PSD consideră că, prin TAXA de SOLIDARITATE EXTINSĂ, sume importante de bani se reîntorc către societate

miahi fifor
Distribuie:
[COMUNICAT D EPRESĂ]

 

În timp ce la PNL s-au purtat discuții despre conflicte politice, PSD a lucrat la noi soluții economice pentru cetățeni. Modelul de taxare propus de PSD pentru marile companii reprezintă practic o extindere a TAXEI DE SOLIDARITATE introdusă la nivel european în domeniul energiei.

„PSD propune ca acest model să fie extins la toate companiile mari, care au înregistrat profituri excepționale și care trebuie să plătească taxe în România măcar la fel cum plătesc firmele românești, adică cel puțin 1% din cifra lor de afaceri. Supraprofiturile obținute prin specularea actualei situații de criză trebuie suprataxate și, astfel, o parte din ele să se reîntoarcă către societate.

Discutăm în primul rând despre echitate! Sunt multinaționale care, prin așa-zisele optimizări fiscale, ajung să plătească un impozit sub echivalentul a 1% din cifra lor de afaceri, în timp ce companiile românești plătesc de 3-5 ori mai mult.

PSD apreciază că, prin TAXA de SOLIDARITATE EXTINSĂ, orice mare companie trebuie să plătească impozite în echivalent minim a 1% din cifra sa de afaceri.

De multe ori, aceste companii își exportă profiturile prin diverse inginerii financiare, iar impozitul declarat e atât de mic, încât impozitul de 16% din această sumă nu reprezintă nici măcar 1% din cifra de afaceri, cum plătesc toate IMM-urile din România.

Pe de altă parte, sunt firme românești cu același profil de afaceri unde impozitul de 16% pe profitul declarat reprezintă peste 3% din cifra de afaceri.”, spune președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Biroul de Presă al PSD Arad

Categorie: Politice
Etichete: 1% din cifra de afaceri, deputatul Mihai Fifor, Modelul de taxare propus de PSD, președintele PSD Arad, TAXA de SOLIDARITATE EXTINSĂ
Distribuie:
Articolul anterior
Ilie Cheșa a fost ales vicepreședinte al PES activists România
Articolul următor
Gheorghe Seculici: „Încurajez firmele să aplice pentru ajutorul de minimis”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie