marți, iulie 5, 2022

Proiectul „ARĂDENI PENTRU IALOVENI 2020” – un real succes!

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

PROIECTUL „ARĂDENI PENTRU IALOVENI 2020” – un real succes!

În perioada 04-07.06.2020 o delegație a Consiliului Județean Arad s-a deplasat în raionul Ialoveni, Republica Moldova, pentru a duce ajutoare pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS COV2 . Delegația, formată din 5 persoane a fost condusă de consilierul județean Daniel Trifon. În cadrul acțiunii au fost donate bunuri în valoare de circa 8000 de euro, constând în viziere de protecție, măști chirurgicale, dezinfectanți de contact, dezinfectanți de suprafață și cărți. Bunurile provin strict din donații private, fie în bani, fie în natură.

Proiectul a fost sprijinit și de Ambasada României în Republica Moldova, la evenimentul festiv organizat de autoritățile raionale participând și Excelența Sa, domnul Daniel Ioniță, Ambasadorul României la Chișinău. Gestul de prietenie al arădenilor a fost cu
adevărat apreciat, s-a bucurat de atenție din partea presei locale și naționale, atrăgând multă simpatie și recunoștință din partea populației raionului Ialoveni.

„Campania Arădeni pentru Ialoveni 2020 a fost o campanie de suflet, și totodată o realizare marcantă din prisma consolidării relațiilor bilaterale cu raionul Ialoveni, cu care județul Arad este înfrățit din 2018. Am convingerea că efortul agenților economici și al persoanelor fizice din Arad face o mică diferență în lupta cu extinderea COVID 19. În aceste vremuri grele, țin să le mulțumesc tuturor partenerilor noștri din Arad care au fost alături de noi pentru realizarea acestei campanii și vreau să îi asigur că generozitatea lor a fost apreciată pe ambele maluri ale Prutului. Adresez mulțumiri în special celor de la Cedro Commercial S.R.L., Gonzo Media S.R.L., Universității de Vest Vasile Goldiș, și nu în ultimul rând colegilor de la ALDE Arad. Această campanie a făcut să dispară – fie și pentru 3 zile – granița de pe Prut, deoarece primirea gazdelor noastre a fost autentic frățească și le mulțumim tuturor, în special domnului Mihail Silistraru, președintele raionului, doamna Victoria Marian Bogos, vicepreședinte și domnului Andrei Eremia, de asemenea vicepreședinte al raionului Ialoveni. Ne-am simțit ca acasă!” a declarat Daniel Trifon, consilier județean, președinte interimar ALDE Arad, cel care a inițiat și condus campania.

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news