Scrisoare deschisă către Consilierii Municipali ai Aradului

schwartz gheorghe
Distribuie:

 

 

Stimate Doamne, stimați Domni,

După cum se știe, la începutul anului 2021, un grup de inițiativă din societatea civilă a început o campanie de conștientizare a oficialilor arădeni în legătură cu situația Teatrului Vechi, jalon important al devenirii culturale locale, dar și naționale. După ce, de peste o jumătate de veac, clădirea din centrul urbei a fost lăsată de izbeliște, a apărut, pe surse, știrea cum că ar exista intenția de a se ridica un bloc pe acel spațiu, iar proiectul tehnic ar fi fost deja pregătit. Fiind vorba despre un monument istoric, neputându-se intra în construcție cu buldozerul, a apărut pericolul să fie ajutată clădirea să se prăbușească singură.

În urma demersului societății civile, au avut loc mai multe întâlniri cu decizionarii. În Consiliul Municipal, toți consilierii au cerut cumpărarea imobilului, dar întrucât consilierii liberali nu s-au prezentat, nu a existat niciodată numărul de voturi necesar. În schimb, Dl. Primar a dat asigurări că este de partea solicitării arădenilor și că există instrumentele necesare ca Teatrul Vechi să redevină pentru ce a fost ctitorit cu peste două sute de ani în urmă de către Iakob Hirschl.

Totuși, toate structurile menite să sprijine tradițiile și cultura și-au declinat dreptul de preemențiune. Asta după ce Primăria n-a fost interesată de clădire nici câtă vreme aceasta a fost oferită gratis. Ipoteza că Teatrul Vechi va fi lăsat să se dărâme a devenit tot mai plauzibilă. Cât de serioase au fost asigurările edilului – inclusiv în ieșirile publice – o dovedește discuția organizată la 22 octombrie în Sala Ferdinand, unde din nou toți cei prezenți au fost încurajați să ceară revenirea la normalitate. Surpriză: edificiul fusese deja vândut cu patru zile în urmă unui ONG maghiar!

Trebuie să recunosc acum că în felul acesta Teatrul Hirschl va fi mai degrabă renovat decât dacă am fi reușit să-l revedem în patrimoniul local, unde era de așteptat ca licitațiile, contestațiile, din nou licitațiile și din nou contestațiile ar fi dat timp clădirii să se prăbușească. Da, acum s-a ajuns la momentul când Teatrul Vechi are șanse reale de a deveni un important centru de cultură. Dar, așa cum a fost gândit de Iakob Hirschl, drept un dar pentru toată comunitatea arădeană, indiferent de etnie, este nevoie de un protocol între noii proprietari și Primărie de a se asigura acest deziderat. Cum pentru acest scop s-au pronunțat reprezentanții tuturor partidelor în luările lor de cuvânt, rugăm să fie pus pe ordinea de zi a Consiliului Municipal acest protocol.

Domnul Primar are prilejul de a dovedi că este greșită percepția generală că, în pofida asigurărilor date de dânsul, n-a avut nicio clipă intenția de a salva Teatrul Vechi. Domnul Primar a afirmat chiar și într-o conferință de presă că dispune de instrumentele legale prin care să poată monitoriza activitatea clădirii restaurate în folosul culturii arădenilor, care și-au arătat susținerea proiectului nostru prin mii de semnături. Nu vrem să fim în situația de a ne putea uita doar din partea cealaltă a străzii la Teatrul Vechi, primul teatru clădit pe teritoriul actual al României.

Gheorghe Schwartz  

Categorie: Opinii
Etichete: Consilierii Municipali, Gheorghe Schwartz, scrisoare deschisa, teatrul vechi
Distribuie:
Articolul anterior
[TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ] Studiu de trafic pentru reglementarea circulației pe drumurile publice din cartierele municipiului Arad
Articolul următor
Mihai Fifor: Pensionarii au început să-și primească sumele cuvenite, iar cei cu venituri cuprinse între 1000 și 1600 de lei vor primi a 13-a pensie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Evoluție vs cinism 2-0

Pentru nevoile noastre firești, imediate, am făcut totul. Născocirile și invențiile ne-au adus astăzi la un nivel foarte ridicat. Dacă pentru a mânca, la început, ne ajutam de bâte acum…
gheorghe schwartz

Răspunzându-le prietenilor

Nici nu mai este necesar un cutremur pentru a se prăbuși clădirile. Îngrozită, proprietara unei firme mi-a spus că pereții au început să crape. ATENȚIE! ÎN FOSTA PIAȚĂ A CATEDRALEI…