SPORTURI

Progresul Pecica a reușit EVENTUL, învingând „Păulișana” cu 3 – 1

 

Progresul Pecica – Păulișana Păuliș 3 – 1 (1 – 0)

Nu a fost loc de surpize în final din acest an a Cupei României la fotbal, faza județeană. Câștigătoare a campionatului Progresul Pecica a triunfat ieri la Curtici în ultimul act al Cupei României realizând eventul. Progresul Pecica s-a impus cu scorul de 3 – 1 în fața celor de la Păulișana Păuliș, surpriza acestei ediții a Cupei României. Astfel Dan Stupar a adunat 2 trofee în doar 11 luni decând se află pe banca pecicanilor dar în mod sigur gândul tuturor este la dubla de baraj pentru promovare în liga a treia care începe peste o săptămână cu Retezatul Hațeg. Păulișana Păuliș încurajată din tribune de o inimoasă galerie a început timorată partida de la Curtici, ținând cont de miza jocului dar a rezista până pe finalul primei reprize. Scorul pauzei putea fi mai mare în favoara pecicanilor dar portarul Brutyo și defensiva din Păuliș nu au fost de acord cu asta. Pentru că ocaziile se răzbună, Păulișana a restabilit egalitatea în minutul 57, A Popa a fost faultat în careu de Ponta, iar lovitura de pe punctul cu var a fost transformată de Calancea. Pe fondul unei pregătiri fizice mai bune Progresul Pecica cu jucători ce au evoluat în ligile superioare a înscris de două ori în ultimele 15 minute prin Huțanu (77) și Păcurar în minutul (87) Meritul antrenorului D. Maghici este că a construit o echipă cu foarte mulți localnici în teren, despre continuarea lui Maghici pe banca tehnică nu e nimic sigur. Progresul Pecica a fost încurajata din tribune de Traian Igaș fostul președinte de onoare a clubului UTA pe vremea când Nicolae Bara finanța echipa arădeană care evolua în prima ligă. Evident în tribune a fost și Adrian Lucaci președintele AJF Arad fost oficial al echipei din Pecica, acesta a înmânat medaliile învingătorilor. Pecica a refuzat din superstiție să joace la Șiria unde pierduse o finală de cupă cu Lipova, terenul din Curtici a purtat noroc pecicanilor.

Pecica: Rusu – Ponta (90 R. Blănaru), Țugulescu, Ewald Wild, Aldan – Huțanu, S. Popa, Arsene, Copil (58 Drâglă) – Puie (86 Morar), Măgulean (72 Păcurar). Antrenor: Dan Stupar

Păuliș: Brutyo – E. Calancea, Suciu, Adam, Ambruș – Itu (85 Cugeanu), Iacov (83 Ștefan) – A. Popa (89 Vesa), C. Gâlcă, D. Calancea – Grigorean. Antrenor: Dinu Maghici

Arbitri: Tudor Jurcă – Cristian Căsuț, Andrei Pantea.

Observatori: Marius Alexa, Teodor Jușcă.

Articol asociat: 

„Progresul” Pecica şi „Păulişana” Păuliş se întâlnesc azi la Curtici în finala Cupei României

Cosmin Gherman, 9 iunie 2019 10:43