
UTA a remizat aseară, scor 0-0, în amicalul organizat cu ocazia pauzei competiționale. Adversari au fost cei de la FC Kolubara Lazarevac, formație nou promovată în prima ligă din Serbia. Galeria a lipsit, în schimb a fost prezentă o mireasă.
Laszlo Balint a început partida cu următorul unsprezece: Balauru – Tomozei, Erico, Benga, Shlyakov – Passaglia, Isac – Antal, Ubbink, Roger – Dangubic. În repriza secundă au mai jucat: Medjimorec, Vorobjovas, Hora, Ilie, Bustea, Batha, Mercioiu și Mihai.
Partida a fost arbitrată de Ovidiu Hațegan, ajutat de Alina Mihoc și Lucian Berariu.
La sfârșitul săptămânii viitoare, roș-albii primesc vizita Rapidului în etapa a opta a Ligii 1.
Fii primul care comentează