Nu i-a ieșit (încă!) faza cu „KAUFLAND/LIDL în loc de terenurile C.S.Ș. Gloria” – așa că Falcă SE RĂZBUNĂ pe sutele de copii care încearcă să facă performanță acolo ATENTÂND LA SĂNĂTATEA LOR. Părinții lor le transmit DISPERAREA [FOTO / VIDEO]

nu i-a ieșit (încă!) faza
Distribuie:

 

Marți, 11 decembrie a fost data la care Clubul Sportiv Școlar GLORIA Arad și-a prezentat situația dezastruoasă prin care e nevoit să treacă – și a făcut aceasta prin oamenii care se implică cel mai mult în activitatea acestei, altădată (nu foarte demult), „fabrică de campioni” din care au ieșit „produse” precum Helmuth Duckadam, Roland Nagy, Marius Cheregi, Adrian Piț, Cristian Panin sau, mai recent, Adrian Petre ori Dennis Man (dacă ne limităm – nedrept! – la secția de fotbal).
La data la care discutăm despre aceste lucruri… ele nu mai sunt posibile – și asta din motive pur administrative, ce țin, pur și simplu, de CORUPȚIE, INCOMPETENȚĂ și INDOLENȚĂ, de un complex de situații pe care autoritățile locale (în primul rând și în proporție de minim 90%) nu sunt în stare să le soluționeze, le ignoră sau, pur și simplu, au alte interese. 
Ceea ce relatăm aici s-a prezentat într-o conferință de presă care a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean marți, 11 decembrie, 2018 – prilej în care patru dintre părinții copiilor care se antrenează și joacă pe acele terenuri, în prezența directorului CSȘ Gloria, Ioan Coste, și directorului adjunct, reputatul antrenor de natație Sebastian Lucaci dar și a inspectorului general al IȘJ Arad, Anca Stoenescu, și-au devoalat disperările.

Părinții copiilor care se antrenează pe TERENUL ACCIDENTAT al bazei au vorbit în numele tinerilor sportivi și au prezentat actele ce stau la baza litigiului juridic care a dus la haos

Istoria dezastrului e lungă… și banală, dacă ești la curent cu practicile Primăriei Arad privitoare la terenurile (în primul rând) de fotbal, care, după cum bine știm, s-au transformat, aproape în totalitate, în… supermarketuri Lidl și Kaufland (același acționar – aceeași schemă): După ce, pe data de o8 ianuarie, 2016, Primăria a semnat, un protocol cu C.S.Ș. Gloria, protocol pe care (în primul rând) primarul Gheorghe Falcă nu l-a respectat, clubul a încercat să înceteze un contract de concesiune semnat în urmă cu 25 de ani.
Despre acest protocol este vorba:

Nu i-a ieșit (încă!) faza cu „KAUFLAND/LIDL în loc de terenurile C.S.Ș. Gloria” - așa că Falcă SE RĂZBUNĂ pe sutele de copii care încearcă să facă performanță acolo ATENTÂND LA SĂNĂTATEA LOR. Părinții lor le transmit DISPERAREA [FOTO / VIDEO]

Terenul nu s-a transformat „de urgență” în Lidl pentru că CSȘ Gloria a acționat în instanță Hotărârea de Consiliu Local (nr. 76 / 24 martie, 2016) ce prevedea „încetarea de drept a contractului de concesiune a terenului din Subcetate”, câștigând acest lucru inclusiv la Curtea de Apel Timișoara, prin sentință definitivă și irevocabilă… dar tot de atunci a început adevăratul dezastru. Iată, se fac trei ani de când conducerea CSȘ Gloria a semnat protocolul cu Primăria Arad prin care terenurile au fost decapate pentru Campionatul European de Aruncări Lungi, dar angajamentul Primăriei s-a dovedit a fi doar… începutul sfârșitului în curs: la doar câteva săptămâni după competiția atletică care a dus la decaparea terenurilor, s-au început niște pseudolucrări menite să transforme spațiul în câmp de bălării, iar de atunci încolo a început DEZASTRUL.
Acum, peste 200 de copii ai Aradului fac sport acolo și încearcă să ajungă la performanță în condiții „de lumea a III-a”… printre oile care pasc islazul „renăscut” după ce Primăria a… aruncat la întâmplare sămânță de iarbă degradând (după părerea noastră – intenționat!) terenul.
În această perioadă, zeci de copii au suferit accidentări grave din cauza suprafeței pe care se antrenează sau se joacă, sunt arbitri care s-au ales cu entorse – dar aceste realități par a fi ultima grijă a autorităților.

„Copilul meu evoluează la UTA, grupa 2004, pregătită de Dinu Donca. Pot să vă spun că doi dintre colegii săi au ratat selecția la lotul național de juniori pentru că au suferit accidentări grave din cauza suprafeței pe care se antrenează. Unul are probleme grave la gleznă, iar celălalt este la un tratament pentru genunchi în Turcia”, spune Florin Deznan, unul dintre părinți, cel care a dus practic lupta juridică pentru a reda clubului CSȘ Gloria dreptul de concesionare al celor două terenuri.

Un alt părinte documentează faptul că nu s-a investit nimic în acea bază după Revoluția din Decembrie 1989. „Am jucat la acel club în perioada 1979-1984 sub comanda lui Mircea Henegar. Acum am trei copii care joacă fotbal pe acele terenuri, în acea bază sportivă. A rămas aceeași unică toaletă folosită și de femei și de bărbați, una din aia turcească. Au rămas aceleași dușuri, aceleași vestiare, nu s-a investit nimic acolo după Revoluție. A făcut cineva vreun demers serios la Primărie, la Minister, pentru ca această bază sportivă să fie renovată? Nu a făcut nimeni…”

Inspectorul-șef al Inspectoratului Școlar Județean Arad, Anca Stoenescu, se roagă de Falcă să aducă terenurile la starea inițială

„Dacă i-aș cere primarului să investească în această bază ne va spune că ea aparține Ministerului Educației. Primăria nu a respectat protocolul, iar noi ne vedem puși în situația de a cere bani de la Ministerul Educației după care clubul să dea în judecată Primăria pentru a recupera banii” – este „varianta lungă” a rezolvării, așa cum o vede Anca Stoenescu.

Lui Florin Deznan i se pare că „un proces acum cu Primăria ar însemna mult timp pierdut, pentru că un astfel de proces poate dura chiar și un an și jumătate. Soluția este ca Ministerul Educației să aloce bani pentru refacerea bazei sportive, după care CSȘ Gloria să intenteze un nou proces Primăriei Arad. Încercăm să sensibilizăm Primăria, pentru că noi considerăm că acești copii ai Aradului, care chiar sunt talentați și au rezultate foarte bune, merită să se antreneze într-o bază sportivă măcar decentă.”

Ioan Coste, directorul CSȘ Gloria, a fost de acord cu soluția propusă de Anca Stoenescu, inclusiv cu formarea unei delegații care să meargă la București, la o întâlnire cu ministrul de resort, dar nu știe încă ce se va întâmpla efectiv cu clubul. „S-ar putea ca, de anul viitor, să ne preia chiar Primăria. Încă nu se știe nimic sigur…”

Categorie: Investigații
Etichete: Anca Stoenescu, CSS Gloria Arad, Florin Deznan, inspectoratul scolar judetean arad
Distribuie:
Articolul anterior
La Arad scapi cu o amendă dacă-ți LATRĂ CÂINELE – la Șiria ți-l împușcă direct!… pentru că a apărut o nouă specie de COCALAR CU PUȘCĂ
Articolul următor
Pregătit pentru modernizare, BAZINUL de ÎNOT „Delfinul” este NOUA ȚINTĂ a unor mârșăvii POLITICE… și asta „doar” pentru că arădenii se urăsc între ei! [GALERIE FOTO / ACTE / VIDEO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
UAV
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 1 Primarul demisionar de la Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și eseul său politico-filosofic despre relația dintre om și bine

2 comentarii
ACTUALIZARE | 27 august, 2026 Cristian Giorgian Matiaș, primarul demisionar al comunei Bata a postat azi-noapte pe pagina sa de Facebook un mesaj către „dragii locuitori ai comunei Bata” menit nu să justifice faptele pentru care a fost judecat și condamnat și nici tardivitatea suspectă a demisiei sale, cât să atingă „coarda sensibilă” a sătenilor care și-au pus încrederea în el și, „în egală măsură”, să-și ceară scuze față de cei pe care i-a dezamăgit… un eseu politico-filosofic despre om… așa, la modul general… despre relația dintre om și primar când e una și aceeași persoană… despre ce a făcut…

Lupta lui Leontin Aslău pentru partea sa din Ștrandul Neptun continuă | DOCUMENTE

1 comentariu
Publicăm, așa cum ne-au fost trimise, actele ce cuprind corespondența dintre Leontin Aslău și Primăria Municipiului Arad pe tema caltății, bazei legale şi activității consilierului primarului Călin Bibarț – Sándor Ottó Szép. Răspunsul la această solicitare a sosit la 9 zile după înregistarea ei și este unul care merită o lectură foarte atentă: În atenţia domnului Leontin Aslău, consilier local al municipiului Arad Referitor la: adresa nr. 66295 din 20.07.2026 Stimate Domnule consilier local, Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu numărul 66295 din 20.07.2026, formulate în calitate de consilier local al municipiului, vă comunicăm următorul…

Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant

0
  Acordurile vieneze de vară au sunat „ca la ele acasă” în Landisa Plant – grădina din capătul „Vlaicului”, una dintre investițiile  care face periferia „Micii Viene” mai frecventabilă decât centrul. Orchestra  Johann Strauss Modern sub conducerea muzicală a maestrului Constantin Tălmaciu s-a ridicat la nivelul repertoriului, iar „magia sunetelor a fost fi completată vizual de grația și mișcările tinerilor de la școala de dans DUM DANCE TEAM, care au dat da viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii” – așa cum au promis organizatorii în invitația adresată practic tuturor arădenilor.  Chiar programat într-o seară toridă, evenimentul de joi a umplut de lume superba…

ACTUALIZARE | Avocatul expert criminalist Dumitru Goșa – sinteza plângerii împotriva ordonanței de clasare a procurorului în cazul morții lui Lucian Mariș (2)

13 comentarii
TITLUL INIȚIAL | 27.07.2026 | Disperarea unui tată | Moartea lui Lucian Mariș din Șiria – un „banal accident” sau o crimă interlopă acoperită de autorități? (1) Moartea lui Lucian Mariș din Șiria, cazul pe care-l prezentăm în primul episod al unei investigații jurnalistice care-și propune să fie coerentă și lămuritoare, face parte din acele spețe pe care, indiferent de câte altele „ai mai dat cu capul” la viața ta, nu știi de unde s-o apuci, cu dosarul în față. Descifrarea ei e îngreunată nu atât de complexitatea subiectului (care aproape că și-a epuizat căile de atac în justiție), cât…

ACTUALIZARE | Problemele de la blocurile ANL Lipova – semi-rezolvate: administratorul e „istorie”, asociația de locatari în curs de constituire iar apa curge… inclusiv în pivniță (2)

4 comentarii
ACTUALIZARE | Le-am promis atât oamenilor din Lipova care ne-au solicitat sprijinul privind mediatizarea întru rezolvare a deja istoricelor „probleme de la ANL-uri”, cât și celor acuzați de crearea lor și considerați responsabili, pe care i-am vizat în primul episod fără să ne întâlnim direct, că vom reveni la locul faptei și vom completa articolul așa cum prevăd codurile deontologice și bunele maniere.  Am fost marți 21 iulie, ca să înțelegem situația din pivniță până-n cer la propriu… și faceți exercițiul ăsta de imaginație: sunteți în situația în care un coleg de planetă din Somalia, Norvegia sau Canada vă cere…

Din seria „dacă tot pierdem, măcar să câștigăm!”… Vladimirescu și Sântana concurează pentru titlul de „Capitala păcănelelor” | În culise s-a bătut palma că acolo vor fi mutate toate SALOANELE DE JOCURI DE NOROC din municipiul Arad

5 comentarii
Comuna Vladimirescu preia din păcatele municipiului și se pregătește să devină SANCTUARUL JOCURILOR DE NOROC | Pentru titlul de „Capitala păcănelelor”, fieful liberal se bate de la egal la egal cu orașul Sâtana.  Odată cu interzicerea saloanelor de jocurilor de noroc în municipiul Arad prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 309/2026 privind organizarea activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului, proprietarii de sloturi s-au reorientat și mobilizat rapid (cine credea altceva?) Comuna Vladimirescu (peste 12.000 de locuitori) se pregătește discret dar sigur să devină „Las Vegas”-ul Vestului. Conform strategiei proprietarilor de sloturi și licențe aferente, în discuții…
taxe info
Articolul următor Unde ne sunt LEGENDELE? Apasă aici pentru a citi
Secret Link