Primul cros omagial, organizat la Arad, pentru militarii români răniți în teatrele de operațiuni, va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie

Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Militarii români răniți în Afganistan, Irak precum și în alte teatre de operațiuni vor fi omagiați în premieră la Arad. În preambulul Zilei Naționale, va fi organizat primul cros omagial, la care pot participa alergători de toate vârstele. Organizat de Universitatea Aurel Vlaicu și Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară, evenimentul se bucură de Sprijinul Ministerului Apărării, prin Proiectul „Invinctus”.

Evenimentul are loc sâmbătă 25. 11. 2017, începând cu ora 10.00 și se va desfășura pe traseul: Cetatea Aradului – Podul Decebal – Podul Traian – Subcetate- Faleza Mureșului Micalaca – Parcul Eminescu, la crucea Eroilor ( traseu de 7,4 km). Alergarea se va încheia cu depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor.

La eveniment va participa și unul dintre membrii Invinctus Team Romania, care în acest an a participat la Jocurile Invinctus de la Toronto, Canada, unde România a obținut rezultate remarcabile la mai multe probe sportive. Ţara noastră a fost prima ţară din blocul estic invitată să participe la aceste jocuri.

Jocurile Invictus sunt o competiție sportivă înființată în anul 2014, de prințul Harry al Marii Britanii, la care participă militari răniți pe front, majoritatea în Irak și Afganistan cu scopul de a creşte susținerea publică pentru militarii răniți din teatrele de operațiuni. Un alt scop al Jocurilor Invinctus este acela de a le oferi acestor oameni adevărați șansa de a lupta din nou, însă de această dată pe terenul de sport.

Universitatea Aurel Vlaicu” din Arad

Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară din Arad

Categorie: Știri
Etichete: Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, cros omagial, Invinctus Team Romania, Jocurile Invinctus de la Toronto, Proiectul „Invinctus”, traseu, Universitatea Aurel Vlaicu Arad
Distribuie:
Articolul anterior
În ultima etapă a turului UTA joacă acasă cu FC Argeș. Paul Păcurar este singurul absent din lotul echipei
Articolul următor
[DEZBATERE PUBLICĂ] Proiect de lege pentru modificarea legislației privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie