Poporul a vorbit. Sau nu

basil muresan
Distribuie:

 

 

Cifrele au tendinţa de a fi seci, dar pline de înţeles. Dacă ştii însă cum să le citeşti, dacă ştii povestea din spatele lor, cifrele pot deveni nişte extraordinare poveşti de viaţă. Din care poţi învăţa ceva, înţelege oarece sau, cum e cazul de faţă, poţi să te afunzi în genul ăla de negură în care nu-ţi mai vezi nici gândurile. Darămite visele.

Deci, o să ni se spună că Aradul a ales. Şi o să existe cifre care să ateste asta. Iar noi, ca şi toată lumea, va trebui să ne plecăm în faţa majorităţii. Doar că aici nu e vorba de majoritate. Şi luăm tot cifrele. Au votat 49% dintre cetăţenii cu drept de vot. Deci, mai puţin de jumătate. Gheorghe Falcă a câştigat cu 45 la sută, faţă de Bulumac, cu 26. cel mai rău, în filmul cu primarii, a luat Sami Caba, trei şi ceva. Asta în condiţiile în care la finele săptămânii trecute, stătea pe un confortabil douăzeci şi ceva la sută. Aici intervine momentul forţei. Adică acel moment când neoprotestanţii fac o mişcare de întoarcere şi îl votează în grup pe Falcă. Acele procente, care îl făceau fericit pe Samuel Caba, au trecut la primar, făcând fericiţi pe cei care erau gata fericiţi, şi răpindu-i lui Bulumac un moment absolut istoric.

Nu este prima oară când jocurile în Arad sunt făcute de neoprotestanţi. Iar faptul că votează un neofit în locul unui pastor arată că funcţia, într-adevăr, doboară gradul. Dintr-un punct de vedere, e ok pentru ceilalţi arădeni, căcănarii, cei ce nu au venit la vot. Dacă brânza se împute, şi se va împuţi, vor putea da vina pe pocăiţi şi pe unguri, aşa cum fac întotdeauna.

Din punctul meu de vedere, problema cea mare este CLM. Acolo, tristeţea e maximă. Oricare ar fi înţelegerile, Falcă are un consiliu monocolor. Şi asta arată cât înţelegem noi din exerciţiul democratic. Pentru că acest consens, pe care îl dorea şi Iliescu, în 1990, nu prea duce la progres. În schimb, duce la păstrarea unui zid între administraţie şi cetăţeni, la moartea prin supraimpozitare şi suprataxare a intreprinderilor mici, prin corporatizarea pe bani de nimic, prin continuarea politicii de împrumuturi aiurea pentru proiecte megalomane, pe care nimeni nu le va contesta, prin tăcere mediatică, în fine, prin închiderea oraşului şi moartea oricărei activităţi culturale reale. Cam asta aţi făcut voi, cei care nu aţi venit la vot, dar veţi comenta peste câteva luni, când vi se vor mări impozitele. Cu atât mai mult, cu cât PSD este pe un trend ascendent pe plan naţional, ceea ce sigur va însemna mai puţini bani pentru un oraş pedelist. Scuze, penelist (ce naiba o mai însemna şi asta acum).

Aşa că, dacă te plângi că e greu, că ai taxe mari, că nu-ţi merge treaba, că gropile se înmulţesc, în fine, că nu-ţi mai place Gogu, e bine să ai buletinul la tine. Şi să ai pe el timbrul ăla, cel cu VOTAT. Pentru că, dacă nu ai fost la vot, meriţi absolut tot ceea ce ţi se întâmplă. Şi o să iei bătaie din principiu. Dobitocule.

Categorie: Știri
Etichete: alegeri 2016, analiza, Arad, Basil Muresan, Gheorghe Falca, Samuel Caba, Sebastian Bulumac
Distribuie:
Articolul anterior
Haideţi să demitizăm ideea de victorie zdrobitoare a lui Falcă!
Articolul următor
Sebastian Bulumac se întoarce la serviciul său privat, dar rămâne apropiat mediilor civice și politice

3 comentarii. Leave new

  • Sunt de acord cu critica absenteismului insa articolul are mari probleme…
    1. Caba niciodata nu a avut 20% , asta e cea mai mare abureala ever.
    2. Din toti prietenii mei „pocaiti” nu stiu nici unul care sa fi luat macar in considerare varianta Caba. Mai mult, as zice ca procentele au fost impartite destul de egal intre Bulumac si Falcone ( si asta doar din cauza ca penticostalii indemnati de Tipei au votat mai mult Falca).
    De aici insa pana sa zici ca votul a fost decis de „pocaiti” e o distanta imensa si e o declaratie complet falsa dpmdv. Majoritatea prietenilor mei pocaiti au votat Bulumac.
    Insa in cartiere ( micalaca, gradiste poate si altele) au fost f multi oameni de varsta 50+ care nici nu au auzit de Bulumac… si o alta categorie ce a contat e cat anti PSD care nu l-au votat strict din motivul asta: ca a fost sustinut de PSD.

    Cred ca e important sa se identifice motivele reale pentru acest rezultat in loc sa facem filme SF cum ca pocaitii au facut diferenta de procenten – aceasta declaratie e falsa si
    rasista.

    Răspunde
  • avatar of rusu marius
    Rusu Marius
    6 iunie 2016 20:11

    Articolul, povestea, frumos scrisa.. nimic de spus. Numai ca ea este o polologhie romaneasca pura, adica, fara dovezi si din nou, acelasi cacat; dam in alti ca noi sa ne scoatem!!! Cand vom iesi din acest stil penibilo- cretinism si ne vom asuma greseli, idiotism sau lipsa unei strategii de a castiga ceva?? In fotbal luam bataie numai pentru ca gazonul a fost prost; eu ma intreb, cum au jucat ceilalt atat de bine pe acelasi gazon si care ar fi fost scorul daca era gazonul bun?? Deci, pocaitii si penticostalii sunt de vina si de acum( asta inteleg eu din aricol) de fiecare data cand bate vantul stiu pe cine sa injur:(((
    Eu zic, doar zic sa va asumati pierderile si sa recunoasteti ca sunteti PROSTI!!!! Eu, taran simplu, fara scoala va voi aprecia mai mult!!!
    P.S. Sunt ordodox!!!

    Răspunde
  • avatar of rasalgoul
    Rasalgoul
    6 iunie 2016 20:36

    Corect 100% Rusu Marius. Aradenii sunt prosti si puturosi ca nu au iesit sa il voteze pe Pulamac. Pocaitii sunt niste jegosi la fel ca actualul primar fiindca nu voteaza cum vrem noi, sau pentru simplul motiv ca nu dispar. Restul candidatilor sunt niste lepre care i-au facut jocul lui Falca fiindca nu s-au retras in fata noastra. Noi? Noi suntem perfecti si nu am gresit cu nimic.

    Nota, va rog…..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie