Prestație admirabilă a lui Marius Copil în fața lui Andy Murray. Tenismanul arădean și-a făcut cadou de ziua lui un cec de 24.575 de dolari și 45 de puncte ATP

marius copil
Distribuie:

 

Andy Murray – Marius Copil  6-3, 6-7 (7), 6-4

Săptămâna bună pentru arădeanul Marius Copil în Belgia, cu cele patru victorii consecutive și calificarea în primul sfert de finală al sezonului, se încheie la un pas de semifinală,  înfrângere grea, dar în urma căreia multe lucruri nu-și poate reproșa – având în vedere nivelul pe care Murray l-a atins în meciul de aseară.

Este a doua înfrângere în fața scoțianului după eșecul din vara trecută produs în SUA dar la capătul unor prestații admirabile ale sportivului legitimat la CSM. Jocul de aseară a fost cel mai lung al sesiunii de ieri, 2 ore și 38 de minute . Primul set a fost unul fără istoric și se părea că vom asista și în setul secund la o situație care se repetă. Murray a condus cu 5-2 în setul secund, iar Marius a reușit să revină egalând scorul  și ducând meciul în tiebreak. Scoțianul a avut avantaj și în tiebreak, dar Marius Copil ajutat excelent de primul serviciu a reușit să revină și să ducă meciul în setul decisiv. În ultimul set, cei doi au mers cap la cap Marius salvând o minge de  break la scorul de 3-3, apoi cedând una la scorul de 4 – 4. Un retur al britanicului care nu și-a pierdut intuiția după numeroasele accidentări a făcut aseară diferența la Antwerp. Să nu uităm că Murray domina acest turneu doar cu câteva sezoane în urmă. În semifinalele programate azi britanicul are o misiune ușoară în fața francezului Humber, locul 70 ATP care a trecut de Guido Pella (20 ATP).

Îmbucurător este nivelul bun de joc a lui Marius, aseară a făcut o singură dublă greșeală și a servit 20 de ași cu 10 mai mult decât adversarul său. Se pare că istoria se repetă Marius Joacă mai bine în ultimele trei luni din an așa cum a făcut și sezonul trecut. În urma prestației de la Antwerp, Marius urmează să primească un cec în valoare de 24.575 de dolari și 45 de puncte ATP. În ierarhia actualizată în timp real, românul a urcat 10 poziții, până pe locul 82.  Pentru Marius urmează acum o săptămână foarte importantă, pentru că următorul turneu va fi Basel, acolo unde anul trecut ajungea până în finală, venind din calificări. E neclar, deocamdată, dacă Marius va fi prezent pe tabloul principal. Inițial, el era înscris pe listă în calificări, dar nu e prezent pe tabloul de calificări, tras la sorți în această seară. O eventuală eliminare prematură (sau neparticipare) l-ar arunca în afara topului 100.

📸 Rémy Chautard // ITV19

Articol asociat:

Marius Copil a obținut cea mai importantă victorie din acest an, chiar de ziua sa de naștere!

Categorie: Sport
Etichete: atp, basel, humber, marius copil Murray, pella
Distribuie:
Articolul anterior
Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane a fost marcată și la Arad [FOTO]
Articolul următor
Instagram elimină caracteristica ce permitea spionarea prietenilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…