Se vede că a fost în VIITOR: Falcă a luat PREMIUL de „Excelenţă în Regenerare Urbană a Spaţiilor Publice” în condițiile în care nici n-a terminat de demolat tot Aradul!

falca iohannis 1
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Aradul,  premiat pentru „Excelenţă în Regenerare Urbană a Spaţiilor Publice” la Gala Asociaţiei Municipiilor din România

Municipiul Arad a obţinut în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) 2018, premiul pentru „Excelenţă în Regenerare Urbană a Spaţiilor Publice”. Evenimentul organizat de AMR sub patronajul Preşedintelui României, a avut loc luni, 12 noiembrie 2018, la Ateneul Român şi a reunit numeroşi reprezentanţi ai administraţiei locale.  Municipiul Arad a fost reprezentat de către primarul Gheorghe Falcă, cel căruia i-a fost înmânat trofeul de excelenţă.

 „Mă onorează şi mă bucură în egală măsură faptul că Municipiul Arad a primit acest premiu. Întotdeauna am spus că în România nu există un proiect de o asemenea amploare şi complexitate. Regerenarea urbană a spaţiilor dintre blocuri, proiect în valoare de 50 de milioane de euro, va aduce beneficii cetăţenilor acestui oraş din punctul de vedere a spaţiului verde, a locurilor de joacă, a parcărilor, a trotuarelor. Vorbim despre kilometri pătraţi întregi de spaţiu verde reabilitat, noi locuri de joacă amenajate, 8 parcări suprateranece vor genera aproape 8 000 de locuri de parcare între blocuri.  Experţii care au analizat proiectele administraţiilor locale au apreciat efortul depus de municipalitatea arădeană şi m-a bucurat în mod special expunerea domnului rector al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti care la rândul său a subliniatdimensiunea acestui proiect ambiţios. Regret că doar consilierii PNL şi cei UDMR au fost de acord cu regenerarea urbană, în timp ce consilierii PSD şi ALDE s-au opus.Consider că este un premiu meritat, pentru care s-a muncit foarte mult până să se ajungă în acest punct, drept pentru care îl dedic echipei de specialişti din cadrul Primăriei Arad care sunt implicaţi în realizarea lui.  Nu în ultimul rând, dedic acest premiu cetăţenilor municipiului care în acest moment simt discomfortul lucrărilor. Îi asigur că finalul va fi unul pozitiv. ”, a  declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

Categorie: Știri
Etichete: falca in viitor, premiu, premiul pentru „Excelenţă în Regenerare Urbană a Spaţiilor Publice”, regenerare urbana
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] MII de OCHI de preoți și credincioși s-au concentrat, suspendați ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT, la drama unei fetițe care trăiește într-o pivniță și singura ei plăcere e CITITUL
Articolul următor
Colegiul Economic va fi RELOCAT în vederea reabilitării

2 comentarii. Leave new

  • Rusine olteanului demolator ”dottore” falca !

    Răspunde
  • Sa vezi ce zic oameni de regenerarea ta. Stiu ca este doar o afacere profitabila pentru tine. In rest, nimeni nu s-a apucat sa amenaeze nici un spatiu verde. Momentan s-au desfiintat spatiile verzi. Poate doar daca se planteaza pe betoane.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie