Opoziția cere REZILIEREA contractului de DESZĂPEZIRE dintre RER și Primăria Arad!

beniamin varcus
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

În condiţiile în care oraşul Arad este cufundat efectiv sub zăpadă iar Primăria Municipiului apără în mod deloc argumentat sau credibil firma concesionară a serviciului de deszăpezire, PSD Arad cere rezilierea contractului cu compania în cauză care se dovedeşte incapabilă de a presta serviciul pentru care este plătită din bani publici.

„Ar fi ca şi cum ne-am fura căciula să pretindem, ca arădeni, că firma S.C.RER Vest SA Oradea şi-a făcut în aceste zile treaba, pentru că avem ochi şi am fost martorii unor peisaje urbane desprinse din Coşbuc. Rupt complet de realitate, doar Gheorghe Falcă o dă înainte cu tirade caricaturale în care pretinde că firma de casă a PDL-PNL, responsabilă cu deszăpezirea a intervenit în mod corespunzător pentru degajarea carosabilului sau a trotuarelor de zăpadă. La telefon, pe Facebook, sau prin contact direct, arădenii din mai toate cartierele ne-au sesizat în aceste zile constant, ceea ce realizăm cu toţii şi anume că Aradul este cufundat sub zăpadă iar nivelul de disconfort este maxim.

Nu putem rămâne fără reacţie la o nouă bătaie de joc patronată de administraţia arădeană şi prin urmare cerem încă de astăzi, în mod public, rezilierea contractului cu S.C.RER Vest SA Oradea, depăşită complet de evenimente, ca şi capacitate de reacţie şi mijloace de intervenţie în această săptămână. Consilierii locali PSD Arad vor reitera, de data aceasta în mod oficial, cerinţa a mii de arădeni în şedinţa ordinară CLM de luni, 5 februarie”, declară liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal, Beniamin Vărcuş

Biroul de Presă al PSD Arad

Categorie: Știri
Etichete: Beniamin Varcus, CLM Arad, consilier local arad, deszapezire arad, politica arad, PSD
Distribuie:
Articolul anterior
Rezultate meritorii pentru cei trei sportivi arădeni participanți la concursul de ÎNOT MASTERS de la Timișoara
Articolul următor
[ACTUALIZARE] SUPORTERII nu-l vor! „Consternare” și „mâhnire” sunt termenii în care au recepționat UTIȘTII conservatori decizia readucerii lui Ionuț Popa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie