[RUBRICI] PIANISTĂ LA NATO | Peter – duhul blând al Filarmonicii arădene

georgi doctorat 4
Distribuie:

A început cu mulți ani în urmă, eu fiind martor doar de prin anii 1984-1985 (când începusem să înțeleg câte ceva despre lumea din jurul meu) și anume participarea lui Peter, în public, la toate concertele susținute în Palatul Cultural din Arad. Cunoscut de către arădeni după fizionomie, dar și după poreclă, unii il numeau „japonezul”, absolut „incorect politic” în zilele noastre, „nenea Pipi” numit de vecini, Peter, îmbrăcat într-un pardesiu aproape în toate anotimpurile, bătea neobosit străzile Aradului, iar o dată pe săptămână venea la concert.


Se așeza în primul rând, deoarece nu dorea să-i distragă nimic atenția de la fenomenul artistic ce urma să se petreacă, era văzut și remarcat atât de cei din public cât și de către membrii orchestrei. Unii îi zâmbeau cu înțelegere și compasiune, chiar drag aș îndrăzni, alții il priveau sceptic și acuzator, fiind îngrijorați că vor fi deranjați în următoarele 2 ore de prezența lui. Poate mă înșel, dar eu îl consider pe acest Peter ca fiind cel mai sincer și mai mare iubitor de muzică al Aradului. Ne mândrim cu personalități locale, din toate ramurile de activitate, care frecventează sala de concerte (îmi permit să exclud muzicienii profesioniști).

Nu pot afirma cine este cel mai mare iubitor sau cunoscător de muzică dintre melomani, nici nu contează, dar pot să vă spun cu siguranță că acest om ușor strâmb de spate, scurt de un picior, care suferea și de o dizabilitate psihică, venea la concerte nu pentru a-și etala ținuta, nu pentru a face parte din “lumea bună” a Aradului, nu pentru a fi văzut și ascultat, ci pentru a asculta și a participa la fenomenul de catharsis care, unde poate avea loc mai puternic, decât în sala de concert, în acele doua ore de muzică. Nu descurajez ascultatul de muzică în propria casă, în mașină, în grădină, la radio, televizor, etc, dar nimic nu se compară cu participarea activă, în public, în momentul derulării actului artistic.


Peter s-a bucurat în anii ’80 de dirijori celebrii, precum Horia Andreescu, Ilarion Ionescu-Galași, Christian Mandeal, Remus Georgescu, Ervin Acel, Nicolae Brânzeu, și de cei care se aflau la începutul carierei, ca spre exemplu Ion Marin. Era încântat să-l asculte pe Ștefan Ruha cu Anotimpurile de Vivaldi, pe marele clarinetist Aurelian Octav Popa, pe  Valentin Gheorghiu interpretând concertul numarul 1 pentru pian și orchestră de Mendelssohn sau pe Dan Grigore cu la minorul de Grieg. Peter cunoștea solourile dintr-o simfonie, cunoștea cadențele concertelor, indiferent de instrumentul solist, vroia să stea de vorbă cu membrii orchestrei, cu maestrul Frandes, cu tânărul pianist din acei ani, Sorin Dogariu, de a cărui interpretare a concertului numarul 5, „Imperialul”, de Beethoven, Peter era fascinat și pomenea ori de câte ori venea altcineva și îndrăznea să cânte acest concert la Arad.

Deși, aproape de fiecare dată nu reușeam să termin o conversație cu Peter, îl lăsam să vorbească în urma mea, din păcate, m-a emoționat și mă emoționează și acum când îmi aduc aminte câtă dragoste avea această firimitură de om pentru muzică,  pentru muzicieni, pentru cei care îi făceau această bucurie săptămână de săptămână și-i aduceau muzica in suflet.  Nu știu dacă a mai fost pomenit acest personaj în vreun articol de presă, dar eu am simțit nevoia să o fac.

Eu vă mulțumesc, nenea Peter, oriunde v-ați afla, pentru aplauzele dumneavoastră, pentru participarea neobosită, indiferent de program, indiferent de solist/soliști, pentru dragostea necondiționată pe care ați nutrit-o față de muzică și pentru respectul arătat muzicienilor!

Vă propun să ascultați Pablo de Sarasate, „Zigeunnerweisen”, în interpretarea violonistului Ștefan Ruha, acompaniat de orchestra filarmonicii din Oradea, dirijor Ervin Acel.


