Preselecția Concursului MISS ARAD 2017 va avea loc vineri, 9 iunie

media
Distribuie:

 

 

Vineri, 9 iunie, va avea loc Preselecția Concursului Miss Arad 2017, la Hotel Central Best Western, unde sunt așteptate,  într-o ținută formată din rochie, fustă sau pantaloni scurți și top, orice domnișoară cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani, înălțimea minimă de 1,67 metri, necăsătorită și cu buletinul în județul Arad, care aspiră la titlul de miss. Înscrierile vor începe la ora 17:00, iar jurizarea concurentelor va avea loc la ora 19:00. In cadrul preselectiei oficiale se vor organiza trei probe: fotogenie (o ședință foto), catwalk (defilarea în fața publicului și a juriului), și proba interviului (să răspundă la o întrebare inspirată din fișa de înscriere, completată de ele în prealabil)

Elevele care susțin examenul de Bacalaureat sunt scutite de activitățile concursului până la terminarea probelor.

Participarea la concurs este gratuită, iar finalistele vor beneficia de servicii sportive, de remodelare corporala, înfrumusețare, machiaj, coafură și îngrijire, oferite de partenerii Miss Arad, în lunile iunie și iulie.

Finala concursului este programată pentru 21 iulie, gazda evenimentului fiind Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad. Miss Arad se află anul acesta la a XII- a ediție și are ca slogan „Frumusețea înseamnă tradiție”, tematica proiectului fiind promovarea valorilor cultural-tradiționale din judetul Arad.

Concursul județean de frumusețe Miss Arad este organizat de Asociația Angels Organization, și își propune promovarea valorilor precum competiție sănătoasă între concurente, cooperare și muncă în echipă, un stil de viață sănătos, bune maniere, dezvoltare personală și autocunoaștere precum şi promovarea concurentelor în activităţi sociale, culturale, sportive şi caritabile.

 

Categorie: Lifestyle
Etichete: Asociația Angels Organization, concurs, frumusețe, miss, Miss Arad 2017
Distribuie:
Articolul anterior
TIFF 2017: Cine-Concertul „The General” [VIDEO]
Articolul următor
[CONCERTUL DE JOI AL FILARMONICII] Întâlnire cu o tânără pianistă româno-americană și o partitură pianistică spectaculoasă a lui Franz Liszt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

featured image 1

Detalii interesante despre tigri

Masculii de tigru siberian pot depăși greutatea de 300 de kg la maturitate însă, cu toate acestea, sunt foarte rapizi, chiar dacă nu ajung la performanțele gheparzilor. De altfel, tigrul…