Primele două cazuri de CORONAVIRUS confirmate în Costa Rica: Alin Iovănuț și Florin Malița!

hip-hop-news
Distribuie:

 

Să tot fi fost joi, șase seara, când, cu multe ore înainte de a-și afla sentința în Cazul „9mm” și pe un cu totul alt fus orar, Iovănuț cu Malița, pe o plajă din Costa Rica special dedicată acestui gen de distracții, tocmai primeau prin poștă de la o fătuță angajată să facă frumos orice un plic în care se confirma că au fost depistați cu #coronavirus. „Avem și COVID 19, bro… în caz de ceva!” – ar fi exclamat Alin după ce-a rupt plicul, conform unei surse aflate în urechea unui lemurian de care-i place mult lui Malița (care inițial o-nțeles că-i ceva marfă nouă COVID 19-le respectiv). Dacă n-ați știut, să știți că ăștia doi sunt PACIENȚII ZERO & UNU în Costa Rica (ca știre,  fake, of course, dar noi exclusiv metaforic vorbim aici).

Alaltăieri (răsalaltăieri, la ei în Tamarindo), când au citit în „presa dujmană” că sunt dați în urmărire generală, aceeași sursă jură că s-au căcat pe ei de râs, iar familia de lemurieni a năvălit în bucătăria open simțind că-i loc de chef. În Subcetate, în Boul Roșu, pe Câmpul liniștii și pe tot Poetului se știa unde o să fie Alin cu Malița peste 20 de ani încă de acum 20 de ani, când aveau 10 ani și prima condamnare cu executare deja văzându-li-se noaptea, luminând în beznă: în Costa Rica, pe o plajă, durându-i în banană! Unii cronicari mai bătrâni susțin chiar că Tavi a auzit-o pe ursitoare (opoziția zice că a plătit-o) când a zis cu gura ei, la botez la ăsta micu, că „în 2020, pruncu ăsta o să stea liniștit sub un palmier alături de mica sa familie, da` cu probleme mari acasă aici-șa!”

Dacă făceai pariu joi, la Fortuna-n colț, că o să-și ia pârnaie ăștia doi cât calu` lu` Berilă, nu te băga nimeni în seamă și riscai să ți-o și iei – dar vineri seara, după ce s-a aflat sentința, s-or închis pe dinăuntru toate birturile și s-o băut în cinstea justiției (asta ca să știți și voi, onorabili magistrați, că strada nu-i neapărat „ce crede lumea”). „O să-l vezi pe Alin la pârnaie când o să conduci un cartel în Mexic, fraiere!” – i-a potolit entuziasmul unui entuziasmat care exagera cu sărbătoritul un guru al locului… după care s-a trecut la alt subiect (așa-i în Vlaicu, dacă n-ai știut).

Părerea mea (am mai zis-o, dar în subsoluri de unde nu se-aude la nivelul ăsta) că pe ăștia doi i-au luat marfa și banii și i-au dus atât de departe… ca opiul pe Newton… ca hașișul pe Zarathustra – doar că-n pagubă. S-or uitat la prea mult Gommora și-or devenit dependenți de powerul pe care ți-l dă cocktailul ăsta de potroace scumpe: Lambroghini + Patek Philippe + furi cu TIR-ul + speed + rupi oameni & *uți poliția = 9mm (ascultă piesa atașată, tradu-o din germană cu translate dacă nu știi ce zic oamenii ăia și te prinzi… nu-i musai să fii hip-hoper). N-or știut (sau or sfidat-o: mai grav!) ultima poruncă din tratatul ardelenesc asupra lumii și vieții: „Ursu nu-i jucărie!”: s-or pus cu ursu` la 4 dimineața, la el în bârlog… imediat după ultimul episod din serial și-or zis „gata… intrăm păstă Dragoman și ne punem șefii planetei Arad!”
Nicio marfă, oricât ar fi de bună ar fi, nu poate face asta. Și nici banii.
„Ești băiat de bani gata – stai băiat de bani gata și lasă strada-n legea ei!” e lecția pe care i-a dat-o strada straniului cuplu de interlopi de bani gata… da` de lecția asta nu mai pot ei, acolo, în Tamarindo.

Ni, am făcut rost și de o poză cu Alin și Malița în Costa Rica:

tamarindo

 

Trăiască lemurienii!

 

Notă: Acesta sper că v-ați prins că este un pamflet și trebuie tratat ca atare… cum de altfel și poliția din Arad este un fel de pamflet trebuie tratată ca atare – cel puțin în viziunea lui Alin și Malița.

Categorie: Pamflete
Etichete: Alin Iovănuț, costa rica, florin malita
Distribuie:
Articolul anterior
Este căutat un AGRESOR SEXUAL a cărui captură VIDEO fost făcută publică la 5 luni după comiterea faptei
Articolul următor
#CORONAVIRUS: Curtea Spitalului Județean Arad a devenit POST DE TRIAJ EPIDEMIOLOGIC [FOTO]

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie