Noile măsuri intrate în vigoare începând cu 9 noiembrie

arafat
Distribuie:

 

Secretarul de stat Raed Arafat a prezentat noile măsuri pentru limitarea răspândirii infecției cu COVID-19. Acestea sunt în vigoare începând de luni, 9 noiembrie. Toate școlile din România vor trece în sistemul online, însă creșele și after-school-urile rămân deschise. De la ora 21.00 se vor închide toate magazinele, inclusiv mall-urile, dar pot fi făcute livrări și rămân deschise farmaciile și benzinăriile. De asemenea, este obligatorie telemunca acolo unde tipul de activitate permite. Toate restricțiile sunt aplicabile 30 de zile.

„Ne aflăm într-o situație dificilă și este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. Fiecare persoană va putea participa la limitarea impactului acestui virus. Au fost adoptate un proiect de HG și un proiect de OUG, care vor intra în vigoare de luni. Efectul lor va avea o durată de 30 de zile. Apoi se va face o nouă evaluare.

Avem nevoie de toți, în echipă, să implementăm aceste măsuri corect”, a declarat acesta.

 

1.Prima măsură, și una dintre cele mai eficiente, este portul generalizat al măștii în spațiile deschise, indiferent de incidență.

2.Închiderea magazinelor la ora 21.00 pentru limitarea mobilității și contactului. Excepții: livrare la domiciliu, farmacii și benzinării.

3.Limitarea deplasărilor între orele 23.00-5.00. Se poate circula cu adeverință de servicu, declarație pe proprie răspundere, titlu de călătorie, deplasări în interes personal, asistență medicală, medicamente, însoțire copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, deplasări în afara localității din motive întemeiate.

 4.Interzicerea reuniunilor în spații închise și deschise, petreceri.

5.Precizări privitoare la terase. Din cauza frigului unele terase au fost închise, dar acestea sunt considerate închise. Spațiu închis este cel care are un acoperiș și două laturi, indiferent dacă sunt permanente sau temporare.

6.Interzicerea funcționării piețelor agroalimentare în spaţii închise, a târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte și volante și a talciocurilor.

7.Decalarea programului de muncă în două grupe, la distanță de cel puțin o oră, unde sunt peste 50 de angajați.

8.Organizarea obligatorie a telemuncii și a muncii la domiciliu unde este posibil acest lucru, în instituțiile publice sau private.

9.Prin ordinul ministrul Educației se va decide continuarea tuturor cursurilor școlilor în sistem online. Creșele și afterschool-urile rămân deschise.

10.Stocurile strategice. S-au adăugat echipamente ventilatoare pentru ventilație non-invazivă – 500 de unități, concentratoare de oxigen – 3.000 individuale și 50 de mare capacitate, teste rapide antigen – 3 milioane, măști chirurgicale – 50 de milioane, seringi – 10 milioane pentru campania de vaccinare.

Suma estimată pentru achiziții este de 67 de milioane de euro.

Contribuția României pentru achiziția anticipată de vaccinuri la Comisia Europeană este de 200.000 de euro.

 

Categorie: Știri
Etichete: coronavirus, grădinițe, piete, Raed Arafat, restaurante, restricții, SARS-CoV-2, școli
Distribuie:
Articolul anterior
Ăsta e mersul
Articolul următor
O femeie care NU PURTA MASCĂ, confirmată POZITIV cu virusul SARS Cov-2 – găsită de jandarmi într-o stație de tramvai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie