Noua Zeelandă, unul dintre cele mai democratice state de pe planetă, a legalizat, de curând, „religia” pastafariană, iar de aici până la decizia ca nunțile adepților acestei religii să fie recunoscute la nivel național nu a fost decât un pas mic. Pe 16 aprilie, 2016, doi tineri adepți ai acestei glume metafizice s-au hotărât să faca pasul cel mare și au tinut cont de fiecare superstiție – scrie site-ul stirileprotv.ro preluând știrea de la gigantul tv-video wochit news.
„Jur că întotdeauna voi pune sare în apă și o voi fierbe înainte să gătesc pastele” – a jurat mirele cu mâna pe un pergament. De la nuntă nu a lipsit niciun detaliu. Petrecerea s-a desfășurat pe o corabie de pirați, iar toti invitații, inclusiv mirii au fost costumați ca atare.
Toby Ricketts, mirele, a declarat pentru televiziuni: „Am decis să avem o nuntă în stilul piraților pentru a arăta respectul pe care îl avem pentru credința pastafariană. Adepții acestei religii cred că oamenii sunt descendenți ai piraților și împărțim 99% din ADN-ul nostru cu ei. Pe deasupra, este și distractiv.”
Dupa ce și-au pus verighetele realizate din spaghete pe deget, mirii s-au sărutat în timp ce mâncau, desigur, spaghete. Mireasa nu a purtat voal, ci, în timpul ceremoniei, a primit o strecurătoare în formă de palarie plină cu paste.
Religia-parodie „pastafari” a apărut în 2005, iar zeul acesteia este Monstrul zburător de spaghete. Adepții acestei religii consideră că zeul a creat lumea dupa ce a băut o cantitate mare de bere, din acest motiv creația sa ieșind cu imperfectiuni.
https://www.youtube.com/watch?v=UBfoWDpQP7Q