Adina LĂPĂDUȘ MATEI, DOR DE DRAG
Recent, la Turnul de apă, a avut loc prezentarea a două volume, semnate de Adina Lăpăduș Matei: Traian Lăpăduș. Un om. O carte și Din drag de dor. Amfitrionul a fost prof. Horia Truță, iar prezentarea volumelor a fost făcută de F. Cândea. Iată considerațiile despre volumul liric.
Adina Lăpăduș Matei este învățătoare la Școala Gimnazială „Caius Iacob” din Arad, făcându-și debutul cu volumul de poezii intitulat Din Drag De Dor (2021). Pe copertă, apare proiectat pe cer un copac, iar pagina patru prezintă un medalion fotografic, cu un text rup în versuri, din care deducem că liricele se adresează unui TU, de dincolo de lume: „Mi-ai transformat sufletul în torță. Scântei de foc arunc spre cer să se prefacă-n stele pentru tine. Și-atunci, când licărind, se stinge-ncet vreuna, tu să știi că e gândul, șoapta sau poate o lacrimă din dorul meu de tine”.
Există, în psihologie, cunoscutul test al copacului, prin care desenatorul își varsă, în configurarea acestuia, elemente inconștiente ale biografiei sale. Copacul Adinei are la mijloc o scorbură (semn că a avut o mare suferință), crengile sunt răsfirate printre stele, dar nu sunt purtătoare de frunze, rădăcina se proiectează dincolo de linia orizontului, cu reprezentarea un miniatură a ramurilor. Absența frunzelor indică, după psihologi, zădărnicia, iar ondulația și desimea crengilor induce ideea de tulburare profundă, suferințăși neliniște. Reflectarea tulpinii, concrescută din pământul rădăcinos, sugerează existența dincolo de lume a unui alter ego, trist, suferind de dor și de nostalgie irecuperabilă. Nu mă îndoiesc de credința cuiva referitoare la explicațiile psihologilor, dar, lecturând textul, fără a cunoaște ceva din biografia Adinei, speculațiile pot avea suficient contact cu realitatea afectivă și emoțională a autoarei. Cuvintele frecvente în text sunt: dor, vis, lacrimă, tăcere, împietrit, piatră, plâns, iubire netrăită, clepsidră, smirnă, gheață, cântecul păsării spin etc. Ele dosesc o tainică suferință. Taina suferinței! Cum putem înțelege, oare, taina? Spune Blaga: „Nicio suferință nu-i prea mare/ să nu se preschimbe în cântare”.
Liricele Adinei Lăpăduș Matei sunt alimentate de o suferință, ca generatoare de efuziuni lirice și de trăiri copleșite de tristețe. Pentru poetesă, ”„oarele e numai răsărit”, „primăvara din toamna mea e-n lacrimi de dor”, „o lacrimă a curs din gând” etc. Există un TU dincolo de lume; asemeni Cătălinei luciferice, Adina risipeștedor de chemare să-l recupereze din tăcere: „privirea Ta pierdută prin visul meu de-o vară”. Iubiții se află în două existențe diferite, în spații ireconciliabile, („căci eu sunt vie, tu ești mort”, îi reproșează Fata de împărat Luceafărului îndrăgostit și doritor de-o oră de iubire), iar comunicarea e prin vis și dor („lumea ne desparte, doar dorul ne unește”):
„Aș vrea să fiu iarbă,/ să-ți pot spăla cu roua mea/ tălpile însângerate în labirint căutându-mă”. Apoi, „mi-aș dori să-ți fiu piatră/ să mă sculptezi/ să faci din mine o veșnică Ană…” În lirica Timpul, tristețea tragică primește accente unei boli incurabile, cu accente apocaliptice: La poarta sa, timpul solicită pomană. I-am dat „niște clipe ce le-a plâns și niște ani uitați de dor”. L-am ospătat cu „visuri deșarte”, și l-am adăpat „din cupa cu amintiri amare”. La plecarea neanunțată, a luat cu sine „dreptul meu la altă fericire”.
Excelentă e conversia tristeții (și suferinței) în lirică erotică. Poemele sunt doruri și vise, despre doi îndrăgostiți care „vorbesc” (și se iubesc) prin lacrimi” și care tatuează tăcerea „pe-o lacrimă de vânt”. Imaginea clepsidrei din care nisipul curge măsurând timpul și clipele este convertită în visul iubirii netrăite, vis împietrit la răscrucea dintre lumi. Lirica Așteptare e esența unei stări care predomină în paginile întregului volum.
„Am să te-aștept, acum,
că primăvara vine,
în umbra unui gând pribeag,
să-ți dăruiesc clepsidra,
prin care-mi curge dorul.
……………………
Am să te-aștept
la poarta asfințitului din noi,
când cireșii dau în floare,
să te las să mă aduni
din amintiri purtate de iubire.
……………………………..
Am să te-aștept pe-aleea
cu lumânări aprinse în castani,
să ne regăsim uitați în timp,
nebuni de fericire.
………………………………….
De n-ai să vii, mă voi preface-n rouă,
să mă culegi în zori,
ca să-ți rămân
balsam în suflet
și lacrima neștearsă
din visul tău pierdut.”
Adina Lăpăduș Matei scrie cu mult suflet, cu inocența emoției sale răvășită de suferință, lăsând să se prelingă, printre cuvintele amare, puritate și candoare. Dă vocabulelor trăire înflăcărată, regăsindu-se, prin intermediul dorului (și dorinței), într-o dispoziție metafizică, prin care străbate hotarul dintre viață și moarte, dintre lumină și întuneric, dintre glăsuire și tăcere. Utilizează un limbaj necontorsionat de o stilistică aleasă din discursul postmodernității, stimulând o lectură participativă și chemând ademenitor cititorul să retrăiască, prin împărtășanie, starea sa sufletească. Este un exemplu de scriere poetică, alimentată de un suflet răvășit de suferință reală și de descumpănire sentimentalăneteatralizată. Deși imaginile dorului sunt închipuiri înrămate, starea afectivă care le întreține este reală și de o sinceritate covârșitoare. Adina s-a poetizat pe sine, construindu-se ca POEZIE „din drag de dor”.