Georgiana Teohari Vidican este o pianistă și profesoară din Arad care predă în Wiesbaden – Germania pentru copiii din comunitatea trupelor americane staționare NATO.  A fost numită de presa locală „O Bela Karoly a profesorilor de pian”  – cu referire la calitățile sale pedagogice -, fiind și o solistă apreciată de melomanii sălilor de concert.  


 

Categorie: Cultură
Etichete: cultura, Georgiana Teohari Vidican, Germania, muzica, Peter
Distribuie:
Articolul anterior
RUBRICI – HAIHUI PRIN BRUXELLES: Ce bine vezi când nu te uiți!
Articolul următor
Vanotek – un artist român pe val, cu piese ce „rup în două” discotecile din Europa

3 comentarii. Leave new

  • avatar of dorin frandes
    dorin frandes
    8 aprilie 2016 20:48

    Un material laudabil, o rememorare de suflet a unei categorii a publicului concertelor de acum 10-20 de ani reprezentata de figura cu totul particulara a lui Peter. Este vorba de acei melomani care, indiferent din ce categorie sociala faceau parte se intilneau cu muzica vie in mod regulat, plini de asteptari si emotii atit fata de opera de arta in sine cit si fata de cei care o sonorizau. Peter cunostea o multime, poate pe majoritatea celor care au fost oaspetii scenei muzicale aradene dintr-o perioada de mai multe decenii.
    Autorul articolului ar fi meritat o prezentare mai putin succinta. Dincolo de reprezentativitatea incontestabila pentru scoala pianistica aradeana ea a ramas un model de implicare in viata muzicala a urbei in care isi desfasoara activitatea. Ramine un vis neterminat concursul pentru tineri pianisti „Sofia Cosma” care a avut doar o editie si a carui cistigatoare cinta frecvent pe scene mari de concert, dar nu uita nici Aradul in periplurile sale internationale.

    Răspunde
    • Multumim, domnule Frandes, de feed-back. Va asiguram ca o pretuim si noi pe Georgiana la fel ca si dvs… iar daca ziceti ca merita o prezentare mai ampla… sigur ca o sa-i facem o prezentare mai ampla! 🙂

      Răspunde
  • Stimate domnule Lucian Valeriu,
    stimata doamna Georgiana,
    Va multumesc pentru prilejul de a-mi aduce aminte de lucruri pe care,in goana nebuna a acestui inceput de veac,aproape ca le uitam.De pilda,aproape ca l-am uitat pe PETER omul care,prin simpla lui prezenta,a inseninat zilele multor aradeni de ieri si chiar de astazi.Lucrul acesta demonstreaza,daca era nevoie,ca Aradul a fost – si sper sa ramina ! – un loc al unei normalitati superioare,un loc in care oamenii nu judeca si INGADUIE acolo unde ,altii,inteapa,ironizeaza sau chiar inghiontesc dispretuitor.
    Apoi,as mai dori sa observ un lucru:daca Peter a putut exista ca „personaj” ,a fost posibil pentru ca 1) a existat o Filarmonica,2) a existat un spirit al dragostei pentru muzica,3) au existat niste parinti( ai lui Peter) care au decis ca fiul lor merita tot cei-i mai bun pentru el si au decis nu-l lipseasca de binecuvintarile muzicii – ca sursa de lumina spirituala.(M-as bucura sa stiu ca si-n aceste vremuri exista parinti care-si duc copiii la concertele Filarmonicii si ca o fac in mod regulat,ca parte a unui proces de formare a personalitatii celor mici ).
    Si inca ceva: observatiile doamnei Georgiana si ale maestrului Frandes pun in lumina o chestiune acuta a momentului:Aradul,oamenii lui,au nevoie de CULTURA ca parte a definirii personalitatii lor de oameni civilizati.In acest context,nu este nimic mai important decit sa incurajam orice efort destinat afirmarii institutiilor de unde sa ne vina cultura:Teatrul,Filarmonica,Muzeul,Biblioteca si toate celelalte.Sa ne fie o datorie de onoare.
    Si nu in ultima instanta:domnule Lucian Valeriu,as vrea sa mai spun doar atit – chiar daca „ziarul” dumneavoastra ar fi fost sa apara doar pentru a gazdui gindurile despre Petere si ati fi intrat,deja,in inimile noastre!Stacheta a fost fixata foarte sus.Nu am nici o indoiala ca veti stii sa mentineti nivelul si in viitor!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie