Sfinții Constantin și Elena – semnificație creștină, tradiții și superstiții la români

constantin și elena
Distribuie:
Sfinții Constantin și Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniți în Biserica Ortodoxă pe 21 mai.

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este strâns legată de taina și puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creștine. Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruință (In hoc signo vinces – „Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntării cu păgânul Maxentiu, iar Sfânta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit. Sfânta Împărăteasă Elena a trecut la Domnul la anul 328, puțin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împărat Constantin în 337, dupa 31 de ani de domnie.

După 300  de ani de suferințe și de prigoniri, Biserica creștină s-a putut bucura în zilele de domnie ale împăratului Constantin cel Mare.Îndemnat și de împărăteasa Elena, mama sa, care era o creștină cu frică de Dumnezeu, Constantin cel Mare a arătat multă dragoste pentru creștini și a oprit persecuțiile împotriva lor.

Constantin cel Mare stăpânea numai partea apuseană a Împărăției Romane.

Spre sud, în părțile Italiei de azi, domnea Maxentiu, unul din marii dușmani ai creștinismului Din aceste motive între cei doi împăratț s-a  iscat un  război. Constantin cel Mare  a pornit către Maxentiu, cu o oaste nu era prea numeroasă, dar  avea în ea nădejde în victorie , pentru că ostașii lui  erau,  în cea mai mare parte, creștini.

În drum  spre câmpul de bătălie, lui  Constantin I s-a arătat  la amiază, deasupra soarelui, o cruce strălucitoare  pe  care sta scris: ,,Prin acest semn  vei învinge”. În noaptea următoare, Mântuitorul Hristos I S-a arătat în vis împăratului și i-a spuse că Sfânta Cruce are să-i fie semn de izbândă. A doua zi, la porunca lui Costantin, pe toate steagurile s-a cusut semnul crucii, iar ostașii l-au așezat pe coifurile și pe scuturile lor.

Într- adevăr, Constantin cel Mare a  ieșit biruitor din luptă și a ajuns stăpân peste partea de sud a Impărăției Romane. In  semn de prețuire  pentru creștini, Constantin a făcut pentru creștini un act foarte  important, cunoscut sub numele de ,, Edictul de la Milan” (in anul 313), prin care li se dădea creștinilor dreptul de a se închina în libertate deplină.

De-a lungul timpului, mulți cercetători au studiat relația dintre Biserică și stat în prima jumătate a secolului al IV-lea, în special rolul împăratului Constantin în legiferarea și răspândirea creștinismului.

Biserica Ortodoxă îl cinstește ca Sfânt împărat întocmai ca Apostolii pentru întreaga sa lucrare misionară comparativă cu cea a ucenicilor Mântuitorului, iar mediile neortodoxe și puțini cercetători profani au văzut în el doar un însemnat om politic, condus de interese personale și de stat, care a servit Biserica doar pentru a o folosi mai apoi. Însă, majoritatea istoricilor, dintre cei mai obiectivi, au apreciat și susținut cu tărie că împăratul Constantin cel Mare a fost într-adevăr un om de convingere religioasă, un slujitor al lui Dumnezeu, al Mântuitorului Iisus Hristos.

Referitor la legătura dintre împăratul Constantin cel Mare și Biserica creștină, întâlnim două descrieri ale Sfântului împărat, aparent opuse: „împăratul creștin din afara Bisericii” și „episcopul din afară.” Prima o regăsim în lucrarea părintelui Alexander Schmemann, „Triumful Ortodoxiei,” iar a doua în cartea dedicată acestui împarat de Eusebiu de Cezareea, „Viața lui Constantin.” De ce «în afara Bisericii»? Pentru că acest împărat, devenit membru al Bisericii abia la sfârșitul vieții sale, prin Sfânta Taină a Botezului, a fost timp de 25 de ani într-o perioadă de pregătire, perioadă cunoscută în primele secole drept ,,catehumenat”. Începând cu anul 312, momentul viziunii Sfintei Cruci, înainte de bătălia de la Podul Soimului (Pons Milvius, Ponte Milvio), Constantin, fiul lui Constantinus Chlorus, s-a văzut pe sine, „sprijinul, gardianul Bisericii creștine,” sau așa cum arată Mineiul lunii mai, „ostașul cel curat al Cuvântului credinței.” Așadar, o importanță deosebită o constituie momentul convertirii sale.

