Profesorul de istorie și filosofie Romulus Hațegan, tatăl arbitrului internațional Ovidiu Hațegan, a plecat astăzi la cele veșnice, la vârsta de 77 de ani.
Trista veste a fost făcută de colegul și prietenul său de o viață, Doru Bogdan, printr-un mesaj postat pe pagina de facebook a Colegiului Național „Preparandia” – Dimitrie Țichindeal (fostul „Pedagogic”), la care, printre alte instituții de învățământ, a predat prof. Hațegan.
Iată mesajul profesorului Doru Bogdan:
Profesorul se afla în spital de mai multă vreme, internat la terapie intensivă, ca urmare a unui Atac Vasculo-Cerebral. Medicii n-au putut să-l salveze, iar în cursul zilei de astăzi l-au anunțat pe Ovidiu Hațegan că tatăl său a decedat.
Transmitem și noi, pe această cale, condoleanțe familiei îndurerate.
Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” este beneficiarul acreditării pe cinci ani în ceea ce privește proiectele Erasmus + în domeniul formării VET, finanțate de Uniunea Europeană prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în […]
„Din păcate, colegul nostru plt. adj. șef Ruja Petru a pierdut lupta cu boala crâncenă de care suferea. Mai bine de 17 ani a făcut parte din famila Secției de Pompieri și a pompierilor arădeni […]
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Fii primul care comentează