Proiecte și proiecții

basil muresan
Distribuie:

 

Marile naţiuni ale lumii sunt constituite din individualităţi care lucrează în armonie. În comunităţi puternice. Au planuri şi aspiraţii comune. Binele general nu e un concept abstract, bun de folosit la tot felul de întâlniri ale posesorilor de putere sau zdrăngănei. În aceste comunităţi, care devin naţiuni prin armonizarea intereselor membrilor săi, totul este foarte bine planificat, de la curăţenia străzilor până la colectarea impozitelor. Dezvoltarea social-economică se bazează pe punerea în practică a unor proiecte cu bătaie lungă, care pot dura generaţii, şi ale căror efecte se simt, de asemenea, în timp îndelungat.

Ca mulţi alţii, am locuit mulţi ani într-un cartier la marginea Aradului. Un cartier cu blocuri gri, şi triste, cu străzi pline de gropi. Locuri uitate, în fapt şi în afara momentului electoral, de toţi cei ce s-au perindat la conducerea municipalităţii. Locuri lăsate de izbelişte chiar şi de cei care locuiesc aici. În faţa blocului meu, iarna, zăpada îngheţa şi, în fiecare zi, diversele doamne cu tocuri mult prea înalte pentru vârsta lor, plonjau, într-un mod prea puţin senzual, pe asfaltul nemilos pentru noadă. Iar noi, cei care ne amuzam la geam şi patinam atunci când mergem la cumpărături, ne întrebam de ce nu curăţă nimeni zăpada?

Lucrurile au rămas la fel, indiferent de locație sau anotimp. Românii vor să fie de tot în Europa. Că suntem nepregătiţi, e un fapt clar. Noi nu avem proiecte, sau planuri măreţe. Dacă, totuşi, ele există, sunt subiecte de conferinţă, mijloace prin care foarte puţini dintre noi se îmbogăţesc. După care tonele de hârtie, reprezentând proiecte de tot felul, iau drumul fişetelor foarte bine închise, administrate de diverse comitete şi comiţii, arhivate, numerotate, şi scoase din nou la lumină în perioadele mai tulburi.

După război, planul Marshall a ridicat din cenuşă statele Europei occidentale, devastate de marele conflict. Planul în cauză a avut efect, deoarece toată lumea a contribuit la el. Deoarece toţi cetăţenii statelor în cauză au muncit, împreună, la un proiect care le va salva ţara şi va face viaţa copiilor şi nepoţilor lor mai bună. Statele şi-au protejat şi ajutat cetăţenii. Şi i-au respectat. Reuşita proiectului a depins de toate forţele implicate. Dacă vreţi, a fost un PHARE avant le lettre. Care a mers, deoarece toată lumea şi-a făcut treaba.

Revenind la noi. Cum vrem noi să intrăm în clubul ţărilor care au reuşit aşa ceva? Cum intrăm? Cu un stat care îşi spoliază cetăţenii, cu un guvern care lucrează după ureche? Cu o administraţie care nu respectă nimic? Cu un parlament tragi-comic? Cu indivizi care nu curăţă nici măcar zăpada din faţa propriilor case? Cu mine?

Hai să fim serioşi. Noi nu suntem pregătiţi să ne integrăm în structurile europene. În România, dacă spui ceva de planificare sau proiectare, ţi se impută automat că eşti un comunist, cu nostalgia planului cincinal, realizat în patru ani şi jumătate. Aşa că planul zilnic de supravieţuire pare să fie singurul care funcţionează la noi. Proiectele, ca şi proiecţiile, pot aştepta.

 

Categorie: Opinii
Etichete: cetățeni, Europa, evoluție, politica, romani, România, societate
Distribuie:
Articolul anterior
Cum stau unii cu mâna în buzunarul tău și îți spun în față că ei sunt într-o ședință la partid
Articolul următor
Proiect UNIC la Pecica, unde patru voluntare din Letonia, Italia și Spania înfrumusețează ZIDUL ce desparte grădinița de școala din COCOTA [FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Evoluție vs cinism 2-0

Pentru nevoile noastre firești, imediate, am făcut totul. Născocirile și invențiile ne-au adus astăzi la un nivel foarte ridicat. Dacă pentru a mânca, la început, ne ajutam de bâte acum…
gheorghe schwartz

Răspunzându-le prietenilor

Nici nu mai este necesar un cutremur pentru a se prăbuși clădirile. Îngrozită, proprietara unei firme mi-a spus că pereții au început să crape. ATENȚIE! ÎN FOSTA PIAȚĂ A CATEDRALEI…