Pentru un decret de amnistie și grațiere bine structurat și fundamentat

Intervenția domnului Președinte Iohannis la ultima ședință a CSM – am înțeles, o ședință în care s-a instalat noul CSM, deci un început de drum -, m-a lăsat fără  replică. Nu știu dacă, în afara celor spuse în fața ziariștilor, domnul Presedinte a avut și alte lucruri de comunicat înalților funcționari ai Consiliului Superior al Magistraturii… mă gândesc dacă a ridicat, sau amintit măcar, câteva din problemele semnalate în media din ultimii ani – de exemplu tot mai multele condamnări la CEDO pentru  încălcarea dreptului la apărare ale unor justițiabili și multe alte aspecte care puteau și trebuiau dezbătute cu această ocazie. Am în vedere derapajele tot mai evidente ale  unor procurori, în special ai celor DNA, semnalele de corupție din rândul magistraților, lentoarea și tergiversarea unor procese până la limita termenului de prescriere a faptelor, percepția publică, potrivit căreia CSM-ul este de fapt o instituție de albire a magistraților și nu o „instanță de judecată  în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor” (art.134 aliniat 2 din Constituție).

Am enumerat, cu titlu de exemplu numai câteva din multiplele probleme care preocupă din ce în ce mai mult masa enormă a justițiabililor  târâți în fața instanțelor  perioade extrem de lungi care le distrug pur și simplu viața personală și nu în ultimul rând chiar pe marea majoritate a judecătorilor și procurorilor care-și fac treaba cu bună credință și responsabilitate.

Președintele a înțeles să se războiască cu adversarii politici (care au căștigat detașat alegerile), deși nu mai este în campanie electorală și, în plus depășește cu mult cadrul constituțional care îl împiedică să se situeze, în mod explicit,  de partea unui anumit partid politic.

Ceea ce ar trebui să ne  îngrijoreze,   este faptul că Președintele atacă în mod nepermis unul din atributele suveranității  statului, în mod special, dreptul inalienabil al Parlamentului de  „a acorda amnistie sau grațiere colectivă (art 73.alin 3-legi organice litera  I )”.

Dacă în privința d-nei Raluca Prună, fostul ministru al Justiției, suntem indulgenți cu opinille exprimate în această problema întrucât se datorau precarității pregătirii  domniei sale în domeniu, la nivelul Președinției avem dreptul să pretindem  un nivel de expertiză ridicat pe care trebuie să-l asigure grupul numeros de consilieri care lucrează pentru Președinte.

Deși am mai scris de nenumărate ori despre acest subiect, mă văd nevoit să repet în speranța că, din ce în ce mai mulți oameni  care au legătura cu domeniul judiciar, vor simți nevoia să facă ceva, fiecare după puterile lui.

Datorită calității pe care am avut-o în activitatea mea profesională (de ofițer de penitenciare), încă din 1967 am fost implicat, mai mult sau mai puțin, în fundamentarea, promovarea și aplicarea a zeci de decrete de amnisție și grațiere, emise de Consiliul de stat , iar din 1974 de fostul „președinte”. Ele au urmărit deopotrivă reducerea supraaglomerării penitenciarelor, dar au avut și un caracter profund social, care în prezent este ignorat cu bună știință.

Un decret de amnistie și grațiere bine structurat și fundamentat, care să elimine acele fapte considerate grave, pe care nu  e cazul să le enumerăm, și care să elimine recidiviștii, ar avea efecte benefice pentru societatea românească. Amploarea și numărul celor care se eliberează pot fi dimensionate  prin evaluări precise ce se pot face la nivelul ANP (în perioada comunistă numărul celor grațiați se  anticipa  cu mare exactitate, diferențele fiind infime). Să presupunem ca cca 5000 persoane ar fi puse în libertate, mare majoritate treptat, ca urmare a unor grațieri parțiale și alte câteva sute vor scapa de judecata aflată în curs. Societatea va beneficia de câteva mii de persoane active în muncă (sunt zone din țară cu deficit de forță de muncă), de plătitori de taxe și impozite, mii de familii se vor reuni, mii de copii își vor regăsi părinții iar efectele pozitive ale unor asemenea acte sunt departe de a fi epuizate.

Dacă printre beneficiari  se vor număra și câțiva politicieni, atât de blamați de domnul Președinte, nimeni nu ar avea motive să se teamă. Ar fi absolut aberant să creadă cineva că un om politic grațiat sau amnistiat ar fi un pericol public. În prezent mii de recidiviști și multirecidiviști se liberează condiționat și, în lipsa oricărei asistențe postpenale se reintegrează direct în câmpul infracțional.

Sunt foarte multe persoane, mai mult sau mai puțin oficiale, emit tot felul de inepții, care mai de care mai trăznite. Madam Prună se declara împotriva unor asemenea acte pe motiv că nu vor rezolva problema supraaglomerării penitenciarelor care nu există (în penitenciare se află mai puțin de 30.000 de persoane, cea mai redusă populație din perioada postbelică), ori că o bună parte din cei grațiați vor reveni în penitenciare. Domnia sa dădea exemplu unei  grațieri din  anul 2007, dată în Cehia, unde, după câțiva ani, s-au întors în penitenciare 27%. Riscul ca o parte din cei grațiați să comită noi infracțiuni este infinit mai puțin păgubos decât efectele multiple în plan social care se produc în asemenea situații,validate în timp.

Sunt obligat să explic  de ce nu consider supraaglomerarea, problema sistemului penitenciar. Adevărata și cea mai gravă problemă a acestui sistem o constituie faptul că, în mare majoritate (cu puține excepții, cum ar fi și Arad), spațiile de cazare existente nu îndeplinesc condițiile minine pentru a fi locuite de oameni. Sunt construcții model lagăre de muncă, după sistem sovietic, cu camere de 50 paturi standard, realizate nu din bugetul de stat, ci din sumele alocate pentru organizare de șantier în cazul unor mari investiții din perioada comunistă. Ele nu pot fi modernizate ci trebuie efectiv demolate și reconstruite, fără a fi nevoie de noi amplasamente. Este nevoie însă de altceva. Înființarea de închisori preventive în fiecare județ șii lichidarea urgentă a „beciurilor domnești” din subordinea poliției, adevărate bastioane staliniste în sistemul judiciar, situație unică în Europa .

Sper că programul de guvernare,  foarte sărac în acest domeniu, va fi completat cu măsuri, de altfel mai mult decât necesare. Dar despre aceasta și multe altele, în materialele viitoare.