SESIZAREA depusă la Prefectură de directorul financiar al DSP Arad împotriva lui Cătană – redirecționată către Ministerul Sănătății și DNA: acesta este MOTIVUL pentru care Cătană și-a ieșit din minți și l-a agresat pe Penzes Iuliu în sediul instituției

dsp arad
Distribuie:

Pentru că în articolul inițial – „Filme cu disperați” la DSP Arad. Fostul director, Constantin Cătană l-a agresat fizic, în holul și în liftul instituției, pe directorul financiar – am prezentat doar sumar ce stă în spatele conflictului dintre funcționarii DSP Arad Cătană Constantin și Penzes Iuliu, revenim asupra subiectului cu dovada existenței sesizării și prezentăm conținutul integral al acesteia, exact cum a fost depusă inițial la Prefectura Arad. În această formă a fost transmisă de către Prefectură la Ministerul Sănătății și, ulterior, a ajuns la DNA.

Dintru început, facem niște precizări în atenția directorului executiv al DSP Arad, Cecilia Irimie
În primul rând,

nici articolul inițial, nici cel de față și nici cele care vor urma, nu au drept scop „terfelirea în presă” a persoanei fizice Cecilia Irimie. Singurul scop este acela de a informa cetățenii contribuabili de ceea ce se întâmplă într-o instituție publică susținută din bani publici, din banii cetățenilor. Pentru că instituția DSP-ului este una de protejare a cetățeanului, nu de protejare a unor personaje din instituție și de ascundere sub preș a unor nereguli și mai ales unor infracțiuni.

În al doilea rând, 

este dreptul oricărui funcționar public să ia atitudine și să denunțe orice faptă care excede cadrul legal în activitatea respectivei instituții. De fapt, este mai mult decât un drept: este chiar o obligație. Așadar, orice încercare de intimidare la locul de muncă a respectivului funcționar, mai ales din partea persoanelor din conducere, este un abuz și nu face altceva decât să pună într-o lumină nefavorabilă nu numai o persoană, ci chiar instituția.

În al treilea rând,

calitatea de director executiv al unei instituții publice, care se presupune că este animat de bune intenții, ar trebui să determine persoana respecivă în a rezolva problemele de fond, nu pe cele de formă. Faptul că se alocă timp în vederea identificării celor care au dat informația în presă și nu, cum ar fi firesc, în vederea aprofundării și rezolvării problemelor de fond, ridică mari semne de întrebare…

SESIZAREA împotriva lui Constantin Cătană, astfel cum a fost formulată

„Către: Instituția Prefectului județului Arad, Domnului Prefect Csaba TÓTH

Subsemnatul ec. Penzes Iuliu Gheorghe, Director executiv adjunct economic la Direcția de Sănătate Publică a județului Arad, prin prezenta doresc să vă informez cu privire la unele fapte/activități care în opinia mea exced cadrului legal specific, necesitând a fi investigate/ verificate de organele abilitate ale statului, pentru a se constata dacă acestea se înscriu în limitele legii sau pot fi probabile/posibile infracțiuni.

Faptele care pot constitui posibile abateri grave de la legislația specifică fiecărui domeniu prezentat, care par a conține indicii/elemente potențial frauduloase, de infracțiune,  pentru care vă solicit sprijinul pentru a sesiza organele abilitate ale statului, sunt prezentate succint în rândurile de mai jos după cum urmează:

  1. Fapte care privesc încălcarea şi aplicarea prevederilor specifice legislaţiei muncii (Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Legea 53/2003 Codul muncii; OG 11/04.02.2020; LEGE 136/18.07.2020, actualizată; LEGE 55/15.05. 2020, actualizată; Ordinul MS 905/2022):

a) Însuşirea/acordarea, după caz, de către unele persoane cu funcţii de conducere, dar nu numai, din cadrul DSPJ Arad a unor unor drepturi salariale pentru care nu există justificare potrivit legii (documente justificative), respectiv plata unui număr nejustificat de mare de ore suplimentare pontate cu precădere în intervalul martie-mai 2020, (a se vedea director ex. adjunct; şef RUNOS;șef Birou Epidemiologic dar nu numai), la care datorită nepotrivirilor şi necorelărilor datelor există suspiciunea de însuşire/acordare a unor drepturi necuvenite, pentru o activitate nerealizată.

b) Plata discreționară, inechitabilă şi inegală a orelor suplimentare pe care unii angajații le-au efectuat în perioada pandemiei în punctele vamale, ICJCI, Laboratorul și sediul DSPJ Arad, care prezintă indicii de încălcarea flagrantă a prevederilor legale privind dreptul muncii, respectiv unor angajați li s-au plătit toate orele suplimentare, în timp ce altora doar un anumit număr de ore, celelalte fiind recompensate cu timp liber, situație reclamată de către unii dintre angajați, existând și suspiciunea de a nu li se fi acordat toate sporurile care li se cuveneau, raportat la intervalul în care au realizat orele suplimentare[spor ore suplimentare: în cursul săptămânii(75%), în weekend(100%), sau ore de noapte (25%)].

c) Încălcarea prevederilor legale privind norma legală de muncă, inclusiv orele suplimentare la nivelul unui an, precum și plata integrală a acestor ore anumitor angajați (ex. mai mult de 400 de ore suplimentare/an), în timp ce altora nu li s-au plătit integral nici cele realizate care se încadrau în norma legală prevăzută de lege.

d) Încălcarea prevederilor legale privind compensarea cu timp liber a orelor suplimentare într-un interval de maximum 60 de zile, ulterior modificat prin lege la 90 de zile, în cazurile în care conform prevederilor legale nu se puteau plăti orele suplimentare.

e) Nerespectarea în anul 2020 a cadrului normativ legal la selecția personalului angajat pe durată determinată pe perioada pandemiei, selecția realizându-se într-o manieră arbitrară, netransparentă, cu accente evidente discriminatorii, de excludere și restrângere a dreptului de a participa la examen, care în conformitate cu probele obținute în parcursul misiunii de audit (proces verbal ședință și a Notei de relații solicitată de auditor directorului ex.adj. economic), indică că a fost gestionată aproape exclusiv de șeful biroului RUNOS, fără a exista consemnate decizii manageriale la nivelul Comitetului director al DSPJ Arad (director executiv și directori adjuncți), însușindu-și competențe manageriale care exced nivelului funcției deținute, rolul său limitându-se, potrivit legii, doar la a asigura consultanță pe problemele specifice de resurse umane, în a organiza activitățile din aria s-a de competență și a respecta cadrul procedural legal, nu de a substituii propriilor sale decizii, deciziile conducerii.

f) Angajarea prin transfer a D-nei Gligor Sorina la biroul RUNOS, pe criterii politice, scopul principal fiind în primul rând completarea numărului de angajați din cadrul Biroului RUNOS cu a cincea persoană, menținând astfel condiția impusă de lege pentru a se păstra funcția de Șef Birou cu un salar foarte aproape de a Directorului Executiv Adjunct. De subliniat ar fi că încărcarea cu un volum de lucru pentru 8 ore la biroul RUNOS s-ar rezuma la aprox. 2 persoane. Menținerea unei structuri ”stufoase”, cinci angajați plus Șeful de Birou, este unică la ora actuală, în comparație cu celelalte DSPJ-uri din țară, care deși au o structură de personal pe unitate mult mai mare ca la DSPJ Arad, au un compartiment RUNOS mult mai echilibrat și mai realist, cu un număr de angajați mai mic.

g) Abateri privind organizarea concursurilor/examenelor, stabilirea comisiilor și a tematicii de concurs/examen.

  1. Lipsă totală de transparenţă a dlui Cătană Constantin în calitate de director executiv interimar totodată şi titular al funcţiei de şef birou RUNOS, angajând în anul 2015 în funcţia publică de consilier la biroul RUNOS, pe dna Ambro Larisa, fiica proprietarului imobilului închiriat în intervalul 2011-2016, cu destinație sediul social, situat în Arad, str. Florilor, nr. 1, aflat în proprietatea dlui Ambro Traian Florian, contract care s-a întins pe parcursul a cinci(5) ani, respectiv până la finele anului 2016, existând totodată suspiciunea de înțelegere frauduloasă la încheierea contractului, respectiv faptul că suprafața cuprinsă în contractul de închiriere a fost mai mare decât suprafața reală, utilă, plătindu-se astfel o chirie nejustificată pentru o suprafață inexistentă.
  2. De asemenea dl Cătană Constantin, în calitate de director executiv interimar, a încheiat contract pentru servicii de arhivare, până în anul 2014, cu SC Solefe Prod SRL, în care acționar era și o subalternă de-a dânsului, funcționar public, din cadrul Biroului RUNOS.
4. Nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice. Fals în înscrisuri.

a) Angajarea de către dl Barna Cristian, funcționar public, consilier achiziţii publice, de cheltuieli, în mare parte, fără documente justificative aprobate, cu încălcarea legislaţiei prin neplicarea procedurilor de achiziţie în valoare de peste 1.000.000 lei/an/produs/grup de produse.

b) Angajarea de către dl Barna Cristian de cheltuieli nejustificate prin asumarea de decizii manageriale, pentru care nu a avut delegare, prin semnare de acte adiţionale la anumite contracte existente şi achiziţionarea în luna ianuarie a anului 2022 a trei(3) telefoane mobile cu valoare aproximativă de 6.000 lei/buc şi nedeclararea lor, până în luna septembrie, precum și prelungirea abonamentului pe o perioada de 24 luni începând cu data de 14.01.2022, angajând astfel instituția la cheltuieli nejustificate si semnarea notei de comanda a telefoanelor, ”pentru”, în locul directorului executiv, fără a avea delegate atribuții.

c) Dl Barna nu a putut justifica motivul cumpărării  aparatelor telefonice, precum și cine le-a solicitat și utilizat aceste aparate și motivul pentru care nu au fost declarate și înregistrate în contabilitatea instituției, fără a oferi un răspuns, aparatele ne fiind prezentate la data solicitării, ci abia după câteva zile.

d) Indicii ca dl Barna Cristian întocmește în timpul orelor de servici, prin utilizarea PC-ului din dotare, dar și de pe un laptop personal, asigurări pentru autoturismele din dotarea DSPJ Arad, dar nu numai, în numele soţiei printr-o Agenţie/Broker de asigurări.

  1. Angajata Grindei Diana fiind angajata a DSPJ Arad era si concomitent și angajata Spitalul Clinic de Urgenta Arad având același program 12/24 h si 12/48 h căruia i se suprapun 3 zile în ambele pontaje,

dânsa figurând la lucru în ambele unități, ora de ieșire de pe vama fiind ora 8:00 iar ora de intrare în tura de ATI fiind ora 07:00, se ridică suspiciunea ca aceasta persoană părăsea vama nefiind înlocuită de către o altă persoană din cadrul DSP și în cele 3 zile suprapuse, rezultate din raportul comisiei constituită cu acest scop din cadrul SCJU Arad, pare ca dânsa și-a desfășurat activitatea pe secția de ATI, fiind prezentă, de unde rezultă suspiciune că în vamă nu era nici un reprezentant al DSP Arad pentru triajul epidemiologic al persoanelor care intrau în țară.

Având in vedere ca si in alte zile, conform documentelor solicitate de la Biroul RUNOS al DSPJ Arad si de la SCJU Arad dna Grindei intra în tura de pe secția ATI la ora 07;00, deși la DSPJ Arad se efectua schimbul la ora 08;00, rezultând suspiciunea ca dna Grindei ori nu a fost prezenta în  vamă, ori părăsea vama la ora 5.30, lăsând locul de muncă (din vamă) în care D-na trebuia să-și desfășoare activitatea,  fără reprezentant DSP .

Comisia de examinare numită pentru cercetarea activității D-nei Grindei Diana, a solicitat de două ori prin adresă scrisă UVGG Arad, precizări deoarece s-ar părea că ar fi avut o anumită activitate și în cadrul facultății, care ar fi al treilea loc de muncă în același timp. Universitatea nu ne-a transmis nici măcar un rând de răspuns la multiplele noastre cereri.

De menționat ar mai fi că dna Grindei in luna Aprilie 2022 prezintă un concediu medical la DSPJ Arad, dar în aceiași perioadă solicita concediu de odihnă și de la SCJU Arad.

  1. Angajata Ursoi Sorina care a promovat examenul pe post de asistentă în cadrul DSPJ Arad, a fost acceptată în etapa de selecție a dosarelor și ulterior admisă, fără să dețină diploma de bacalaureat,

existând suspiciunea de complicitate la eludarea prevederilor legale de către responsabili din cadrul Biroului RUNOS împreună cu președintele și membrii comisiei de examen, fără ca cineva să informeze conducerea despre acest aspect.

7. Tergiversarea și nerealizarea demersurilor care se impuneau făcute de a nu se ajunge la pierderea procesului de retrocedare a imobilului din Arad, str. Emanoil Gojdu, nr. 11, unde se afla Laboratorul Direcției de Sănătate Publică a județului Arad de aproape 70 ani.

Pentru simplul motiv că nu au fost realizate toate demersurilor legale și documentele care s-ar fi impus a fi făcute/depuse la termenele stabilite, instituția și inclusiv angajații acesteia au avut de suferit, prin faptul că s-a ajuns la executarea silită a conturilor și punerea de sechestru pe anumite bunuri ale instituției, blocându-se astfel activitatea financiară și bunul mers al activităților instituției. În acest context plana riscul iminent ca angajații să nu-și mai poată primi salariile tocmai în ajunul sărbătorilor de iarnă, pentru motivul că Dl. Cătană Constantin, Director Executiv interimar la acea vreme, nu a dorit să facă toate demersurile legale pentru a preîntâmpina materializarea unor astfel de evenimente (oare din ce cauză?), ceea ce a presupus în final ca DSPJ Arad să plătească despăgubire proprietarilor imobilului, suma stabilită de instanță de 70.000 Euro, din banii publici!

În sensul celor prezentate la pct.7, se formulează suspiciunea de a se fi ajuns la o înțelegere cu cei care au cerut retrocedarea imobilului.

În încheiere aș menționa că faptele prezentate sunt doar cele de care am luat notă în diferite situații/conjuncturi, aceste abateri, încălcări ale normelor legale putând fi mult mai multe,

și de aceea apreciez că s-ar impune realizarea unor verificări/investigații mai ample și mai amănunțite făcute de către organele abilitate ale statului, cu atât mai mult cu cât în prezent se află în desfășurare o acțiune de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, demarată în luna octombrie a anului 2020, pentru intervalul martie-octombrie 2020.

 Cu deosebită considerație, DIRECTOR EX.ADJ. ECONOMIC Ec. Penzes Iuliu Gheorghe ”

În data de 16.11.2022, Ministerul Sănătății înștiințează petentul că sesizarea sa „a fost transmisă spre competentă soluționare la Direcția Națională Anticorupție”

 

raspuns ms penzes

Nu numai directorul financiar a semnalat o serie de nereguli, ci și Compartimentul de Audit Intern

Compartimentul de Audit Intern, în urma unui controlul al Curții de Conturi, a demarat la rândul său o serie de verificări. Se pare că, printr-un telefon direct de la Ministerul Sănătății, aceste verificări au fost stopate. La fel de dubios ca în cazul lui Penzes Iuliu, și auditorul intern s-a ales cu plângeri din interiorul instituției pentru că și-a făcut treaba. Asupra acestor aspecte vom reveni în detaliu.

Mai mult, în atenția directorului executiv Cecilia Irimie, a fost depusă o sesizare și cu privire la activitatea responsabilului cu achizițiile, Barna Cristian

Barna Cristian este unul dintre cei 5 angajați ai DSP care, se pare, în urma incidentului dintre Cătană și Penzes, ar fi formulat plângeri împotriva celui din urmă.

În ceea ce-l privește pe Barna Cristian, există suspiciuni de încălcare a legislației privind achizițiile publice, urmare a acestor încălcări Curtea de Conturi stabilind un prejudiciu în sarcina DSP Arad în cuantum de 15.000 lei pentru perioada 01.03 -31.03. 2022 – acest prejudiciu urmând a fi recuperat de la funcționarul Barna Cristian, responsabil direct de producerea acestuia. În acest moment, pe rolul instanțelor, există un proces pe rol inițiat de  DSP Arad împotriva lui Barna Cristian cu privire la recuperarea prejudiciului.

În ceea ce privește incidentul, printr-o cerere în baza Legii 544/2001, am solicitat o serie de informații și vom reveni în măsura în care ni se va răspunde. 
Având în vedere incidentul cu violență petrecut luni, 21 noiembrie, în sediul instituției vă rugăm să ne precizați:
  1. Dacă s-a dispus o anchetă internă/ disciplinară în vederea stabilirii cu exactitate a celor petrecute și care au fost concluziile.
  2. Dacă această anchetă internă/ disciplinară a fost dispusă anterior transmiterii comunicatului de presă asumat de directorul executiv, Cecilia Irimie.
  3. Dacă se vor dispune sancțiuni disciplinare în ceea ce-l privește pe domnul Cătană Constantin având în vedere că acesta a dat dovadă de comportament agresiv în sediul instituției.
  4. Dacă se vor dispune sancțiuni și în ceea ce-l privește pe domnul Penzes Iuliu.
  5. Dacă este reală informația că un număr de 5 angajați ai DSP au formulat plângeri împotriva domnului Penzes Iuliu și care este obiectul acestor plângeri.
  6. În cazul în care certificatul medico-legal obținut de domnul Penzes Iuliu va confirma agresiunea, ce măsuri disciplinare se vor lua împotriva domnului Cătană Constantin.
  7. De ce, în conținutul comunicatului transmis în data de 21 noiembrie, a fost menționat doar numele presupusei victime și nu și al presupusului agresor.
  8. Ce alt tip de anchetă internă ați dispus pornind de la acest incident.

Articol asociat:

„Filme cu disperați” la DSP Arad. Fostul director, Constantin Cătană l-a agresat fizic, în holul și în liftul instituției, pe directorul financiar

Categorie: Știri
Etichete: agresiune în sediul DSP, Barna Cristian, Cătană Constantin, Cecilia Irimie, DSP Arad, Penzes Iuliu, plângere DNA
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Pașca mai că-i atribuie lui Predoiu și sieși „finalul de MCV pentru Justiția din România”
Articolul următor
Oprire temporară a circulației tramvaielor pe tronsonul Podgoria – Piața Romană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie