O parte interesantă a poeziei din Arad se prezintă la Dudeștii Noi, în cadrul unui eveniment LITERAR girat de personalități și public de calitate certă

dudestii noi casa cultura
Distribuie:

 

Joi, 6 iunie, 2019, la ora 12, va avea loc, la Casa de Cultură din comuna Dudeștii Noi, jud. Timiș (Foto: BanaTour), o amplă manifestare literară, în cadrul căreia vor fi lansate cărțile autorilor premiați la cea de-a V-a ediție a Concursului de volume POEZIA-OGLINDĂ A SUFLETULUI: Carmen Secere, Dacian Don, Daniela Radu, Gabriel Gherbăluță, Iulia Elize, Mihai Marian, Mihai Ursulescu, Violeta Pintea.

Cărțile, apărute la Editura Eurostampa din Timișoara, au fost finanțate, integral, de Primăria și Consiliul local ale comunei Dudeștii Noi, în cadrul Agendei culturale a comunei. Vor prezenta: Constantin Butunoi, Constantin Dehelean, Daniel Luca, Horia Simon, Ion Căliman, Lucian Valeriu, Remus Valeriu Giorgioni.

În partea a doua a manifestării, volumul de versuri VOCEA DIN SOMN de Geo Galetaru, apărut recent la aceeași editură din Timișoara, va fi prezentat de Ionel Bota și Rodica Pop. Apariția volumului marchează împlinirea a 50 de ani de la debutul autorului în presa literară.

La manifestare vor participa scriitori din Timișoara, Arad, Lugoj, Galați, cadre didactice și elevi de la Școala Gimnazială din Dudeștii Noi, reprezentanți ai administrației publice locale, invitați. Momentul muzical va fi susținut de studenta Cecilia Novaconi, din Timișoara, laureată a mai multor concursuri muzicale din țară și din străinătate.

Manifestarea va fi moderată de profesorul și scriitorul Geo Galetaru, autorul Proiectului „Poezia-oglindă a sufletului”.

 

Categorie: Cultură
Etichete: Carmen Secere, Casa de Cultură din comuna Dudeștii Noi, Cecilia Novaconi, Constantin Butunoi, Constantin Dehelean, Dacian Don, Daniel Luca, Daniela Radu, Editura Eurostampa, Gabriel Gherbăluță, Horia Simon, Ion Căliman, Iulia Elize, lucian valeriu, Mihai Marian, Mihai Ursulescu, Remus Valeriu Giorgioni, Violeta Pintea
Distribuie:
Articolul anterior
Comunele Bârzava, Beliu, Conop, Hălmăgel, Ignești, Moneasa, Tauț și Petriș sunt cele mai afectate de PRECIPITAȚIILE ABUNDENTE
Articolul următor
Arădenii care intră pe site-ul Primăriei vor un LABORATOR DIGITAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…