PUBLICITATE

[NOU ÎN ARAD] Un Club de PRESĂ se deschide în „Boul Roșu”

 

Beneficiind de o locație generoasă – „aproape de orice” -, la demisolul clădirii aproape total renovate din colțul „Căii Romanilor” (pe direcția de mers către Aradul Nou), fostul local „Majestic”, redecorat și recondiționat termic, nișat pe „reprezentanți și clienți ai mass-media”, va deveni, în scurt timp, un „Club de presă – Timeout cafe”. 

În patru încăperi trasate într-un spațiu de cca. 200 de metri pătrați, modernizate conform ultimelor norme legislative și îndeplinind exigențele aproape oricui, Clubul din Boul Roșu nu va restricționa accesul nimănui, având un regim deschis, dar fiind destinat în primul rând autorilor și consumatorilor de presă. Urmând modelul vechilor cafenele franceze, anglo-saxone și austro-ungare, dar cu „patina” specifică locului – asemenea celor din Târgu Mureș, Cluj, Timișoara sau București – clubul nu impune decât regulile pe care le „creează din mers” clienții înșiși… ca orice club care se respectă, de altfel.

De la fiecare masă, consumatorii vor avea acces la câte un televizor de ultimă generație care va rula în special pe programe de știri și reportaje, accesul la internet va fi asigurat, prin wireless de mare viteză pe toată raza de acoperire a localului, astfel încât ziariștii să poată posta sau primi informații culese în timp real. Accesul la publicații românești și străine va fi gratuit, investitorul pregătind o colecție de ziare din toată lumea. Spațiul este supravegheat de o firmă de pază și protecție, intrarea fiind monitorizată video. Clienții au acces gratuit la jocuri clasice gen șah, table, cărți sau remy, pentru cei din „generația aparatelor” sunt și aparate (separat), iar prețurile sunt… pentru presă: deloc prohibitive.

Să reamintim că un asemenea local nu s-a mai deschis în Arad de când s-a închis vechiul Club al presei de pe Bulevardul Revoluției, nr. 81 (adică de mai bine de 10 ani) – respectiv de când s-au mutat de acolo cotidianele Adevărul (Jurnal Arădean), Jelen și Observator -, spațiul respectiv aparținând Consiliului Județean Arad și căpătând o cu totul altă destinație.

Critic Arad, 11 aprilie 2019 6:55

clubul-presei-3clubul-presei-2clubul-presei-1