Front 8 PLEDOARII

[România – țara fără PROIECT] Traseul Arad – Londra – Toronto al unui inginer româno-canadian, desenat șoc cu șoc

 

România prin ochii unui inginer arădean stabilit în Canada: „Plan de țară nu avem și nici nu vom avea deoarece politicianul român este un ins îmbrăcat în salopetă și care stă la marginea șanțului și ne explică cât e ziua de mare cât de mult construiește: drumuri, autostrăzi, căi ferate și rețele se apă și canalizare. Asta auzim de 30 de ani dar nu avem viziune”

***

Am absolvit Grupul Școlar de Gospodărire a Apelor, secția Meteorologie și am și lucrat vreo șase luni, înainte de facultate, ca tehnician meteorolog la Stația Meteorologică Banloc, jud. Timiș. Inginer am ajuns printr-o întâmplare, la fel ca meteorolog, considerând că pasiunile mele dintotdeauna au fost istoria, literatura și filosofia.

În 2001, după absolvirea Facultății de Hidrotehnică de la Timișoara, secția de Protecție Sanitară și Ingineria Mediului, cu alte cuvinte specializarea de Alimentări cu apă și Canalizare, am fost angajat împreună cu alți doi colegi de promoție la IPROTIM Timișoara. Asta a fost în iulie 2001, iar diferența pe care am făcut-o noi acolo, în departamentul de Edilitare, a fost că am început să implementăm Auto-CAD-ul și redactarea documentelor pe calculator, în loc de desenat cu tuș pe calc și documente bătute la mașina de scris.

Niciodată să nu spui „Nu știu!”

Îmi aduc aminte că una dintre îndrumările pe care ni le dădea șeful nostru de atunci era „Niciodată să nu spui Nu știu!”. Am înțeles puțin mai târziu această învățătură, când la un moment dat am fost trimis, în calitatea mea de arădean să reprezint IPROTIM-ul pentru recepționarea lucrărilor la stația de pompare și rezervorul de înmagazinare apă de la Gurahonț. Cu această ocazie m-am prezentat la Compania de Apă Arad de unde am fost transportați la Gurahonț cu microbuzul, condus de celebrul șofer Fane și împreună cu domnii Maghici și Biscăreanu de la Investiții și cu domnul inspector Neagu, de la Inspecția în Construcții. Ei bine, pe drum, acest domn Neagu, m-a ținut într-un examen continuu, tot drumul de la Arad la Gurahonț, și m-a plimbat prin toate stasurile de alimentări cu apă și canalizare, iar atunci am învățat importanța lecției acelui NU SPUNE NU ȘTIU! Și cât e de important să fii deștept, și dacă nu ești, în societatea românească.

Prin 2003, din dorința de a fi înapoi în orașul meu, Arad, m-am angajat la Compania de Apă, unde în scurt timp am devenit șeful departamentului Tehnic Proiectare. Aici, din nou, am început modernizarea departamentului prin implementarea AutoCAD-ului, apoi cum departamentul avea o echipă topografică care lucra cu teodolite clasice, când în arhive stătea nefolosită o stație totală de măsurători am angajat un topograf tânăr să punem această sculă în funcțiune și să trecem în secolul 21 cu tehnologia. De asemenea din calitatea de șef al departamentului de proiectare am inițiat studii de fezabilitate pentru accesarea de fonduri europene și astfel Aradul a obținut fonduri pentru modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din orașele mici și mijlocii: Nădlac, Pecica. Sântana, Pâncota, Ineu, Lipova, și Sebiș prin programul SAMTID și am aplicat prin programul PHARE un studiu pentru modernizarea Stațiunii Turistice Moneasa împreună cu Proiect Arad SA, al cărui angajat am fost de asemenea în aceeași perioadă, part-time.

Cum un „Nu știu!” mi-a asigurat slujba în Marea Britanie

La un moment dat fiind pe teren pentru acest program SAMTID, împreună cu reprezentanții companiei de consultanță Halcrow Ltd. din Marea Britanie, care supervizau lucrările la acest program în 11 județe din România, un inginer de-al lor m-a întrebat ceva în legătură cu rezervoarele de la Lipova, discuția a avut loc pe dealuri la Lipova, unde erau amplasate rezervoarele și i-am răspuns: „Nu știu! dar o să verific și o să vă trimit un email”. Tipul a făcut niște ochi mari și mi-a zis: „Tu ești primul inginer din țara asta care admite că nu știe ceva”. Iar mai târziu, veți vedea cum John Lulham m-a ajutat cu o recomandare să mă angajez la Halcrow.

Experiența asta cu aceste programe m-a ajutat să înțeleg multe și mai ales cum politicul reprezintă totul în infrastructura românească, un exemplu este localitatea Chișineu-Criș care nu a făcut parte din program, deoarece primarul nu era din partidul care trebuie, iar proaspetele orașe Pecica și Sântana au primit fonduri fără discuții, deși doar scăpaseră de statutul de comune. Apoi, motivul pentru care mi-am dat demisia din poziția mea de șef tânăr, aveam doar 27 de ani la acea vreme, a fost că partidul prin conducerea Companiei de Apă  făcea presiuni să angajeze tot felul de neica nimeni și necalificați în departamentul meu, iar eu le-am spus că în aceste condiții nu mai stau. Conducerea Companiei de Apă mi-a acceptat demisia crezând că mă retrag doar din poziția de șef, dar am plecat cu totul, iar pentru o perioadă de timp am lucrat la  Proiect Arad SA, culmea, firma șefului de partid, de unde am coordonat în continuare studiul PHARE pentru Modernizarea Stațiunii Turistice Moneasa. Dar în acest timp, deoarece nu puteam să accept compromisul de a lucra la firma șefului de partid, am aplicat pentru o poziție în Anglia la Halcrow Limited, iar și la recomandarea lui John Lulham am fost angajat. Și, astfel, la 1 februarie 2006 am zburat spre Anglia să-mi încep cariera internațională.

Anglia

În Anglia am experimentat un șoc cultural și social. Pe lângă faptul că toate mașinile sunt stricate cu volanul pe dreapta și că circulă pe partea greșită a drumului, am realizat că engleza de la școală și din filmele americane nu e cea reală, iar în primele luni dormeam și câte 16 ore pe zi după efortul intelectual pe care-l făceam zilnic să înțeleg accentul fiecăruia. Era un tip care mă întâmpina în fiecare dimineață, în loc de clasicul „How do you do?” cu „Alright mate?” și mi-a trebuit câteva zile să înțeleg ce zice și să învăț să răspund simplu „All-right!”. Cafeaua, la pub, se servea din presa franceză pe care inițial nu am știut cum să o folosesc. Am aflat că lumina la baie se aprinde dintr-o sfoară care atârna din tavan, lavoarul nu avea mixer pentru apa caldă și rece, ci două robinete, iar dacă dorești apă călduță trebuie să o amesteci în lavoar șamd.

Dar am întâlnit oameni extraordinari de o modestie incredibilă care nu aveau absolut nicio jenă să pună întrebări tâmpite și încurajau acest lucru. Tot de la un asemenea om extraordinar am învățat că trebuie să fim bucuroși dacă plătim taxe, deoarece aia înseamnă că și câștigăm bani.

În Anglia, din punct de vedere profesional, am crescut precum acel Făt Frumos în zile precum alții în ani, deoarece am avut ocazia să lucrez cu ingineri și project manageri desăvârșiți și de un bun simț extraordinar. Și tot în Anglia am realizat că ingineria, din punct de vedere financiar, nu este apreciată, considerând că dintr-un salariu de inginer proiectant era foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să-ți asiguri costul traiului zilnic exorbitant al Londrei, astfel mi-am deschis propriul Limited (srl) și am început să lucrez pe contracte cu diferite firme de consultanță ca să-mi permit să-mi duc copilul și soția cu mine în Londra.

Înapoi în România

Urmare a crizei financiare din 2008 și a faptului că lucram pe contract, m-am trezit în situația de a-mi fi dificil să-mi găsesc contracte, considerând că o mare parte din inginerii expați englezi au trebuit să se întoarcă acasă, mai ales din Orientul Mijlociu și era dificil să concurez cu localii. Astfel, am decis să mă întorc în România, iar prin niște intervenții, mi-am găsit loc de muncă la o firmă de consultanță spaniolă care activa pe aici. Dar am învățat doar cât de murdar operează aceia, cu șpăgi și muncă de toată jena, iar astfel, dezamăgit și cu elanul meu de specialist care dorea să aplice ceea ce a învățat în Anglia în societatea românească, am apelat la un prieten australian pe cere-l cunoscusem în Londra să mă ajute să mă angajez la firma lui din Toronto, deoarece mă contactase în trecut să mă întrebe dacă nu doresc să merg în Canada,  și astfel am început o nouă etapă a vieții, peste ocean.

Canada

În Canada se investesc foarte mulți bani în infrastructură, iar nivelul calitativ al ingineriei, cel puțin în domeniul meu de activitate, este mult sub cel din Europa și probabil acesta e motivul pentru care inginerii sunt plătiți la nivel de salarii de miniștri. Foarte bine respectați din punct de vedere financiar.

În mai puțin de doi ani la prima firmă la care am activat, am devenit Leaderul Național pentru proiectarea conductelor și Leaderul Nord American, considerând că firma era americană cu sediul la Denver, pentru proiectarea rezervoarelor și am fost foarte flatat când primeam telefoane de pe tot cuprinsul Statelor Unite de la Seattle la New York să le dau sfaturi tehnice.

În iunie 2015 am fost contactat de o firmă canadiană să-i ajut să-și dezvolte afacerea lor pentru proiectarea conductelor în zona metropolitană a Toronto-ului și în mai puțin de doi ani am devenit aici Director pe infrastructura lor liniară și partener în firmă.

România – Plan de țară?

Ura! Vin alegerile, dar plan de țară nu avem și nici nu vom avea deoarece politicianul român este un ins îmbrăcat în salopetă și care stă la marginea șanțului și ne explică cât e ziua de mare cât de mult construiește: drumuri, autostrăzi, căi ferate și rețele se apă și canalizare. Asta auzim de 30 de ani, iar mai nou și-a luat târnăcopul și „fixează” fundația justiției.

Un plan de țară, însă, presupune o viziune într-un context regional și/sau global, dar, vai, cum ar putea omul de pe marginea șanțului care studiază ce râme să vâneze pentru pescuitul din weekend să vadă lucrurile într-un context regional sau global?

Îmi doresc sa văd politicianul care, economic, îmi explică care este poziția României în următoarele aspecte: inteligența artificială, capital și școală există, dar care este strategia națională? Turism – capital berechet, dar nu-l arătăm la nimeni ( din prea multă timiditate). Energie – capital și resurse să zicem că există, dar cum devenim un jucător de piață regional?

Pe plan extern: cu Grecia și Ungaria aflate în derivă exista un moment extraordinar de exploatare și acaparare a zonei balcanice atât economic, cât și politic, iar Bruxelles-ul ar fi fost fericit să vadă un lider regional serios care-l susține în această zonă. Tratatul de la Lausanne expiră în 2023. Ce pregătiri face diplomația românească să ne exploatăm cunoștințele în lumea arabă și să ne jucăm cartea în acea  zonă?