Asemenea Sfântului Apostol Pavel chemat la slujirea grea a lui Dumnezeu pe drumul Damascului, împăratul Constantin cel Mare nu și-a luat chemarea de la oameni, ci de Sus, de la Sfânta Treime.

Dacă o lumină l-a orbit pe Saul din Tars, evreul, și așa a fost chemat la misiunea încreștinării popoarelor pământului, Sfânta Cruce i-a deschis ochii „cei orbi”  împăratului Constantin, fiind chemat astfel de Dumnezeul cel adevărat să continue munca Sfântului Apostol Pavel, prin răspândirea creștinismului atât în imperiul său, cât și peste granițele sale.
În acel moment, el a primit „înțelepciunea regelui Solomon, blândețea psalmistului David și credința puternică și dreaptă a Sfinților Apostoli,” devenind astfel „Împărat al împăraților și Domn al tuturor celor care domnesc” (Minei).
Așa cum Sfinții Apostoli au avut misiunea importantă să răspândească Evanghelia și să organizeze Biserica dupa Pogorârea Sfântului Duh, așa și Sfântul Împărat Constantin, în secolul al IV-lea, într-un moment de răscruce al Bisericii, a ridicat și întărit „Casa lui Dumnezeu” pe pământ  și, a devenit din acel moment un „creștin” care a urmat Mântuitorului Hristos, având ca armă Sfânta Cruce pe care a slujit-o cu credință.

Slujba în cinstea Sfintei Cruci și a Mântuitorului Hristos arată dorința sa nemăsurată de a-I sluji.

Asemenea martirilor din primele secole care Il slujeau pe Dumnezeu și care nu au reușit să primească harul Sfântului Duh prin întreita cufundare în apă, ci prin sângele vărsat, și Sfântul Constantin a fost, în ultimii 25 de ani ai vieții sale, un creștin prin dorință. A fost în timpul domniei lui un catehumen, un om dedicat Bisericii creștine, un om care credea cu tărie și urma Mântuitorului Hristos, asemeni unui creștin botezat.

De ce catehumenatul Sfântului Constantin a durat atât de mult? Sunt mai multe ipoteze. Pe de o parte, i s-a reproșat lui Constantin cel Mare faptul că nu s-a botezat decât pe patul morții pentru a păstra titlul de „pontifex maximus”, iar pe de altă parte, în vremea aceea exista un grup aparte de oameni, de catehumeni, care amânau botezul până târziu în viață sau până pe patul morții, pentru că doreau să plece din  viața pământească cu cât mai puține păcate și să intre în Impărăția lui Dumnezeu cât mai curați sufletește.
La scurt timp după sărbătoarea Invierii Domnului din anul 338, împăratul Constantin a cerut să fie botezat de către Sfântul Ierarh Silvestru, dupa Botez alegând să poarte veșminte albe în locul veșmintelor imperiale, precum un neofit creștin obișnuit.

Timp de 25 de ani, Sfântul Constantin cel Mare a fost instrumentul victoriei luminii asupra întunericului, inițiatorul sfânt al lumii creștine și împlinitorul faptelor eroice ale mucenicilor din primele secole.

