Petru Antal: „Primarii liberali rămân alături de partid!”

petru antal 1 640x360 1
Distribuie:

 

Deputatul Eusebiu Pistru, proaspăt demisionat din PNL, a afirmat că mai mulți colegi, inclusiv primari, din fostul său partid, îi vor urma exemplul și, în următoarele săptămâni, i se vor alătura în cadrul ALDE.

Ieri, 8 decembrie 2017, Petru Antal, președintele Ligii Aleșilor locali ai PNL Arad, într-un comunicat de presă, a contrazis afirmațiile fostului său coleg, declarând că nici unul dintre primarii PNL nu-l va urma pe Pistru și nu va pleca din partid. „Primarii liberali rămân alături de partid!”, afirmă primarul orașului Pecica.

Deocamdată, nu știm care este poziția primarilor care au participat joi, 7 decembrie 2017, la întâlnirea cu președintele Senatului și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Ce va urma? Vom vedea, deoarece în PNL Arad căile Domnului sunt cam încurcate.

Redăm mai jos comunicatul lui Petru Antal:

[COMUNICAT DE PRESĂ – PNL ARAD]

Președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL Arad, Petru Antal, consideră că afirmațiile fostului său coleg de partid sunt menite să facă campanie pentru ALDE și nu au nicio acoperire.

Am avut ocazia să discut cu colegii primari, viceprimari, consilieri județeni și locali și toți mi-au confirmat că formăm o echipă unită, iar domnul Pistru încearcă să manipuleze opinia publică prin astfel de declarații” – a explicat primarul din Pecica.

Liderul aleșilor locali liberali din județ consideră că deputatul vrea să creeze incertitudine și să slăbească în acest fel una dintre cele mai puternice organizații PNL din țară.

De la alegerea mea ca președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL am militat pentru dialog deschis și am găsit deschidere în rândul colegilor mei. Știm ce avem de făcut pentru comunitățile pe care le reprezentăm și nu avem timp de dispute politice create artificial de persoane care își caută folosul personal” – a completat Petru Antal.

Președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL Arad spune că va propune deputaților PNL să depună un proiect legislativ pentru ca și membrii Parlamentului să își piardă mandatul dacă părăsesc formațiunea pe listele cărora au fost aleși, așa cum se întâmplă deja în cazul aleșilor locali.

Articol asociat:

[ACTUALIZARE] PNL Arad primește o lovitură greu de gestionat. Odată cu „dezertarea” lui Eusebiu Pistru în fruntea „taberei dușmane” ALDE, mai pleacă o „armată” de liberali [FOTO]

Categorie: Știri
Etichete: demisionat din PNL, deputat Eusebiu Pistru, Pecica, PNL Arad, primar Petru Antal, primari PNL
Distribuie:
Articolul anterior
Ieri, la Arad, jurnalistul Grigore Cartianu și-a lansat noua sa carte, „600.000”
Articolul următor
[HIP HOP NEWS] Povestea de succes a Renatei: de la buda din curte la yachturile din Abu Dhabi (spusă la beție)

1 comentariu. Leave new

  • Vise, vise, vor pleca cu bagaje cu tot, si va vor face viata un chin pana ii excludeti. Sunteti acolo ca acolo a vrut Cionca, cel ce manipuleaza banii nostri din impozite dupa cum vrea muschii lui. Dar timpul trece si poate si justitia va termina ce a inceput. Tic -tac, tic-tac….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie