O nouă lovitură dată credibilității cadrelor medicale arădene: medicul biolog Mirela Adela Marcu – cercetată pentru 129 de infracțiuni!

spitalul judetean arad
Distribuie:

 

Medicul biolog de la Secția TBC a Spitalului Clinic Judeţean Arad, Mirela Adela Marcu este pus sub cercetare penală pentru comiterea a 129 infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri, falsificare şi folosire de instrumente oficiale, anunţă purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Aurelian Dan Ursu.

În comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad se prezintă următoarea stare de fapt

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi propunerea de arestare preventivă a inculpatei  Marcu Mirela Adela, medic biolog în cadrul Spitalului Clinic Județean Arad – secția T.B.C.,  cercetată  sub aspectul săvâşirii a 129  infracțiuni de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., 15 infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., 1 infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (1791 acte materiale), prev. și ped. de art. 322 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., 7 infracțiuni de falsificare de instrumente oficiale, prev. și ped. de art. 317 alin. 1 și 2 C.pen. și 7 infracțiuni de folosirea instrumentelor false în formă continuată, prev. și ped. de art. 318 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar cu privire la inculpata Marcu Mirela Adela

Probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual a relevat faptul că inculpata Marcu Mirela Adela, în perioada  02.12.2010 – 08.06.2016, folosind in mod mincinos calitatea de reprezentant al unei societăţi comerciale,  a încheiat  în numele acesteia  un număr de 144 contracte de prestări servicii medicale medicina muncii, incasând sumele bani aferente acestor contracte.

In vederea ștampilării  în fals a contractelor de prestări servicii medicale medicina muncii contractate cu cei 144 agenți economici, a dosarelor medicale, a fișelor de aptitudine medicina muncii, a buletinelor de analize, a diferitelor carnețele cu evidențe și a carnetelor de sănătate, a tuturor  documentelor  care au facut obiectul contractelor  pe care inculpata Marcu Mirela Adela le-a încheiat, s-a  folosit un numar de 7 stampile care conţin impresiunile unei institutii sanitare publice , respectiv  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, precum si a unor societati private, instrumente oficiale falsificate anterior de catre inculpata .

Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Categorie: Știri
Etichete: fals, inselaciune, Marcu Mirela Adela, medic biolog, Spitalul Judetean Arad, TBC
Distribuie:
Articolul anterior
Polițiștii arădeni au 21 de colegi noi
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Sântana și-a aliniat frumusețile pe scena „Zilelor Orașului” și și-a trimis „regina anului” în finala Miss Arad, 2016 [FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie