CAMPANII

S-a aprobat „BUGETUL FALCĂ” pe 2017. Vezi pe ce vor fi cheltuiți banii publici în acest an (638 de milioane de lei)

 

[COMUNICAT DE PRESĂ Gheorghe Falcă: „Le mulțumesc consilierilor responsabili care au aprobat bugetul local pe 2017!”]

În urma ședinței de vineri,  17 martie, a Consiliului Local Municipal, în care s-a aprobat bugetul local, primarul Gherghe Falcă a declarat:

„Pentru orice comunitate bugetul reprezintă direcția spre care se îndreaptă în acel an. Aprobarea bugetului pe 2017 înseamnă pentru municipiul Arad dezvoltare, stabilitate, modernizare; înseamnă investiții în sănătate, educație, drumuri.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost prezenți la dezbaterea publică a bugetului local, tuturor celor care ați înțeles că acest buget a fost construit pentru un singur scop: binele arădenilor.
Apreciez că sunt oameni în Consiliul Local care știu ce înseamnă un buget, care înțeleg ce își doresc arădenii, care răspund nevoilor și așteptărilor acestora.
Le mulțumesc consilierilor responsabili care știu ce înseamnă proiectele prioritare ale Aradului. Le mulțumesc consilierilor PNL, UDMR și domnului Lupaș pentru că s-au aplecat spre proiectele cu adevărat importante pentru Arad și au ales ca investițiile orașului să continue”
a conchis Gheorghe Falcă.

 

Noile investiții ale Municipalității din acest an sunt:

– regenerarea urbană a spaţiilor din zona blocurilor de locuinţe din cartierele Alfa, Faleză Mureş, Confecţii, Micălaca;

– extinderea sistemului de canalizare menajeră în cartierele municipiului Arad;

– amenajarea legăturii rutiere între strada Cometei şi centura de nord;

– construire pod peste râul Mureş, inclusiv legăturile rutiere între strada Andrei Şaguna-Calea Timişorii;

– reabilitare străzi în municipiul Arad, etapa a doua;

– Reabilitare clădire unitate militară, zona Gai;

– Mansardare la Grădiniţa PP Elefănţelul Alfa;

– Reabilitare clădire Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”; *reabilitare clădire Colegiul Naţional Preparandia ;

– Reabilitare instalaţie termică Liceul Tehnologic „I. Moldovan”;

– Reabilitare clădire şi instalaţii la „Csiky Gergely” ;

– Reabilitare faţadă clădire ORL-Oncologie-Oftalmologie-Dermatologie;

– Reabilitare clădire Teatrul Clasic „Ioan Slavici”;

– Complex sportiv, zona Câmpul Liniştii;

– Acoperire Patinoar, municipiul Arad;

– pe ştrand: reabilitare corp A şi B+amenajare garderobă şi casete valori;

– Capelă Cimitirul Pomenirea.

Bugetul general al municipiului Arad pentru acest an este de 704.542.000 lei, iar din această sumă, 492.988.000 lei reprezintă veniturile bugetului local. Cheltuielile bugetului local pentru anul 2017 sunt de 638.063.000 lei.

Critic Arad, 18 martie 2017 9:04