Despre INFRASTRUCTURĂ

Am o obsesie cu infrastructura românească și asta e motivul pentru care sunt critic și amuzat când îi văd lăudându-se că aplică tehnologii de acum o sută de ani: noi am pierdut trenul și suntem în urmă la o groază de capitole, autostrăzi, drumuri, cai ferate etc iar întrebarea mea este: ok, dacă suntem rămași în urmă, și oricum trebuie să ne zbatem să le reclădim, de ce nu le-am construi acum cu un pas înainte? Spre exemplu, drumurile și autostrăzile să le construim în așa fel încât să fie pregătite pentru mașinile autonome și inteligente, calea ferată să o înlocuim cu noile tehnologii care se dezvoltă: câmpuri electro-magnetice, ideile lui Elon Musk, etc. Să reclădim orașele în minte cu conceptul de Smart cities… sunt ferm convins că UE ar sprijini prin fondurile lor, aceste proiecte pilot în România, care mai apoi testate aici, vor putea fi implementate în toată uniunea.  Ideile sunt multe, variate pe toate domeniile, dar trebuie viziune, minte, ambiție și voința! Google- Alphabet – Sidewalk Labs și așa mai departe. Asta e România pe care mi-aș dori să o văd: o Românie Avansată, nu Normală. Avem, cred, creiere și minte deschisă, dar nu avem Leader-ship! Concepte în acord cu noul trend al luptei împotriva Schimbărilor Climatice etc. Nu avem materiale sustenabile, nu beton și asfalt. Concepte inovatoare :))… Cele bune!

Câteva gânduri de rumegat de toți politicienii români ai momentului

Brexit – Cu un clown devenit locatar la 10 Downing Street, ieșirea Marii Britanii din UE  a lăst un gol de consultanți pe piață, iar noi, iluzoriu, abundând în inteligență, care sunt domeniile pe care le vom acoperi la nivel european?

Schimbările climatice – o problemă globală și de netăgăduit. Ce face România? Problema schimbărilor climatice nu se va rezolva cu tratate, taxe pe carbon etc, ci prin acțiuni concrete lucrând în armonie cu natura. România are încă cunoștințe solide de a lucra în armonie cu mediul natural, dar ce facem concret să devenim un lider global prin exploatarea acestor cunoștințe?

Apărare – ce facem să devenim un lider și un partener serios NATO în arealul Mării Negre acoperind golul lăsat de Turcia care își dă singură șuturi în fund?

Acestea sunt doar câteva gânduri care ar trebui rumegate și analizate, dar nu există absolut nicio speranță cu liderii care ni se impun (cum a fost doamna Dăncilă, cum se insinuează Dan Barna sau cum se dorește Ludovic Orban). Iar în momentul în care vor apărea liderii care să se concentreze pe probleme reale într-un context regional și global, atunci vom scăpa de problema drumurilor, a căilor ferate, a canalelor și a autostrăzilor, deoarece acestea se vor rezolva, natural și în tăcere pe un plan secundar fără atâta poluare fonică, emoțională și intelectuală pe tema nimicului.

Doar opinii personale, de la distanță, despre cum se vede politica românească

România trăiește una dintre cele mai faste perioade ale istoriei sale, reușind în anul 2007 să devină membru al Uniunii Europene, după ce în 2004 a devenit membru al alianței nord-atlantice,  deținând și președinția Consiliului Uniunii Europene. Oricine v-ar spune orice, prezentul pe care-l trăim reprezintă vârful cel mai înalt pe care a reușit să-l atingă acest popor de-a lungul istoriei sale și asta datorită morților noștri din decembrie ‘89 și deciziei tuturor factorilor politici de după.

Sughițul politic intern pe care-l trăim astăzi își are originea la Washington și Moscova. Washington-ul a reușit contra-performanța de a alege un clown să-i conducă destinele până în anul 2020, an după care sper să nu mai auzim de acest debusolat care, vai mama lui, face gafă strategică după gafă, iar una dintre marile gafe este slăbirea (cel puțin de imagine) alianței nord atlantice, în timp ce Moscova se zbate să-și reconstruiască statutul de forță de prim plan al lumii. Toate aceste lupte au loc în subteran și sunt nevăzute publicului larg, dar în timp ce agenții americani sunt în stand-by, urmărind ce mai scrie Trump pe Twitter, agenții ruși acționează pe toate fronturile dând nas imposturii și pseudo-politicienilor din toate țările Europei. Astfel, s-a ajuns la Brexit, Franța a ales un bufon precum Macron de teama altor bufoni, Italia s-a ales cu extremiști în guvern, Alianța pentru Germania ia proporții, Europa de Est colcăie de incapabili din Cehia până-n România. La noi, bufonii sunt cei pe care-i știți, care se iau la trântă cu statul de drept aproape seară de seară la televizor.

Tristețea e că în aceste perioade de cumpănă formatorii noștri de opinie ori dorm ori își arată care mai de care incompetența, pledând pentru părăsirea țării pe toate canalele media sau asmuțind români contra români, neprezentând absolut niciun punct de vedere rațional sau de luat în seamă, pentru a nu-ți pierde mințile. Iar în acest context în loc să se consolideze ceea ce există, apar ca ciupercile (otrăvite în timpul ploilor acide) partide îndoielnice care nu vor reprezenta nimic, de genul USR sau +Plus.

PSD-ul este cel mai mare partid din țară și nu se poate solicita sau accepta dispariția lui, ci este necesară o epurare a acestuia de lighioanele pseudo-naționaliste care se luptă cu statul paralel, băncile, întreprinderile multinaționale și altele. Țara are nevoie de social-democrație, iar un partid precum PSD-ul are resursa umană pentru a se reforma, dacă nu în structura lui, există sigur resurse în masa largă a electoratului.

Liberalii trebuie, de asemenea, să se debaraseze de scheletele din dulap, cei ce au avut idei nefaste de genul USL și fuziuni cu PD-L, și să prezinte masei largi, a potențialului său electorat, câțiva oameni de valoare. Este imperios necesar ca în aceste momente să nu se mai ascundă după deget și să prezinte cu nume și prenume fiecare potențial ministru și să demonstreze românilor că există viață după PSD. Nu poate să o facă. Metehne și practici vechi…

Personal nu cred în experimentele pe care ni le propun Barna și Cioloș, deoarece aceste vor avea nevoie de ani și ani de zile pentru o consolidare a organizațiilor dumnealor și acestea vor trece, inevitabil, printr-o serie de stagii de dezvoltare care vor implica o suită de metehne prin care au trecut deja în cei 29 de ani partidele deja existente și consacrate. USR-ul a demonstrat deja că este un partid cu oameni neexperimentați politic și nu cred că avem timp să așteptăm încă 30 de ani până se vor coace. De asemenea, dau semne clare de corupție internă, deja – vedeți debandada creată pentru alegerea candidaților pentru europarlamentare, drept exemplu. En Marche-ul ratat al lui Macron, este un al argument în defavoarea experimentului politic propus de Cioloș.

Extern vorbind, mizați întotdeauna pe pragmatismul anglo-saxon și pe cultura franceză. De-a lungul istoriei doar aceste societăți au dovedit că au capacitatea de auto-epurare, prin revoluții mai mari sau mai mici, sociale sau industriale, și întotdeauna au găsit soluția pentru a prezenta soluții sociale de succes.

Celor nesăbuiți care vă îndeamnă să vă îndreptați ochii spre China sau Rusia întrebați-i simplu: care este ultimul experiment social de succes produs de acestea?

Despre VOT

Într-o societate civilizată un reprezentant din conducerea unei firme private dacă i se întocmește un dosar penal se retrage de la conducere pentru a nu periclita imaginea firmei, partenerilor și a clienților.

Domnul Dragnea a fost al treilea om pe scară ierarhică la conducerea României și a considerat că dosarele sale penale nu reprezintă o problemă de imagine.

