Michael Iovin , un arhitect arădean stabilit în Portland – Oregon (SUA), este un personaj foarte activ pe facebook, iar comentariile sale în spirit critic la adresa administrației publice locale arădene sunt, întotdeuna, fundamentate, la obiect și bine argumentate. Azi-noapte, pornind de la seria de accidente cauzată de vopseaua în ulei aplicată pe pista de biciclete, a postat următorul mesaj – pe care-l considerăm important de citit pentru orice arădean, în primul rând.
De ce trebuie o pistă de biciclete? Păi, trebuie, nu? Dar de ce oare trebuie ea vopsită, când ar fi suficient un marcaj linear pe asfalt? Si dacă tot trebuie, de ce cu vopsea roșie? Și dacă e roșie, de ce nu e antiderapantă? Si dacă e antiderapantă, de ce o spală ploaia?
Cam astea cred că au fost marile întrebări cu care s-a scărpinat în cap primarul Aradului. Evrika! Hai s-o dăm cu vopsea insolubilă. Adică uleioasă. Adica alunecoasă. Și s-o pictăm iute, iute, până nu vin ploile, că ne-am fript destul cu asfaltul electoral turnat in bălți. Și iată că odată cu primele picături de ploaie a început să curgă și sângele pe piste. Aaaa! De aia e vopseaua de culoare sângerie – ca un fel de camuflaj… Și, astfel, corupția dublată de incompetența dobândește potențial criminal de drept comun.
În contrast, imi permit să dau un exemplu de competență, responsabilitate, spirit civic și urbanitate. Tot o faleză. Una pe care mă plimb mult cu nepoții, așa cum mă plimbam odinioară cu fiul meu pe faleza Mureșului. Aceasta se afla în West Seattle, pe malul Puget Sound. Se numește Alki Beach.
De la dreapta la stânga, adică de la dig (seawall) se observă următoarele: (1) o largă promenadă; (2) o generoasă fâșie verde; (3) un trotuar pietonal; (4, 5) o pistă pentru biciclete cu sens dublu, suficient de lată ca să permită depășiri, cât și patinajul pe rotile sau skateboard; (6) o zonă de parcaj linear; (7, 8) carosabil cu sens dublu; (9) zona de parcaj paralel; (10) trotuarul stradal; (11) zona verde din fața clădirilor; în fine, (12) frontul construit, care constă în restaurante, cafenele, shopuri și locuințe în forfotă continuă zi și noapte. Și toate acestea într-un spațiu cu o lățime de mai puțin de 50 de metri…
De vreo șase ani, de când obișnuiesc să parchez acolo și să o iau la plimbare sau la o cafea, eventual un prânz cu copiii sau o cină cu familia, alergând după minge sau pedalând pe biciclete, bucurându-ne de spectacolul natural și de mulțime, încă nu am vazut nici un accident. NICI UNUL! Deci, se poate. S-ar putea. Doar că, unde nu-i cap, vai de picioare…
P.S.: Fie albastră, fie roșie, fie verde sau chiar albă, vopseaua pe bază de ulei NU are ce căuta pe o suprafață carosabilă, pedalabilă sau, eh, umblabilă. Cred că, preluând un exemplu occidental, măria-sa nu a priceput că, acolo, culoarea este intrinsecă materialului, NU o spoială.