Eusebiu de Cezareea amintește de faptul că însuși împăratul s-a numit pe sine „episcopul din afară” atunci când a zis episcopilor de la primul Sinod Ecumenic: „Dumnezeu v-a chemat să fiți episcopi pentru tot ceea ce ține de treburile dinlăuntru ale Bisericii. Iar pentru cele dinafară, m-a rânduit pe mine episcop.” Se poate astfel presupune că împăratul se manifesta ca un episcop dinafara promulgând legile necesare pentru ca Biserica să se poată manifesta în  libertate.
Edictul de la Milan din 313, primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325 și stabilirea noii capitale a imperiului la Constantinopol, în 330, au ilustrat victoria creștinismului împotriva credințelor păgâne și locul pe care trebuia să-l ocupe Biserica în imperiu.
Acordând libertate, ajutor și privilegii creștinismului, Biserica creștina a intrat într-un „secol de aur”, secol în care locașurile de cult, cultul liturgic și literatura patristică au înflorit. Împăratul Constantin și familia sa au sprijinit Biserica, folosind chiar din averea imperiului pentru repararea lăcașurilor de cult și pentru construirea altora mai mari și mai frumoase, atât in Apus, cât și în Răsărit.

Apropierea de Dumnezeu a împăratului Constantin și a mamei sale este foarte frumos exprimată de imnografii Bisericii ortodoxe, găsind în slujba Mineiului, textul: „Cu fapte dumnezeiești v-ați zidit inima, Biserica lui Dumnezeu.” Pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea, sprijinirea și organizarea Bisericii creștine, împăratul Constantin cel Mare a fost trecut în rândul sfinților, fiind numit „cel întocmai cu Apostolii”, și cinstit la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa.

Ceremonia înmormântării lui Constantin cel Mare

În dupamiaza zilei de 22 mai a anului 337, Constantin cel Mare își sfârșește viața pământească, dupa 31 de ani de domnie.

Când a murit, niciunul dintre cei trei fii ai săi nu erau de față. Astfel că bărbații din garda imperială au așezat trupul său pe o raclă de aur, care, după ce au acoperit-o cu porfiră de aur, au dus-o la Constantinopol. Acolo au așezat trupul neînsuflețit în sala centrală a camerei de mijloc a palatelor, unde au venit generalii, senatorii și o multime de popor pentru a-i aduce un ultim omagiu. Acea zi a fosl declarată zi de doliu, închizându-se magazinele, teatrele, băile publice etc.

Înhumarea lui Constantin cel Mare a avut loc în biserica Sfinților Apostoli, după ce a venit fiul său, Constantiu, care s-a îngrijit personal de ceremonie, dar și de înhumarea trupului acestuia. După plecarea cadrelor militare, preoții bisericii au săvârșit Sfânta Liturghie.

Într-o declarată manifestare a respectului față de persoana lui Constantin cel Mare, s-a luat decizia ca, din clipa aceea, niciun împărat să nu mai aibă titlul de cezar, ci numai de august, și să circule monede care, într-o parte, să aibă chipul său, iar, în cealaltă parte, să fie reprezentat inorogul care trage un car de foc cu patru cai, urcând spre cer. Însă cel mai important lucru este acela că numele lui a fost slăvit împreună cu cel al Apostolilor.

Împărăteasa Elena, mama lui Constantin a participat la toate acțiunile de binefacere în folosul creștinilor persecutați, mutilați, lipsiți de posibilități, înlăturați din serviciul public.

Se spune ca mama lui Constantin era bolta Imperiului. Este prima femeie din lume care și-a eliberat toți sclavii și a desființat de la curte suita de doamne și domnițe, care huzureau în lux, intrigi și lucruri nefolositoare, încât un slujbaș al templelor păgâne a numit-o „molima ucigață a idolilor și a zeilor”. De aici, ura păgânilor împotriva celor doi.

Virtutea prin care se distingea Sfânta Elena era milostenia. Istoricul Eusebiu adaugă: „Străbătând întregul Răsărit înconjurată de strălucirea ce i-o aducea autoritatea împărătească, Elena împărțea în jur daruri din belșug, atât poporului de prin orașe, cât și oricărui ins care venea la ea să-i ceară; și tot din belșug împărțea ea cu darnicu-i braț și unităților armate. Dar cel mai mult își arăta dărnicia înaintea săracilor celor goi și neajutorați: față de unii cu daruri în bani, iar față de alții, împărțindu-le cu prisosință veșminte ca să-și acopere trapul. Pe câte unii i-a scăpat din închisoare sau de pătimirile lor din mine, a slobozit de prigoană pe mulți asupriți, în sfârșit, câte unora le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun.” (Viața lui Constantin cel Mare, p. 143)

Statura ei impresionantă, popularitatea de care se bucura, modestia care o caracteriza o făceau un apostol încoronat al împărăției lui Hristos.

În tinerețe se avânta în bătălii alături de soțul ei, fie în Asia, fie în părțile Dunării. De aceea i s-a oferit dreptul de a purta „virtutea militară”. Era în mijlocul maselor necăjite, înțelegea durerea de mamă, simțea glasul pruncilor și oftatul orfanilor și neputincioșilor. Cunoștea regulile de instrucție militară, se orienta după mersul stelelor fiind comandant destoinic al corăbiilor de pe mare. Sufletul ei era larg și deschis oricui care, cu sinceritate, îi spunea păsul și necazul. Dar ceea ce o frământa îndeosebi era pacea în Imperiu și libertatea religioasă.

Ajunsă la varsta de 80 de ani și simțindu-și sfârșitul aproape, Sfânta Elena și-a luat rămas bun de la cei apropiați și a împărțit averea ei răspândită pe toată suprafața pământului împăratului Constantin, unicului său fiu, și nepoților. Iar după ce a lăsat toate lucrurile în ordine, „și-a dat duhul de față cu minunatul ei fiu care o veghea și-i purta de grijă și-i ținea mâinile într-ale sale.”

Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a trecut la cele veșnice în Nicomidia Asiei Mici, la varsta de 80 de ani.

Moartea ei a survenit la sfârșitul anului 328, începutul lui 329, când încetează pentru totdeauna baterea de monezi cu chipul Impărătesei Elena.

Trupul Sfintei Elena a fost îngropat la Roma, în mausoleul de pe antica Via Labicana. Trupul ei a fost pus într-un sarcofag de porfirit. Mai târziu, sarcofagul va fi ascuns în catacombele lui Petru si Marcelin, iar în secolul al XI-lea va fi dus la Vatican. După renovarea Vaticanului din secolul al XVIII-lea, va fi așezat în muzeele Vaticanului, unde se află și în prezent.

Sarcofagul în care i-a fost pus trupul fusese construit pentru Sfântul Constantin cel Mare. Este împodobit cu scene militare sculptate în relief care înfățișează soldați romani călare și prizonieri barbari, în timp ce capacul sarcofagului este împodobit cu Victorii și Cupidoni purtând ghirlande.

Tradiţii, obiceiuri și superstiții la români
  • Agricultorii nu lucrează pentru a evita pagubele aduse holtelor de păsările cerului.
  • Ciobanii stabilesc în ziua de 21 mai cine le va fi BACI .
  • Femeile folosesc tămâie în toată casa şi stropescu cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele şi necurate.
  • Țăranii aprind un foc mare şi stau în jurul lui pentru a fi feriţi de rele.
  • Nu este bine să speli sau să coşi.
  • În ziua praznicului nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie. Tradiția spune că, în caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.
  • Totodată, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporul casei, și nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede că în familie vor fi necazuri tot anul.
În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este una a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor.

Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare. De sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului. În unele regiuni ale țării, 21 mai este ultima zi în care se mai pot semăna porumb, ovăz și mei, deoarece în popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se va usca.

În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, trebuie să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi. De asemenea, pentru sănătate, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri, preparate în casă.

Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de ziua Sfinților Constantin și Elena.

Dintre femeile care îşi sărbătoresc ziua numelui, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana şi 1.467 – Nuţi.

Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi şi 315 – Costeluş.

Surse: Ortodoxia.ro, Wikipedia

Categorie: Cultură
Etichete: credinta, istoria creștinismului, ortodoxie, religie, Sfinții Constantin și Elena
Distribuie:
Articolul anterior
AUR vine cu fruntașii partidului la Iosaș (Gurahonț), pentru parastasul lui Ioan Buteanu
Articolul următor
PROVOCAREA, PRIN ROBOȚI HUMANOIZI, A INTELIGENȚEI ARTIFICIALE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…