Într-o societate civilizată dacă un reprezentant din conducerea unei firme private emite tâmpenii și face afirmații eronate, după afirmații eronate în ședințe cu partenerii firmei sau cu clienții este demis, deoarece produce deficit de imagine și implicit pierderi financiare.

Doamna Dăncilă, fost prim-ministru al României, a comis eroare după eroare și gafă după gafă provocând probleme de imagine grave României, dar s-a considerat că incompetența dumneaei nu reprezintă o problemă.

Ludovic Orban, a luat-o pe aceleași căi… din păcate.

Aceste nesimțiri reprezintă din punctul meu de vedere două argumente solide și suficiente pentru care protestele ar putea fi justificate, iar această conducerea României trebuie reevaluată și schimbată deoarece produc deficiențe grave de imagine întregului areal românesc și a tot ceea ce se definește prin noțiunea de „român”.

Sunt mulți care confundă democrația cu „votul”. Democrația nu e definită doar de „vot”, ci și de respectul aferent pentru acel „vot” și de un set întreg de alte valori, iar în momentul în care se constată că „votul” este luat în bătaie de joc, neserioșii și incompetenții care au primit „votul” trebuie să plece.

PSD-ului, câștigător al votului, i s-au acordat nenumărate șanse și suficient timp, să schimbe această organigramă dezastroasă, și încă mai putea să o schimbe dacă dorea să respecte „votul”.

O democrație civilizată și un popor educat nu poate să accepte un management dezastros de dragul „votului”. „Votul” este doar un element al valorilor democratice, iar în numele „votului” nu se poate călca în picioare democrația ca un întreg.

 

Nu în ultimul rând, gânduri despre Arad, cu drag…

Oriunde aș fi în lumea asta, mai presus de orice, eu sunt arădean. Aradul este un loc unic în lume, desigur, cu o identitate, o istorie, o cultură și o arhitectură, de neegalat și de aceea nu agreez comparațiile care se fac cu alte localități din țară. Arădenii formează o comunitate și un spirit pe care nu-l vei găsi niciunde în țară sau prin împrejurimi. Acești Oameni îmi sunt atât de dragi de nu se poate închipui și îi îmbrățișez pe toți, că doar de ei mi-e dor, atunci când mi-e dor de țară. Ca să descriu cel mai bine spiritul arădean voi da doar două exemple. Un citat din Ioan Slavici și a mamei acestuia, care descrie cel mai bine multiculturalismul arădean: „Când întâlnești în calea ta un român – îmi zicea mama – să-i zici: Bună ziua!, dar maghiarului să-i zici: Io napot! iar neamțului Guten Tag!, și treaba fiecăruia dintre dânșii e cum îți dă răspuns. Tu datoria să ți-o faci și față cu cei ce nu și-o fac pe a lor față de tine”. Apoi, episodul de neuitat și răspunsul dat de arădeni, la unison, aroganței lui Ernst Happel, antrenorul celor de la Feyenoord în 1970, în fața hotelului Astoria cu acel „Happel, Happel, Ha, Ha, Ha!”, genial și cu umor. Iar eu sunt produsul acestor oameni, produsul acestei culturi și al acestui spirit.

Apoi, oricine, care a avut curiozitatea să mai citească presa locală de acum o sută de ani va descoperi că arădeanul, dacă a avut nevoie de o grădiniță, o școală sau un spital, a pus mână de la mână și le-a construit, neașteptând nimic de la nimeni, apoi oamenii acestei comunități au fost în stare să organizeze și să adune peste 100.000 de oameni la Alba Iulia și să conducă întreaga Transilvanie în 1918, fără telefoane, televizor sau internet, iar acest spirit gospodăresc și al identității de sine trebuie reînviat, dar din păcate, în ultimii 30 de ani, Aradul nu a avut parte de managementul capabil să-i înțeleagă și să-i reînvie ființa.

 

Cu respect, Alin Huțu

 

Critic Arad, 13 iunie 2020 11:33

alin-hututaxe-vladimirescu