Putea fi anul Andreei Popescu: „ Aveam șanse mari la Internaţionale şi Europene! Dar competițiile au fost anulate”

poope
Distribuie:

 

 

Înotătoarea Andreea Popescu de la CS Municipal Arad, era pe val şi traversa o formă deosebită în ultima vreme, iar în pregătirile de la începutul acestui an promitea un 2020 de excepţie. Campionatele Internaţionale ale României, programate chiar în primăvară, la sfârşit de martie şi apoi Europenele de juniori, în 8-12 iulie, din Scoţia, erau cele mai bune ocazii pentru a confirma. Antrenorul sportivei, profesorul Viorel Bitang, ştie foarte bine cam de ce era în stare Andreea în acest an: „Ne făceam mari speranţe cu ea, chiar ţinteam primul loc la senioare, la Internaţionalele României, apoi o prestaţie cât mai bună la Europene. Aveam şi baremul făcut de anul trecut, dar mai trebuia să îl facă o dată, are potenţial foarte mare şi la doar 16 ani este componentă a CNOPJ (Centrul Naţional Olimpic de Pregătire a Juniorilor). Pot spune că este şi o speranţă olimpică, are şanse pentru Paris 2024. Ea s-a pregătit foarte bine în iarnă, ca de altfel toţi ceilalţi sportivi şi era gata să debuteze în circuitul competiţional.”

 

Bitang nu dă şanse mari sportului, în 2020

Bitang nu dă prea multe şanse sportului, în acest an şi strict vorbind de nataţie, competiţiilor sportive din bazin: „Antrenamentele decurg online, dar foarte bine, sportivii se pregătesc conform programului. Până la noi ordine e stop cadru, cum se spune. Sincer, după părerea mea, sportul va fi ultimul care va reveni, iar bazele sportive la fel, printre ultimele cărora li se va da undă verde pentru funcţionare. Nu prea văd ce se va mai putea disputa în acest an, ce competiţii, la două luni sau poate chiar mai mult de pauză, este nevoie de cel puţin atât pentru revenire. Am înţeles că activitatea va fi reluată treptat, cu un număr limitat de sportivi în bazin, va fi complicat. Nu se mai ţin Europene, Mondiale, Jocuri Olimpice, iar în ţară poate prin august-septembrie să mai putem organiza ceva. La Arad era planificat un Campionat Naţional în bazin scurt, la bazinul nou, din Subcetate, dar mai era nevoie de mici dotări. Acum, cu această pandemie, a căzut totul deocamdată”, conchide Bitang, antrenor al secţiei de nataţie la CSM Arad.

 

Categorie: Sport
Etichete: andreea popescu, csm arad, natatie, nataţie CSM Arad, Viorel Bitang
Distribuie:
Articolul anterior
Părintele Constantin Necula: „Vă rog, dați un cuvânt bun copiilor și tinerilor! Încurajați-i și arătați-le un semn minimal că sunt și ei pe aici! Nu. Nu prin ordine de ministru și nici prin rânduri de ordonanțe militare!”
Articolul următor
1 MAI, 2020 – cea mai INUTILĂ SĂRBĂTOARE de la proclamarea „Zilei Muncii” încoace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…