Și de ziua ei, IASMINA MOȚ ajută cățeii fără stăpân! TOȚI putem contribui la acest cadou pe care-l împărtășește cu cele mai nevinovate ființe

iasmina adapost
Distribuie:

 

Toată lumea o cunoaște pe Iasmina Moț, una dintre cele mai active și puternice voci care face peste tot ce-i stă în putință să salveze patrupezii și să le ofere condiții decente de trai, îngrijiri medicale, hrană și, nu în ultimul rând dragoste chiar dacă efortul acesta îi răpește din timpul pentru sine și pentru familia sa. A reușit să facă un adăpost canin în Arad când nimeni nu-i dădea nicio șansă. L-a construit de la zero, exclusiv cu ajutor din donațiile multor iubitori de animale și a perseverenței sale. În acest an, de ziua ei de naștere lansează o provocare și o invitație tuturor iubitorilor de animale și nu numai la un eveniment caritabil, deschizând porțile Adăpostului pentru a sărbători împreună cu iubitorii de animale, oamenii de bine care au susținut-o în acest proiect și, nu în ultimul rând, cu cățeii această aniversare. Totul este pentru și împreună cu cățeii, poate participa oricine dorește și, mai ales, se așteaptă cu drag copii. La mulți ani, Iasmina! 

Nu uitați! Sunteți așteptați, duminică, 20 septembrie, ora 13, la Adăpostul construit lângă pădurea Ceala. Cine întâmpină dificultăți în găsirea locației este rugat să o contacteze printr-un mesaj privat pe Facebook pe Iasmina Moț care vă va îndruma. 

118781247 3374896982532196 6875479298234692289 n

„Vă așteptăm cu mult drag Duminică, 20 Septembrie, de la ora 13:00, la Adăpostul „First Hope Animal Rescue”, construit de noi la un eveniment caritabil pentru toate animalele salvate de noi toți, să petrecem împreună ziua mea de naștere alături de aceste suflete, total dependente de noi oamenii. Avem nevoi mari și multe,vă veți convinge și veți înțelege personal cu această ocazie de ce avem mare nevoie de fiecare bănuț în parte. Sper din suflet să avem alături cât mai multe persoane dispuse să petreacă o zi alături de noi, între ei și să doneze pentru cheltuielile cățeilor. Vă așteptăm cu un ceaun gătit de Marcello Ionescu care organizează diverse acțiuni caritabile la Port Artur, Laura Catalina va fi la dispoziția fiecăruia cu fel de fel de produse expuse pentru vânzare în scopul acestei cauze și vom sărbători cu un tort extraordinar, făcut de Mariana Pop. Ne străduim să vă facem ziua cât mai frumoasă fiecăruia dintre voi și mai ales cățeilor care pe această cale vor profita din plin de iubire și atenție!” – este invitația lansată tuturor iubitorilor de animale și nu numai de Iasmina Moț.

 

Articol asociat:

Înfometați, torturați și înnebuniți de un (aparent) „homo sapiens”, 80 de CÂINI au fost salvați din două LAGĂRE ale ORORILOR improvizate în satul Gurba și Arad de niște oameni cu suflet [FOTO / VIDEO]

Categorie: Știri
Etichete: acțiune caritatbilă, adăpost câini, caini fara stapan, First Hope Animal Rescue, Iasmina Mot
Distribuie:
Articolul anterior
Dacă aș avea acum 13 ani…
Articolul următor
Minoră DISPĂRUTĂ! Persoanele care dețin informații sunt rugate să apeleze 112

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie