ȘOIMII Lipova a făcut scor de tenis la Diosig, în meciul tur pentru promovare în Liga a III-a. Trabalka desface șampania!

lipova
Distribuie:

 

CS Diosig – Șoimii Lipova 1 – 6 (1- 4)
Campionatul de fotbal al județului Arad a fost mereu considerat de cunoscători mai puternic decât cel din județul vecin, Bihor. Acest lucru a fost demonstrat și astăzi, în meciul tur de promovare în Liga a treia, dintre campioanele județelor amintite. Gazdele au început mai prezente în joc, Lipova a replicat în minutul 7, după o lovitură liberă, executatî de Sergiu Popa. Șoimii, au avut ghinion și s-au văzut conduși din minutul 13, dar a restabilit egalitatea după numai trei minute. Elevii lui Flavius Sabău au preferat să stea la cutie și au lovit mereu decisiv. Scenariul a fost mereu același, acțiunile lui Sergiu Popa îl găseau la finalizare pe Kevin Trabalka. Tânărul jucător care a activat în lotul lui Dinamo și-a continuat recitalul și în partea secundă în ciuda faptului că, gazdele au avut mai mult posesia. Trabalka era aproape să înscrie și cu spatele, când portarul a degajat greșit, mingea l-a lovit în spate pe atacantul amintit și a trecut pe lângă poartă. În minutul 78, Trabalka scapă singur cu portarul, dar pasează lui Sergiu Popa, care în unghi de 45 de grade nu l-a putut învinge pe portar. Am mai notat un luft a lui Tomuț, din careul mic, dar nu mai conta. Gazdele au fost vulnerabile în apărare, au acuzat absența lui Florin Lazăr, fost jucător de primă ligă, accidentat. Doi jucători de la Lipova, Sergiu Popa și Kevin Trabalka au făcut șah-mat apărarea gazdelor. Pe final Cătălin Bujor a fost încercat cu un șut trimis de Dănuț Popa, respins în corner, rămas fără rezultat. Șoimii așteaptă în liniște returul de sâmbăta viitoare, de acest rezultat se bucură și Crișul Chișineu Criș, care se pare că va fi singura candidată la campioana județului în sezonul ce urmează.  Pentru Șoimii a fost un test trecut cu brio după ce anul acesta competițional au luat și cupa și campionatul.
Așa s-a marcat:
Minutul 13, lovitură de colțde pe partea stângă, Zadory reia cu capul din 7 metri.
Minutul 16, Lovitură liberă din marginea careului lateral stânga, executată de Sergiu Popa, Pascu, reeia din careul mic, 1-1.
Minutul 21, Kevin Trabalka, primește mingea la 25 de metri, șut în diagonală la vinclu, 1-2.
Minutul 37, incursiune de pe stânga Sergiu Popa, reluare Trabalka din 7 metri în stânga portarului 1-3.
Minutul 45+1, copie la indigo a fazei din minutul 37, de această dată Trabalka a pus doar latul o simplă formalitate 1-4.
Minutul 60, centrare de pe stânga în careul mic, Trabalka, reia cu latul printre picioarele portarului gazdă, 1-5.
Minutul 69, pasă în adâncime la 18 metri și de la 13 metri trage pe jos 6-1.
CS Diosig: Ghețe – Szucs, Karacsony, Marc, Arsene, Ember, S. Zadory, Gado, Jurcă, Sfârlea, E. Popa.
Au mai evoluat: Hegeduș
Antrenor: Zoltan Vig.
Șoimii: Cătălin Bujor – Robert Locsis,  Ally Tomaye Calvin, Ioan Pascu, Alexandru Tomuț, Adrian Piț, Sergiu Popa, Tiberiu Bier, Vlad Filimon, Andrei Vasnic, Kevin Trabalka.
Au mai evoluat: Pantea, Simion
Antrenor: Flavius Sabău.

Arbitru: Marius Chiorean.
Asistenți: Ionuț Câmpeanu, Marius Bălan (toți din Cluj).
Observatori FRF: Teodor Biriș (Deva), Iulian Spătaru (Timișoara).
Spectatori 700, cu o galerie venită și de la Lipova.

Categorie: Sport
Etichete: baraj, diosig, kevin trabalka, Lipova, soimi lipova
Distribuie:
Articolul anterior
Parlamentarii PSD de Arad vor vota moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu
Articolul următor
[MISIUNILE NASA] Telescopul spațial Hubble – Gardianul Galaxiei

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie