot am ajuns la isteria cu postarea, mi-am „sacrificat” și eu după-amiaza de vineri și m-am pus pe facebook, să caut știri, să am ce scrie. Și dacă am pornit de la știrea cu postarea și replica purătotarei de cuvânt, am zis să intru pe pagina ei de facebook. Nimic interesant, decât preluarea postării de aialaltă purtătoare de cuvânt (roșcată) și share-uirea în multe grupuri, reacții ale colegilor etc, până găsesc ceva aparent și mai interesant: o postare din aceeași zi, încărcată de emoție (sinceră, sper), despre vizita la două doamne care anul acesta împlinesc 100 de ani (sau ceva de genu’).

În poze, ce să vezi? Prefecta, oameni în uniforme, probabil de la alte instituții ale statului, zâmbete. La status, câteva vorbe de-ale roșcatei. Niciun link către ceva articol sau site. Mai studiez postarea și văd un share, al purtătorului de cuvânt de la una din instituțiile implicate. La fel și in cazul lui, nicio altă referire.

Am zis că puțină „investigație” nu strică, chiar dacă implică doar un pahar de net, ceva curent și răbdare. Așa că am intrat pe pagina de facebook a Prefecturii, unde regăsesc poze frumoase, de la acelasi eveniment, dar mai ales o odă închinată prefectei de zile mari. Undeva, apăreau și cei care au însoțit-o la înmânarea diplomelor celor care împlinesc 100 de ani în acest an. Erau „doar” comandanții Jandarmeriei, Pompierilor, ăia de la Poliție (fără nume) și purtătorii de cuvânt ai instituțiilor.

Frumoasă femeie, prefecta, frumoase uniformele militarilor, frumos până și contextul, dar oda… psalmul scris pentru preaslăvirea și lăudarea doamnei Horgea… ăla a bătut tot! Și nu e singurul de acest gen de pe pagina Prefecturii! Nici nu măr mir că unii dintre participanții la eveniment au ales să facă postările proprii sau să ignore total momentul. Elegant, n-am ce zice…

Și continui cu scroll-uitul și merg de la prefectură la alte doamne din partid. Iar acolo evidența este mult-prea-grăitoare ca să mai fie loc de vreun comentariu. Până la urmă, prin comparație, prefecta e o copiliță, însă categoric menține linia. Buni sunt scriitorii la casele partidului cu roșu! Reușesc să scoată din rahat și cei mai mari imbecili (minus gafa 20-20, care a intrat deja în istorie).

Încheiere

În final, niște concluzii – că am fugit la concertul din Cetatea Aradului, ca un iubitor de concerte gratuite ce sunt.

– Nu e mare lucu să fii jurnalist, dacă meseria asta presupune documentarea articolelor pe facebook. Cu puțin citit, se obține și un limbaj mai elevat, care să te scoată din situațiile când nu ai ce scrie dar trebuie să pară important.

– Toate războaiele de opinii și viața multor se derulează pe facebook, așa că, până la urmă, nici nu mai pare atât de trivială această sursă de inspirație

– Sunt din ce în ce mai puțini cei care fac invetigații, motiv pentru care ei vor ramâne ca sursă de inspirație pentru noi, ceilalți.

– Am fost o proastă că i-am crezut pe ăia care mi-au spus că sunt o diletantă. Numai cu acest „articol” am muncit mai mult decât mulți alții mai vechi sau mai cunoscuți.

– De ce să nu am tupeu și nesimțire, dacă pot?

– Violeta Varga a reluat postările cu poze perfecte. Fata asta nu a învățat nimic.

– Să fie pace în lume!

Eleonora Kiss, 23 iunie 2018 5:50