Front 8 PLEDOARII

RITUALURI PENTRU CONSTITUIREA IDENTITĂȚII UNIVERSITARE

 

 

În Arad, de treizeci de ani, funcționează două universități, iar principalul obiectiv explicit al unei instituții de învățământ superior nou înființate ESTE constituirea unei culturi universitare, adică a unei personalități instituționale. Scriam în volumul Comunicarea și comportamentul instituțional (2012) că funcționarea sănătoasă a unei Universități derivă din capacitatea responsabililor de creare a condițiilor pentru ”obţinerea de performanţe prin stimularea şi motivarea studenților și profesorilor, prin întreţinerea unui grad de satisfacţie”. Vizibilitatea unei Universități (conturarea identității) derivă din calitatea culturii organizaționale, care se formează ”printr-un exercițiu permanent de ritualuri, construirea de simboluri, istorioare, comportamente și chiar sloganuri”. Unele elemente sunt vizibile (sigle, ceremonii, ambianță, reprezentativitatea construcției), alte sunt transparente (calitatea procesului didactic, relații universitare, valorile promovate, publicații și edituri, personalitatea științifică a personalului didactic etc.). Menționam, în același loc, următoarele: ”produsele comportamentale fac referire la ritualuri, ceremonii, coduri interne de comportament, modul de prezentare a Universității în raport cu exteriorul, obiceiuri comportamentale, gesturi ce conferă angajaților apartenenţa la grup; prin intermediul acestor elemente se identifică şi se sancţionează comportamentele neetice, cele ce contravin valorilor, normelor şi regulilor promovate.” 

Care este menirea acestei intervenții? Oricare universitate de tradiție manifestă o anumită grijă pentru promovarea, prin ceremonii și ritualuri, a unor gesturi de recunoștință față de profesorii care au adus prestigiu Facultăților și Universității și care, la un moment dat, sunt nevoiți să înceteze activitatea de predare. E o formă de recunoaștere a contribuției lor la conturarea identității și biografiei instituției, prin activitatea de predare, de cercetare, îmbogățind experiența, modelând tinerii și constituindu-se repere specifice învățământului superior. Îmi spunea un coleg de la o Universitate din țară la fel de tânăra ca cea din Arad că noi, prima generație de Universitari, am fost nevoiți să învățăm cum să predăm studenților, cum să scriem un articol și un curs universitar, cum să facem cercetare științifică etc. fără modele și fără asistență. Am fost nevoiți să ne obținem doctorate și să completăm CV cu volume, cărți și studii academice, cu proiecte de cercetare etc. Tocmai de aceea, atunci când asemenea profesori, doctori în domeniul lor, ajung la pensionare, Universitățile preocupate de identitatea lor culturală organizează ceremonii de omagiere și de recunoaștere a meritelor acestora. Totodată, pentru valorificarea experienței acestora de care pot beneficia asistenții, lectorii și conferențiarii, Seniorii sunt menținuți ca profesori consultanți/ profesori emeriți, ca semn de respect și de demnitate instituțională.

Nu pledez pentru situația profesorului dr. ANTON ILICA, întemeietor și decan al Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, director de Editură, președinte onorific al Universității Aurel Vlaicu, membru al Academiei Sârbe pentru Educație, întemeietor al revistelor universitare Educația – Plus și Agora PS&AS și al programelor de studii de masterat și licență. Am fost anunțat, pe coridor, că Senatul nu a a aprobat cererea de continuare a activității didactice. Niciun mulțumesc, nicio strângere de mână. Mi-am zis că poate nu merit, dar în situația mea au fost atâția distinși colegi, pe care, după cum mi-i amintesc, îi pomenesc în ordinea alfabetică: Prof. univ. dr. TITUS ASLĂU, decan și valoros economist al Aradului, Prof. univ. dr. BRÂNDUȘA ARMANCA, remarcabil publicist, Prof. univ. dr. ALEXANDRU CIOARNA, decan al Facultății de Științe Economice și riguros profesor de înaltă ținută intelectuală, Prof. univ. dr. GHEORGHE GHERMAN, decan, Prof. univ. dr. GHEORGHE HALIC, rector și excelent matematician, prof. univ. dr. CORNELIA IDIȚOIU, decan și valoros chimist, Prof. univ. dr. IOSIF KAPOSTA, inginer, exigent și valoros cadru didactic, Prof. univ. dr. FLOREA LUCACI, decan și logician, Prof. univ. dr. LIZICA MIHUȚ, rector și președinte al Universității, etapă în care existau 15 mii de studenți și programe de studii diversificare, când au fost înfințate și restructurate facultățile și s-au creat numeroase relații universitare în țară și străinătate (în plus un remarcabil filolog, conducător de doctorat, jurnalist, pasionat de reprezentarea culturii teatrale în volume), Prof. univ. dr. BUJOR PANCAN, decan, Prof. univ. dr. GHEROGHE PĂCURARU, rector, Prof. univ. dr. Petru POPA, prorector și valoros cercetător, Prof. univ. dr. GHEORGHE SCHWARTZ, decan și Președinte al Institutului European, scriitor al cărui prestigiu a promovat imaginea Universității, autor a circa 50 de volume, Prof. univ. dr. MARIAN SPÂNU, decan, Prof. univ. dr. FRANCISC TUSZ, valoros inginer specialist în sudură, și înșiruirea ar putea continua. Sunt colegii noștri, care ar fi bineritat un laudatio public (și chiar o menținere în Universitate ca profesori consultanți), în condițiile în care alții, dinafara Universității, au beneficiat de omagii și ”distincții academice”.

Un moment festiv de omagiere, ca formă de mulțumire, ar fi fost o modalitate de alcătuire a culturii organizaționale, de construire a unei identități, fiind un semnal de continuitate între generații. În același timp, ar fi fost o formă de respect pentru spiritul de colegialitate, constituindu-se ca un ritual ceremonios (și permanent) pentru toți cei care cred în viitorul Universității și în crearea unei tradiții specifice învățământului superior.

Anton Ilica, 13 ianuarie 2020 3:20