Prefecților li se INTERZICE COMUNICAREA referitoare la numărul de teste efectuate și a persoanelor depistate pozitiv la COVID-19. Orice persoană care își părăsește domiciliul NEJUSTIFICAT va semna o DECLARAȚIE!

interdictii
Distribuie:

 

„Începând cu data de 21.03.2020, nu veţi mai comunica niciun fel de informaţii referitoare la: numărul de teste COVID-19 efectuate; numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate; starea de sănătate a pacienţilor depistaţi pozitiv cu COVID-19.

În cazul în care totuşi sunt întrebaţi ceva, prefecţii trebuie să precizeze că toate informaţiile sunt transmise doar de Grupul de Comunicare Strategică.

Singurele informații care vor putea fi transmise la nivel local sunt: măsurile pentru împiedicarea răspândirii și combaterii COVID-19; identificarea și amenajarea unor noi locuri de carantină, fără a preciza locația acestora; primirea de material și echipament de protecție; măsuri de ordine publică.” – se ordonă prefecților tuturor județelor din România, printr-un act normativ remis tuturor instituțiilor aseară.

Acest act:

ordonanta1

După cum s-a observat deja, începând de joi seara, harta cu informații live despre numărul cazurilor de coronavirus nu mai afișează și numărul cazurilor confirmate din fiecare județ.

***

De asemenea, pentru părăsirea domiciliului de către orice persoană a cărei deplasare pare în viziunea autorităților „nejustificată”, se instituie obligativitatea celui care face deplasarea respectivă a completării acestui formular:

 

formolar coronavirus

Dacă mergi la seriviciu și / sau ai angajați,EȘTI OBLIGAT să completezi și acest tip  de ADEVERINȚĂ: 

adeverinta permaneta

Articol asociat:

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 2 din 21.03.2020: SE ÎNCHID granițele, bisericile, mallurile; NU SE CIRCULĂ în grupuri mai mari de 3 persoane care nu locuiesc împreună, iar cei care părăsesc AUTOIZOLAREA, intră direct în CARANTINĂ

Categorie: Știri
Etichete: comunicare, covid 19, formulare, Prefectura Arad, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
ORDONANȚA MILITARĂ nr. 2 din 21.03.2020: SE ÎNCHID granițele, bisericile, mallurile; NU SE CIRCULĂ în grupuri mai mari de 3 persoane care nu locuiesc împreună, iar cei care părăsesc AUTOIZOLAREA, intră direct în CARANTINĂ
Articolul următor
Cu excepția CIPRIOTEI Veatriki Akathiotou, Stranierele” de la FCC Baschet Arad au părăsit orașul: Brankica Hadzovic şi Jefimija Karakasevic sunt în SERBIA și au intrat în CARANTINĂ. La fel și antrenorul SPANIOL Manuel Rodriguez

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie