CULTURĂ

Sfântul Ilie: Semnificație, tradiții, obiceiuri și superstiții la români

 

Viața și minunile  Sfântului Prooroc Ilie

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.

Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a înfruntat în mod direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secetă groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul a fost secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, a acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, și unde a trăit și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul  la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate ospitalitatea și, îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil și, după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la Față (Matei 17). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe care Ilie L-a slujit cu multă râvnă. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut această favoare de a se muta din viața aceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.

Obiceiuri românești de Sânt Ilie

Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca si Sân-George și Sâmedru, este o divinitate populară care a preluat numele și data celebrării de la un sfânt creștin – Sfântul Prooroc Iile. În Panteonul românesc Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă.

Ca divinitate solară si meteorologică, Sânt-Ilie provoacă tunete, traznete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.

În perioada sa pământeană,  Ilie a săvârșit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinților săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispășit în moduri diferite și din această cauză Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinților și l-a urcat la cer într-o trăsură cu roți de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripați. În cer, Sânt-Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăsnește dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Și, pentru că dracii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în trupul unor animale, Sânt-Ilie trăsnește năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul.

Ca divinitate populară a Soarelui și a focului, Sânt-Ilie este atestat prin numeroase tradiții, mai ales în mediile păstorești.

În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă (canepisti), se dezbrăcau și, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau și se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sânt-Ilie, visau cânepa verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși iar dacă visau cânepa uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

În dimineața acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Tot acum se culegeau și plantele întrebuințate la vrăji și farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfințit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenușa o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat și astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

De Sfântul Ilie, românii își aminteau și de sufletele morților, în special de sufletele copiilor morți. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morții se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde și practici de pomenire a morților. Bisericile sunt pline cu bucate pentru pomenirea morților (Moșii de Sânt-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea și se mai crede și astăzi că dacă tună de Sânt-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea în ritualul de  „retezat al  stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcași în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor și de a apăra stupii de furtul manei. La această masă nu trebuia să fie prezenți cei ce știau să facă farmece și vrăji, căci mierea furată atunci „e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor”.

Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

În vechime, se obișnuia ca în această zi să se organizeze întalniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților (numite nedei), se organizau târguri, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.

Superstiții de Sfântul Ilie

-nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).

-il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri și mere la biserică spre binecuvantare și se împart de pomană.

-se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoș tăiat deasupra lor. în dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care se pune la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culeg şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

-se duc berbecii la berbecar.

-dacă tună vor fi merele și alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua încă 20 de zile.

-se spune în popor că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se ascundă nimeni sub un carpen, pe vreme de furtună.

-dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

-în unele zone din Moldova, se mănâncă grâu nou fiert, cu miere. Dacă grâul nu a fost treierat până în ajunul acestui praznic, femeile îşi pun hainele de sărbătoare şi merg să secere câţiva snopi de grâu pe care apoi îi scutură de boabe, pisează grâul şi îl fierb pentru a-l consuma cu miere.

-în alte zone se mănâncă fructe proaspete, pentru a fi sănătos tot anul ce va urma. Merele nu se consumă decât după ce au fost duse la biserică. Se spune că acela care muşcă din măr înainte de a fi sfinţit va avea parte după moarte numai de mere şi, când va dori să le atingă, vor dispărea. Merele sfinţite vor deveni de aur pe lumea cealaltă.

-fetele nemăritate se duc pe ascuns în lanurile de cânepă şi se tăvălesc goale prin rouă. Dacă noaptea vor visa cânepă verde înseamnă că se vor mărita cu băieţi tineri, iar dacă vor visa cânepă uscată se vor mărita cu cineva mai în vârstă.

Foto: www.crestinortodox.ro

Sasha Romanov, 20 iulie 2017 6:20

sfantul_slavitul_prooroc_ilie_tesviteanul_1117560_1