Sărbătoarea Românilor de Pretutindeni – Covăsînț – a VII-a ediție

covasint
Distribuie:

Duminică, 21 august, la Covăsînț, românii din diferite zone și comunități din afara țării au sărbătorit că sunt frați. La a-VII-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni  au fost, cu bucurie, prezenți  frații noștri din Serbia – Valea Timocului și Banatul Istoric, Bulgaria – Timocul de Est, Republica Moldova – Chișinău, Ucraina – Cernăuți și Ungaria. Gazdă a fost, ca-n fiecare an, parohia ortodoxă Covăsînț și întreaga suflare din comună. Simpli spectatori, oficialități și organizatori au fost martori la un eveniment care, dincolo de scenă și spectacol, a fost unul de suflet.

O dovadă în plus că, oriunde am fi răspândiți, suntem români și ne iubim tradiția, portul și nu ne uităm graiul. Tabăra ortodoxă din Covăsînț este locul unde, de 7 ani, ne redescoperim frații. Noi generații, mai tinere, mai curioase, mai hotărâte să nu uite cine sunt și să trăiască în colțurile lumii în comunități unite, fără să renunțe la ceea ce-i definește. Prezența lor în fiecare an nu este altceva decât cea mai profundă și mai sinceră dovadă de patriotism și iubire. O lecție pentru noi cei care populăm aceste meleaguri fără să le iubim, fără să le prețuim și fără să ne gândim la moștenirea nepalbabilă dar neprețuită pe care suntem datori să o lăsăm în urma noastră.


 

Categorie: Cultură
Etichete: Blaj Octavian, Covasint, festival, preot ortodox, romani, tabăra ortodoxă Covăsînț
Distribuie:
Articolul anterior
Va fi OPULENT, va fi FARAONIC! Miercuri, Gheorghe Falcă dă dineu de Zilele Aradului pentru 3000 de invitați, pe Ștrandul „Neptun”
Articolul următor
Apariție rară: patru păsări flamingo au ajuns în Delta Dunării [FOTO]

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie